Iertarea este cheia care deschide poarta către o viaţă spirituală sănătoasă. Atunci când ne deschidem inima, mânia şi sentimentul de vină se scurg din mintea noastră, dar nu e îndeajuns. Trebuie să şi iertăm persoana care ne-a făcut, voluntar sau nu, să suferim. Cu alte cuvinte, ca să ne vindecăm sufletul, trebuie să iertam! Sentimentul de mânie e o reacţie naturală, ca atunci când ne confruntăm cu un şofer neîndemânatic care ne-a lovit maşina, cu un delincvent care ne-a spart casa ori cu partenerul de viaţă care ne-a trădat.
Unii specialişti spun că furia ne îneacă trupul cu aşa-zisii “hormoni ai stresului”, care ne slăbesc sistemul imunitar, provocând, de multe ori, o depresie cronică şi anxietate. Dacă nu iertăm, suntem de cinci ori mai predispuşi unui atac de cord! Menţinerea furiei măreşte riscul de a ne îmbolnăvi grav.
Un psihiatru american a arătat ca sunt trei modalităţi de a ne uşura sufletul: negarea furiei, exprimarea ei şi iertarea persoanei care ne-a provocat-o. Furia reprimată se întoarce împotriva noastră şi ne va bântui sub forma unor probleme de sănătate. Exprimarea furiei declanşează, uneori, o explozie făţişă, distrugându-ne unele relaţii sociale şi provocându-le daune celor din jur. Nu e întotdeauna uşor să ierţi si, cu siguranţă, nu e-i acelaşi lucru cu a capitula. Iertarea e o decizie raţională, pe care o luăm ca măsură de autoapărare, ca să scăpăm de furie şi resentimente.
Etapele renunţării la resentimente
Trebuie să găsim motivul furiei. Poate că ne deranjează comportamentul copiilor, de exemplu, dar dacă sondăm mai adânc în sufletul nostru, s-ar putea să descoperim faptul că adevăratul motiv al furiei constă, de fapt, în tratamentul părinţilor sau al colegilor noştri. Pentru a putea ierta, e necesar să ştim motivul real al resentimentelor noastre.
Trebuie să luăm decizia de a ierta. Dacă avem probleme cu dictonul “întoarce şi celălalt obraz”, e necesar să trecem la fapte. În fiecare dimineaţă, ne vom spune în gând: “Vreau să-l (s-o) iert pentru tot răul pe care mi l-a făcut”.
Cum e în pielea celuilalt? Cei mai mulţi dintre noi nu actionăm cu furie, fără vreun motiv oarecare. Poate că ceva nu e bine în familie sau poate că ceva ori cineva din trecut ne-a înăsprit inima. Trebuie să realizăm care e motivul. Încercând să intrăm în pielea celui care ne-a provocat furia, poate că vom găsi calea de a renunţa la resentimente.
Trebuie să ne facem timp pentru a ierta. Nu-i necesar un timp oarecare pentru a ierta. Desigur, nu trebuie să devenim cel mai bun prieten al persoanei care ne-a enervat şi nici nu ne vom schimba felul de a fi doar pentru a o pune pe aceasta într-o lumină nefavorabilă sau pentru a o determina să regrete răul făcut.
Si inainte de toate trebuie sa ne iertam si pe noi insine…
Cu siguranţă!
Pentru unii cea mai grea parte e aia cu pusul in pielea celuilalt.
Adevărat, dar nici nu văd ce e uşor…
Am crezut, cred și voi crede în puterea exemplului! Iartă și vei fi iertat! Sună stupid?!Nu, părerea mea! Când ai reușit să vezi/să simți la unison – suflet, inimă, cuget, iertarea e următorul pas, fără a fi stupid sau idiot…e dincolo de etimologic și logica firească a lucrurilor/faptelor/ideilor…
Ba nu-i stupid deloc şi mie chiar îmi pare a fi un proces firesc.
Mi-a plăcut dezbaterea ta. Pe sufletul meu, aşa.
Decizia de a ierta este foarte greu de luat si mai ales de pastrat. Din punctul meu de vedere decizia se ia foarte usor, dar este foarte greu sa te impaci cu gandul ca ai descis sa ierti. Mai ales atunci cand fapta supusa deciziei de iertare revine.
A, te referi la o persoană care greşeşte în mod repetat?
Cred că aş scoate-o definitiv din viaţa mea.
Usor de spus, dar greu de facut.
Gandeste-te ca persoanele nu sunt neaparat cunoscuti.
Unii sunt vecini, altii sunt rude 🙂
E adevărat, dar putem ocoli astfel de persoane.
Că doar n-o să ne mutăm din ţară pentru asta!
Aşa, curând constatăm că nu mai avem loc pe pământ…
Mie imi spun prietenii ca sunt cam bleguta (nu vreau sa spun proasta pe blogul tau). Mereu ma pun in situatia celuilalt, ma intreb cum as fi procedat in locul lui si atunci imi trece supararea.
Asta nu înseamnă că eşti bleguţă, ci empatică.
Stiu, dar prietenii mei sunt toti oameni interesati de binele lor si al familiilor, oameni care intai se ocupa de ei si abia dupa de ceilalti… Imi spun mereu ca nu trebuie sa gandesc asa, ca nimeni nu se gandeste vreodata sa se puna in locul meu. :))
Am scris candva ca eu iubesc si cand ar trebui sa urasc. La fel e si in cazul cand ma supara oameni. Ii iert… Treaca de la mine.
Exista si persoane care fac lucruri de neiertat de mult prea multe ori. Asa ceva devine greu de iertat. Insa uneori si pe acestia ii iert…
Da? Şi cum le spui oamenilor pe care îi urăşti, “te iubesc”?
Eu stiu ca e greu să ierţi. Şi aici mă refer la oamenii care greşesc în mod repetat. Ierţi o dată, dar nu poţi ierta la nesfârşit. Şi cel mai greu e să uiţi. Era o vorbă care spunea că iertarea oferă celuilalt ocazia de a mai greşi o dată. Şi chiar aşa e. Partea cea mai nobilă a raţiunii este impotriva furiei mele. Ea îmi spune că este lucru mai preţios să ierţi, decât să te răzbuni.
Ei da, dacă există iertători de serviciu,
de ce să nu fie oameni care greşesc mereu?