O să vă povestesc ce fac într-o zi obişnuită. Trebuie să fiu activă, natura serviciului mi-o cere, iar o femeie trebuie să fie şi la cratiţă, să facă şi menajul şi să-şi educe copilul. Tot alerg, iar dacă ar fi să rezum într-un cuvânt viaţa mea, acesta ar fi alergătură. Şi, pentru a rezista, apelez la arma mea secretă.

Nu mă plâng, sincer îmi place ceea ce sunt şi ceea ce fac. Dacă ar fi să vă prezint o zi din viaţa mea, ar trebui să încep cu începutul. Vă voi spune însă încheierea ei: adorm în faţa televizorului, în braţele soţului meu. Fiul nostru doarme de ceva timp şi atunci simt că mă pot linişti. Mi-am făcut datoria de lucrătoare, soţie şi mamă şi parcă ies din priză.

Sunt frântă, dar mulţumită, chiar dacă aproape niciodată nu apuc să văd un episod întreg din telenovela mea preferată. Adesea soţul meu mă dezmiardă, spunându-mi: „Frumuşica, închide guriţa şi deschide ochişorii, că acum se termină filmul!”. Alteori mă ridică de pe canapeaua din living şi vrea să mă ducă în braţe în dormitor, spunându-mi: „Gata, acum mergem la nani!”. Dar eu mă trezesc şi protestez: „Nu, că-i interesant la televizor”. Sunt clipele dulci ale zilei.

Ceea ce am făcut până atunci a devenit deja rutină. Îi închid gura cu ciudă ceasului deşteptător, fac un duş rapid, timp în care apa pentru cafea fierbe, folosesc arma mea secretă, un anumit spray care îmi oferă prospeţime întreaga zi, termin cafeaua, pregătesc micul dejun pentru băieţii mei, beau cafeaua în fugă, pierd câteva minute ca să mă machiez, îi pup ce cei doi băieţi şi ies repejor pe uşă.

În autobuz, constat că semenii mei ar trebui să folosească mai des săpun şi deodorante, să se comporte civilizat şi să înveţe limba română. Şi când înjură RATB-ul, unii fac geşeli gramaticale! Oi fi eu prea critică, dar duhoarea din mijloacele de transport în comun mi se pare irespirabilă, iar grosolănia şi incultura mă ucid. La toate astea se adaugă aglomeraţia şi lipsa aerului condiţionat.

Lucrez în domeniul imobiliar. Asta înseamnă să văd zilnic zeci de case în faza de proiect, la birou, să fac recepţia uneia la faţa locului, să discut în contradictoriu cu şeful de şantier, să ajung în celălalt capăt al oraşului împreună cu un client care vrea să cumpere un apartament sau un teren, să negociez termenii contractuali ai tranzacţiei etc.

La birou nu stau decât vreo oră, timp în care am şi contactat telefonic câteva persoane. Restul timpului presupune multă alergătură. Aproape 8 ore sunt în picioare, îmbrăcată office, indiferent că în perioada asta sunt temperaturi toride. După ce se încheie ziua de lucru, trebuie să redevin gospodină şi mamă.

Fac cumpărături (până şi la piaţă negociez preţul!), iar când ajung acasă, mă prăbuşesc pe un fotoliu, dar trebuie să mă schimb. E minunat să descalţ pantofii şi să-mi iau papucii. Fac un duş rapid, încercând să mă relaxez. Dar îmi aud băieţii intrând în casă şi mă grăbesc în bucătărie. Le servesc masa şi ciugulesc şi eu câte ceva. Nu ţin neapărat la siluetă, dar, pe căldura asta, numai de mâncare n-am poftă.

Urmează o repriză de şmotru: dau cu aspiratorul, antrenându-mi băieţelul la mişcare, cu care mă joc de-a trenuleţul şi cu care dansez în timp ce dau cu mopul. E mica mea plăcere, să mă joc cu copilul în timp ce fac treabă. Soţul meu spală vasele şi duce gunoiul. Atunci îmi aduc aminte că trebuie să spăl nişte rufe. Maşina de spălat are tendinţa s-o ia din loc şi trebuie să mă lupt cu ea, să rămână unde trebuie, în timp ce mă joc şi eu lego sau Piticot cu piticul meu.

Pe la 9 seara, în fine, mă pot întinde pe canapea. Dar mă ridic iute: soţul meu se dovedeşte a fi din nou inabil în arta conversaţiei, iar copilul vrea ba un pahar cu lapte, ba să meargă la baie, ba să audă o poveste, orice, numai să nu se culce. Atunci intervin eu decisiv. Îmi iau puiul în braţe, să se liniştească, ţinând lumina stinsă. Uneori, adorm, iar soţul meu se pomeneşte cu el în living şi-l întreabă: „Gata, ai culcat-o pe mama?”… Dar, de obicei, băieţelul adoarme şi eu mă târăsc în faţa televizorului, să văd ce a mai rămas din telenovelă.

A doua zi, urmează s-o iau de la capăt şi ar trebui să dorm, dar soţul meu se minunează de cât de bine miros. Mă întreabă cu ce mi-am dat de sunt atât de apetisantă. Habar n-are de arma mea secretă, pe nume Rexona. După prea puţin timp, ceasul deşteptător sună şi din nou îi închid gura, promiţându-mi că într-o zi, într-o foarte bună zi, îl voi arunca pe fereastră.

E timpul să vă spun câte ceva despre arma mea secretă. Până acum, dintre toate deodorantele pe care le-am folosit, Rexona Stress Control e singurul care îmi dă mereu impresia de prospeţime, ceea ce îl face să fie cel mai potrivit pentru sezonul estival. Iar dacă e perfect pentru o zi întreagă de vară fierbinte, înseamnă că e ideal pentru tot anul. De aceea a devenit preferatul meu.

Fie că doresc varianta spray, stick sau roll-on, deodorantul Rexona Stress Control îmi oferă prospeţime în orice situaţie, folosind tehnologia MotionSense, unică pe glob. Milioane de microcapsule se activează de fiecare dată când mă mişc, iar eu mă bucur de o senzaţie de prospeţime îndelungată. Cu cât fac mai multă mişcare, cu atât se eliberează mai multă prospeţime. E grozav!

Comments

comments