Cele mai tari branduri din lume

European Brand Institute a alcătuit topul celor mai tari branduri din lume la această oră. Astfel, Apple este cel mai valoros brand de pe glob, fiind evaluat la 113 miliarde dolari! În primele trei mai sunt, la distanţă apreciabilă, Google (valorând 67,4 miliarde dolari) şi Coca-Cola (64,7 miliarde dolari). De fapt, cele mai valoroase 10 mărci din lume aparţin unor companii din Statele Unite.

Apple, o companie din Silicon Valley cu sediul în Cupertino, California, activează în domeniul tehnologiei computerelor şi a fost fondat de Steve Jobs, Ronald Wayne şi Steve Wozniak, în 1976. Google, o corporație americană multinațională care administrează motorul de căutare pe Internet cu același nume, a fost înfiinţat în 1998 de către Larry Page și Sergey Brin, doi doctoranzi de la Universitatea Stanford. Coca-Cola, băutura răcoritoare carbogazoasă cea mai consumată în lumea largă, a fost inventată de John Stith Pemberton, în 1886.

Aceste prime trei branduri sunt urmate în top 10 de Microsoft (62,3 miliarde dolari), IBM (54,4 miliarde dolari), McDonald’s (48 miliarde dolari), Procter&Gamble (47,7 miliarde dolari), Johnson&Johnson (47,2 miliarde dolari), AT&T (44,9 miliarde dolari) şi Philip Morris (44,8 miliarde dolari).

După aceste prime 10 branduri, toate americane, cel mai valoros brand din afara SUA este China Mobile, pe locul 11 în topul mondial, brand estimat la 43,98 miliarde dolari.

În fine, în topul mondial apare şi primul brand european, Luis Vuitton Moet Hennessy (LVMH), estimat la 39,3 miliarde euro. LVMH este pe locul 12 în top, fiind urmat între brandurile europene de Nestlé, care valorează 33 miliarde euro, şi de AB Inbev cu 29,8 miliarde euro, pe locurile 18 şi respectiv 19.

În topul brandurilor americane, dominant este sectorul IT & Tehnologie, fiind urmat de cel al bunurilor de larg consum şi de serviciile financiare. Acestea reprezintă 46 din 100 cele mai valoroase branduri din lume. Europa are în top 100 un număr de 41 de branduri, cele germane fiind pe primele poziţii. Asia este prezentă între primele 100 cu 13 branduri corporative.

În top 100 mondial se găsesc şi alte branduri mari: Pepsi (locul 13), Volkswagen (21), Vodafone (23), Samsung (24), Intel (26), Deutsche Telekom (36), Facebook (39), BMW (44), Heineken (45), Red Bull (53), Visa (55), Ford (58), L’ Oreal (64), H&M (75), Ikea (77), Danone (85), Colgate (91) şi Allianz (99).

Au fost analizate peste 3.000 de firme şi brandurile lor, în 16 industrii din Europa, SUA şi Asia.

Sursa: aici

Comments

comments

2 Comments

  1. Rudolph Aspirant 22/10/2014
    • Javra 22/10/2014

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.