În urmă cu câteva luni, prietenul meu, Andrei, mi-a telefonat şi m-a întrebat dacă ştiu cumva o bonă bună. Are doi copii mici, un băieţel de patru ani şi o fetiţă de trei. El şi soţia lui, Clara, sunt plecaţi la muncă de dimineaţa până seara. Nu cunoşteam pe nimeni, dar după câteva zile mi-a spus că îşi rezolvase problema. Totuşi, m-am întrebat cine să-ţi supravegheze copiii mici?  Bunica în vârstă sau o persoană străină, dar în putere?

L-am vizitat zilele trecute şi am stat de vorbă, la o cafea.

– În cazul meu, mi-a spus Andrei, mai curând pot avea grijă copiii de maică-mea, decât ea de ei! Aşa că am căutat o bonă. M-am uitat în anunţurile de pe net şi am luat legătură cu o firmă care mi-a indicat o bătrână. Era prea în vârstă, se vedea de la distanţă. Un amic mi-a spus că ştie el o bonă grozavă, care nu cere mult, e harnică şi blândă, ce mai, exact ce-mi trebuia.

– Şi era liberă, am presupus eu.

– Exact, mă băiete! Am angajat-o urgent. Voiam să stea 12 ore cu cei mici, de la 7 dimineaţa la 7 seara. Ea mi-a spus că vrea salariu de 1500 de lei, masă, sâmbăta şi duminica libere. I-am pus la dispoziţie tot ce mi-a cerut, avea mâncare, sucuri şi cafea la discreţie.

– Noroc că ţi-ai putut permite s-o angajezi, observai eu.

– Asta i-am şi spus Clarei, noroc că avem nişte câştiguri îndeajuns de mari. Dar să vezi prin ce am trecut! Într-o dumincă seara mi-a telefonat bona şi mi-a spus că-i bolnavă şi nu poate veni. A lipsit o săptămână şi nu-ţi spun ce greu mi-a fost. Dar la sfârşitul lunii i-am dat salariul întreg.

– Păi dacă fusese bolnavă…

– Exact… După o vreme, am observat ceva care m-a pus pe gânduri. Voiam să-i pun băiatului o căciuliţă. Mă gândisem să scot puţin copiii afară. Asta se întâmpla când bona era din nou răcită. M-am mişcat cam brusc şi băiatul a schiţat un gest de apărare, ridicându-şi mâinile, ca să-şi protejeze capul! Am îngheţat. De ce era atât de speriat când ridicasem mâna?

– Hm, ciudat! făcui eu. S-o fi bătut cu alţi copii la joacă…

– Era bine să fi fost asta! M-am întrebat dacă bona l-a pedepsit vreodată. Aşa că am pus mâna pe leptop şi am căutat pe net camere de supraveghere. Am găsit imediat o firmă dispusă să vină chiar a doua zi de dimineaţă să vadă ce am nevoie. Şi aşa s-a şi întâmplat: în după-amiaza zilei următoare aveam camerele gata instalate. Am plătit cât mi s-a cerut, mai puţin decât mă aşteptam, că-i înaltă tehnologie japoneză, iar aşa mi-a mai venit inima la loc.

– Dar cum s-o suspectezi pe bona recomandată?

– Ehe, nici nu ştii ce zbir aveam în casă! mă întrerupse Andrei. O ticăloasă bătăuşă… Stai că m-am enervat! Mai bine îţi pun o casetă, să vezi cu ochii tăi cum se purta scorpia asta cu copiii!

Aşa am văzut-o pe bona cea blândă cum citea nişte reviste, în timp ce copiii, desculţi şi îmbrăcaţi subţire, alergau pe gresia rece. Se făcuse ora mesei şi bona i-a chemat la bucătărie. Dar copiii au făcut nazuri. Atunci, o avalanşă de sudălmi s-a declanşat din gura bonei, aparent atât de cumsecade, plus nişte palme după ceafă aplicate copiilor, care au început să plângă.

Asta a enervat-o pe bonă, care i-a smuls de pe scaune şi i-a obligat să stea în genunchi, pe gresie, cu mâinile ridicate. Băiatul, în bucătărie, fetiţa, pe hol. Pe cea din urmă, a şi lovit-o cu piciorul! Mi se rupea inima văzînd metodele ei educative. Andrei ieşise pe balcon şi fuma, nevoind să revadă cum îi erau bătuţi copiii. Bona i-a pălmuit pe amândoi şi i-a numit nesimţiţi, tâmpiţi şi retardaţi.

După ce s-a sfârşit înregistrarea audio-video, Andrei a revenit, vizibil tulburat:

– Când a văzut Clara cum îi maltrata pe copiii noştri, a făcut o criză de nervi. Cred că dacă era bona de faţă, ar fi strâns-o de gât! Dacă ar mai fi apucat, că i-o luam înainte…

– Bine, dar idioata aia n-a văzut camerele cum înregistrau?!

– Se pare că nu… ori nu ştia ce sunt. Când i-am arătat înregistrarea, s-a scuzat spunând că avusese o zi proastă! Nu ştiu cum am rezistat tentaţiei de a-i trage un picior, cum i-a făcut ea fiicei mele. Am făcut plângere la poliţie, dar mi s-a spus că-i un simplu caz de lovire, că n-aveam contract cu ea, prostii! Putea face maxim 3 luni de puşcărie. Dar am depus plângere la Parchet, iar procurorii le-au cerut s-o acuze de rele tratamente aplicate minorilor…

– Ah! Şi asta se pedepseşte mai zdravăn?

– Bineînţeles. Chiar şi cu 15 ani de închisoare. Are 57 de ani. Poate ieşi la 72, dacă nu moare după gratii, ticăloasa!

Eram profund revoltat. Cum să te porţi aşa cu nişte copii lipsiţi de apărare, că tu ai nervi? Sau „o zi proastă”?

– Andrei, mi-ai dat o idee. Ştii că nevastă-mea trebuie să nască în curând. Ei bine, neapărat o să-mi pun şi eu camere de supraveghere în toată casa! Şi dacă voi avea o bonă sau o doică, o să i le arăt şi o s-o pun să le şteargă de praf în fiecare zi. Ca să fie lucrurile clare!

Comments

comments