Trebuie să mă resetez împreună cu țara!

A reseta înseamnă a reinstala unul sau mai multe programe într-un calculator. Dacă aș fi calculator, aș face-o, cu siguranță. Însă nu doar eu trebuie să mă resetez, ci întreaga țară! După ce mi-am făcut bilanțul anului trecut, pot spune că am reușite doar pe plan profesional. În schimb, pe plan personal, am multe neîmpliniri. De fapt, trebuie să mă resetez împreună cu țara!

Aș vrea să-mi stăpânesc mai bine propriile temeri: frica de eșec, de nesiguranța zilei de mâine etc. Mi-aș face timp pentru mine însumi, să mă bucur de propriile hobby-uri. De mult n-am mai citit o carte bună, n-am mai înotat într-o piscină…

Intenționez să nu mai fiu sedentar, să călătoresc prin locuri pe care nu le-am mai vizitat. Aș vrea să fiu mai suplu, dar cine m-ar putea ajuta să slăbesc? Radu, un prieten aproape uitat, mi-a spus să caut pe Google un anumit site. Voi reveni la el, fiindcă merită.

Aș deveni mai sociabil și mi-aș face noi prieteni. Pe Radu l-am întâlnit absolut întâmplător, pe stradă. Nu-l uitasem, dar viața ne despărțise. Ne-am bucurat de revedere și am reluat legătura. Iată o prietenie resetată!

Doresc să-mi stăpânesc mai bine emoțiile, să mă detașez, ca să pot privi obiectiv lucrurile. Aici nu stau bine. De exemplu, Radu, prietenul regăsit, mă avertizase să nu mă implic emoțional. Și n-am reușit. L-am însoțit la secția de oncologie a spitalului Marie Curie. Oana, sora lui, pe care n-o mai văzusem de când era însărcinată, are un băiețel bolnav de cancer, internat acolo.

Radu voia s-o susținem moral. Era terminată și fizic, și psihic. Stătea tot timpul în spital. Noaptea, dormea în patul copilului. Se spăla în comun cu bolnavii și părinții acestora, folosind cu rândul două toalete și două dușuri. N-avea timp pentru ea.

Nu poți fi mamă cu termen redus

Ar trebui ca părinții celor 31 de copii înghesuiți acolo să aibă un adăpost construit undeva alături, în care să poată dormi, să se poată spăla, să poată plânge în voie. Oana ne-a mărturisit că mai plânge în baie. Dar nu zăbovește, coada e mare. Nici să plângă n-are timp…

În fiecare an se depistează alți 500 de copii bolnavi de cancer. Copiii de acolo nu prea plâng, dar nu puteam să n-am și eu trăirile lor, ale părinților lor și chiar ale medicilor. Nici voi n-ați fi putut, empatia domnește acolo.

L-am cunoscut pe nepotul prietenului meu abia acum, când nu mai are niciun fir de păr pe cap. Dar e vioi și optimist! Se joacă împreună cu alți copii bolnavi, în condiții cu totul improprii. Tocmai mi se servise o lecție de viață și mă gândeam: eu chiar am nevoie să mă resetez? Sigur, sistemul sanitar ar trebui resetat. Poate, întreaga țară.

La plecare, ne-am oprit în fața spitalului și am izbucnit în lacrimi. Radu încerca să mă consoleze. El, care era apropiat de un bolnav care, deși are doar 4 ani, e cu zilele numărate! M-a îmbărbătat, spunându-mi că se va construi curând un spital particular pentru astfel de copii loviți de soartă.

Cum să-mi schimb rapid viața în bine?

Revenind la resetarea personală, pe site-ul recomandat de Radu am găsit cel mai inteligent program de nutriție și slăbit. În 5 ani, a schimbat în bine viața a 5000 de persoane, găsind formula simplă, sănătoasă, eficientă și chiar gustoasă de a remodela corporal orice persoană și de a-i reeduca total apetitul. Programul durează 3 luni și presupune schimbarea definitivă și permanentă a stilului de viață.

– În prima lună primesc un plan de alimentație personalizat. Printre altele, aflu rețeta de slăbire Limitless, cum îmi înving pofta de dulce și cum mă îngraș și slăbesc.

– În cea de-a doua lună de program, pot face singur un meniu sănătos, apetisant și gustos.

– Cea de-a treia lună e dedicată detaliilor secrete care țin de implementarea unui stil de viață sănătos și permanent, pentru a nu mai lua în greutate.

După cele 3 luni, voi stăpâni știința nutrițională din spatele acestui program. Până la finalul lui, pot slăbi între 10 și 18 kg. Îmi pot crea și eu un stil de viață echilibrat și sănătos, prin care să nu simt că am restricțiile unei diete. Acest lucru e cel mai important: libertatea de alegere. Și aleg programul reset.

Dar trebuie să optez pentru un astfel de pachet. Primii 100 de abonați beneficiază de reduceri de preț: pachetul on board costă numai 175 de lei (în loc de 270), pachetul all-inclusive, 375 de lei (în loc de 500), iar pachetul ultra all-inclusive, 675 de lei (nu 850).

Mă pot abona oricând (de preferat, cât mai repede), iar planurile alimentare cuprind 5 mese pe zi, în cazul femeilor, și 6, pentru bărbați, formate dintr-o mare diversitate de grupe și subgrupe de alimente. N-am griji: acest program garantează că, în cazul în care nu sunt mulțumit de el, mi se restituie banii în 30 de zile.

Beneficiile programului nutrițional Limitless:

– economisesc timp, fiindcă programul e online;

– am acces la cel mai bun know-how nutrițional oferit de un specialist experimentat;

– pot urma programul oriunde mă găsesc: acasă, la birou, în țară sau în străinătate;

– îmi îmbunătățesc condiția fizică, digestia și sănătatea, în general. Somnul îmi va fi mai profund, regenerant și câștig mai multă energie;

– beneficiez de un plan rațional, ușor de implementat, astfel încât să știu ce voi mânca și să nu mă înfometez;

– pot afla oricând opinia unui nutriționist profesionist, prin intermediul grupului de Facebook, al email-ului sau al Skype-ului.

Comments

comments

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.