În România, anul trecut, cele mai multe căutări pe Google au fost „rezultate evaluarea naţională”, „rezultate bac”, „Emag Black Friday”, „Stela Popescu”, dar şi „iPhone 8”. De asemenea, mulți concetățeni s-au interesat de ambrozie și de așa-zisa dietă indiană. Cel mai popular film a fost „Fifty shades darker”. Aceste date au fost publicate chiar de rețeaua de socializare respectivă. În cele ce urmează, vă prezint ce au căutat cu precădere românii pe Google în 2017.
Pe lângă „rezultate bac”, „rezultate evaluare naţională”, „emag Black Friday”, „Stela Popescu” și „iPhone 8”, între cele mai populare căutări ale românilor pe Google s-au mai numărat: „Ileana Ciuculete”, „Stats Royale”, „picnic cuvânt”, „calendar ortodox” şi „Denisa Manelista”.
Cele mai căutate reţete au fost următoarele: „socată reţeta bunicii”, „tiramisu reţetă originală”, „clătite pufoase reţetă”, „dulceaţă de căpșuni reţetă”, „castraveţi bulgăreşti reţetă”, „salam de biscuiţi reţetă”, „ciorbă de miel reţetă”, „reţetă de preparare a papanaşilor”, „humus reţetă” şi „spaghete carbonara reţetă”. Din păcate, mai toate îngrașă.
Românii s-au mai arătat interesaţi de: „cum se face slime” (slime = mucozitate, noroi, mâzgă, aluviune, nămol), „cum se face sucul de roşii”, „cum se calculează media de admitere la liceu”, „cum pun floarea pe Facebook”, „cum se calculează pensia”, „cum se copilesc roşiile” (a copili = a tăia lăstarii secundari, nepurtători de rod), „cum se prepară vişinata”, „cum arată ambrozia” (în mitologia greacă, hrana aromată a zeilor, care ar oferi nemurire și tinerețe veșnică), „cum se fierbe porumbul”, dar şi, din nefericire, „cum se face coliva”.
Am căutat cu râvnă dar zadarnic o rețetă de colivă în mai multe cărți de bucate. În ce privește ambrozia, lucrurile stau asemănător, nicio carte de bucate neoferind vreo rețetă de preparare, ceea ce, desigur, pentru mulți este strigător la cer…
În ceea ce priveşte dietele, mai ales domnișoarele au căutat cu precădere dieta indiană, dieta cu cartofi, dieta Rina, dieta minune, dieta mediteraneană, dieta ketogenică, dieta Oshawa, dieta disociată 7 zile, dieta Ana Lesko şi dieta cu cartofi şi iaurt. O cunoștință de-a mea cam plinuță, dorind să slăbească, a încercat să țină o dietă pe bază de miere și lămâi și, după o săptămână, a „reușit” să se îngrașe cu mai mult de un kg.
Am însă și o veste bună: cu siguranță vom slăbi, urmând cu strictețe binecunoscuta dietă elaborată de dr. Foame, sau consumând mâncarea servită cu generozitate pacienților în toate spitalele statului din România, deși nu-i doresc nimănui să se interneze.
După „Fifty shades darker”, cele mai vizionate producții cinematografice din anul recent încheiat au fost: „Fast and furious 8”, „Dunkirk”, „Descendenţii 2”, „Collateral beauty”, „Thor: ragnarok”, „John Wick 2”, „Beauty and the beast”, „Baywatch” şi „La la land”. Deși sunt cinefil, n-am urmărit niciuna dintre acestea, deci nu vă pot face recomandări pertinente.
În domeniul evenimentelor anului, cele mai căutate subiecte au fost bacalaureatul, evaluarea naţională, Black Friday, admiterea la liceu, turneele de tenis Wimbledon şi Roland Garros (mai ales datorită participării Simonei Halep la acestea), concursul de titularizare, Eurovision, meciul de fotbal România – Danemarca, dar şi uraganul Irma.
Google a eliminat spam-ul, căutările de navigare şi cele care se repetă. Listele au fost întocmite pe baza cifrelor de trafic de pe adrese din România, care au realizat atât căutări pe google.com, dar şi pe domeniul local (google.ro) şi căutările mobile.
Sursa: aici