Ce ai face cu un venit lunar de 430.000 de euro, adică aproape două milioane de lei, deci cu 20 de miliarde de lei vechi? Termină, omule, cu râsul, că asta-i o chestiune serioasă! Da, 430.000 de euro. Mai precis, 1.927.452 de lei! Ştiu, dacă e să calculezi în lei vechi, te apucă ameţeala. Adevărat, în trei, patru luni, îţi iei un iaht de lux. Dar mai bine ţi-ai repara acoperişul. Dar şi casa-i cam veche. Ia-ţi alta! Sau chiar o vilă, că ai de unde. Gata mobilată, sigur că da…
E drept, un om cu scaun la cap îşi pune imediat problema de unde vine tot bănetul ăsta.
– Păi, din pensie…
– Ce pensie e asta, frate?! Păi numai un comunist înrăit, tovarăş de nădejde cu marii torţionari ai patriei poate spera la o asemenea pensie, din partea statului recunoscător. Unul care a schingiuit deţinuţii politici prin închisorile comuniste minim 20 de ani. Luna trecută cât ţi-a venit pensia?
– 844 de lei…
– A, deci până acum n-ai fost un comunist cu vechi state de sevicii, dar ai devenit peste noapte. Ce ai făcut? Gândeşte-te bine! De când eşti pensionar? Aha, din 2003. Şi, brusc, statul îşi dă seama că, după o viaţă de muncă, meriţi mai mult. Astea-s vise! Deci ce ai făcut?
– Nimic deosebit, atât că a trebuit să mă mut din judeţul Mureş, în Alba şi am cerut să mi se transfere pensia la noua adresă.
– Aha! Ştiam eu că ai făcut ceva! Dar, până la urmă, e prea puţin important de ce primeşti bănetul ăsta. Lucrurile bune se acceptă aşa cum sunt.
– Păi, mai întâi era să mi se facă rău şi m-am prăbuşit pe un scaun. Dacă făceam atac cord? Dar m-am prins că-i o greşeală la mijloc şi am cerut să mi se recalculeze pensia!
– Mă, tu eşti într-o ureche?! Sigur că-i o greşeală, dar trebuia să-i laşi să-i trimită pensia aia măcar pe o lună, două. Pe urmă, ţi-o cereau înapoi, tu spuneai că să fie sănătoşi, nu mai ai bani. Şi-ţi opreau cu ţârâita din pensia ta reală, dar trăiai în huzur până la sfârşitul vieţii.
– Păi, nu mi-au trimis pensia nici pe luna iulie, aşa că am rămas cu facturile neachitate. Vin ăştia şi-mi taie lumina, cablul, gazele, telefonul, ba poate mi-l trimit pe doctorul Ciomu pe cap şi cine ştie ce-mi mai taie… E, care Ciomu, ăla care i-a tăiat penisul unui pacient… Noroc că Eugenia Brişcaru e doamnă.
– Care doamnă?!
– Cum care? Cea căreia i s-a întâmplat pocinogu’ ăsta. Sau peste care a dat norocul… Dar m-am pus în pielea ei şi n-a fost niciun noroc, fiindcă pensionara, om cinstit şi cu frica lui Dumnezeu, nu ca parlamentarii, i-a sesizat pe ăştia de la Casa de Pensii Alba, că sunt căscaţi şi-i dau prea mulţi bani. Aşa că ăştia i-au recalculat pensia. Şi acum vor să-i dea una mai mică decât aia veche…
– Cum mai mică?! Ba prea mare, ba prea mică! Mă, ăştia îşi bat joc de ea sau vor neapărat să-şi piardă slujba?
– Păi acum i-au dispărut 7 ani din vechimea în muncă, deci ia pensie mai mică… Şi deciziile astea sunt semnate de trei oameni, nu de unul singur, de puteai zice că o fi avut omu’ o zi proastă. Dar fiica ei, Ionela Danciu, vrea să-i dea în judecată. Şi bine face, că a mai câştigat un proces împotriva statului român…
– Bine face, dar dacă eram în locul ei, ceream să-mi rămână pensia pe care mi-au calculat-o prima oară, aproape două miliarde pe lună; şi să mi se dea şi banii din urmă, din 2003, de când primesc pensie. Deci ar trebui să recuperez pensia aia babană pe încă 11 ani.
– Se aprobă! Asta înseamnă 132 de luni înmulţit cu 430.000 de euro pe o lună, fac peste 50 de milioane de euro! Nu mă interesează cine mi-i dă: ăia care au semnat decizia, şefii lor, ministrul de resort sau, de ce nu, şeful lui, adică primul ministru! Poate face jumi-juma cu preşedintele, treaba lui cum se descurcă…
– Ba n-ai să vezi niciun ban şi niciunul dintre incompetenţii ăştia nu-şi va pierde slujba, că aşa-i într-un stat de drept!
Sursa: aici
Acest articol e un pamflet şi va fi tratat ca atare.