De câteva zile, vopseaua metalizată a Opel-ului meu era stricată de zgârieturi. La început, erau puţin vizibile, dar numărul acestora a devenit din zi în zi mai mare şi deveniseră deranjante. M-am gândit că nu ştiu ce duşmani am prin vecini şi mă tot frământau întrebările. Zgârieturile puteau fi doar începutul vandalizării maşinii. Nu ştiam pe cine călcasem de coadă şi acum se răzbună pe biata maşină. În cele din urmă, întâmplător, am prins vandalul!

Cine credeţi că era persoana hotărâtă să-mi distrugă maşina? O gâgâlice de trei ani şi două luni, un băieţel care era zilnic scos la plimbare de bunica lui! Avea la gât un fluier metalic atârnat de un şnur. Tocmai coborâsem din bloc şi treceam prin faţa maşinii mele, cu gândul aiurea, când l-am surprins pe Vlăduţ în plină acţiune. Îmi zgâria cu samavolnicie maşina cu fluierul lui! Bunică-sa era la câţiva metri de el, aşteptând ca băiatul să se plictisească. Parcă îşi scosese afară căţelul, să-şi facă nevoile (animalul, nu bunica). Am rămas câteva secunde stană de piatră, privind scena.

– Ce faceţi, doamnă? am reuşit să îngaim. Nu vedeţi ce face Vlăduţ?!

– Ba da, da’ ci ştii iel ci faci?

– Bine, el e mic, nu-şi dă seama, dar dvs. nu vedeţi că face prostii?

– Păi pi mini nu m-ascultă, faci tăt ci vre iel.

Mi-am zis că bătrâna moldoveancă se ţăcănise în Bucureşti. Trebuia s-o abordez altfel.

– Doamnă, dar nu vă gândiţi puţin la nepotul dvs.? Maşina e plină de praf, iar copilul o să bage apoi fluierul în gură, care o să fie plin de microbi şi de substanţe toxice care intră în compoziţia vopselei. Mă mir că n-a făcut temperatură…

Abia ultimul meu cuvânt a părut s-o îngrijoreze. Şi-a luat nepotul de mână cu hotărâre şi a intrat în bloc. Acest episod m-a determinat să-mi fac o asigurare facultativă. După ce mi-am făcut asigurarea casco, nu ştiu cum se face, dar vandalul Vlăduţ nu s-a mai atins de maşina mea…

Comments

comments