Am studiat multe surse pentru a mă lămuri cu privire la o temă spinoasă: cum îmi pregătesc locuinţa pentru o întâlnire cu o parteneră nouă. În cele din urmă, l-am consultat pe prietenul meu sexolog, Martin. La o bere, după ce i-am spus ce vreau de la el, Martin a început abrupt:
– Apa e considerată elixirul vieţii şi are o mare influenţă asupra sexualităţii. Atunci când apa intră în contact cu pielea, se emit anumite semnale către subconştient. În primul rând, apa îi conferã oricărui om un sentiment de siguranţă, “reamintindu-i” de perioada în care era un făt în lichidul amniotic din pântecul mamei…
– Desigur, cei de pe Titanic ies din discuţie, l-am întrerupt eu.
Martin îşi aprinse luleaua şi continuă imperturbabil:
– Apa îţi conferã un sentiment reconfortant de curăţenie şi măreşte sensibilitatea pielii, chiar şi în cazul tău, care ai pielea obrazului groasă, sporindu-ţi astfel dispoziţia pentru erotism. Până şi apa rece stârneşte senzaţiile erotice, fiindcă stimulează producţia hormonilor sexuali…
– Devii prea tehnic! Deci dacă omul e singur şi excitat, nu e indicat un duş rece!
– În schimb, prietene, reluă Martin, îţi poţi transforma baia într-un sanctuar al erotismului. Însă trebuie să pui în cadă un suport care să elimine riscul alunecării. Este nevoie de un covoraş pe care să staţi în picioare. Atenţie, în cazul în care acesta e rece, adio erotism!
– Ei asta-i! Şi dacă n-am covoraş?
– În lipsa covoraşului, îţi recomand să ai un telefon la îndemână. Numărul pentru Urgenţe e 112. Multe accidente casnice se petrec în baie! E indicat să nu foloseşti tuburi de neon în baie. Astea dau o culoare artificială pielii şi ar putea ucide vraja. În cazul în care vrei amor sub duş, trebuie să te asiguri că ai potrivit bine temperatura apei. O schimbare bruscă a temperaturii îţi risipeşte imediat cheful. Şi, bineînţeles, e recomandabil să ai o parteneră…
– Termină cu prostiile, că mă duc în dormitor! Cu parteneră cu tot…
– Atmosfera din dormitor e la fel de importantă pentru viaţa sexuală ca şi atracţia fizică dintre parteneri. Sensibilitatea pielii răspunde şi la stimulii luminii roşii, ea crescând cu cât aceasta este mai intensă. De aceea, nu folosi nici în dormitor tuburi de neon, ci lumânări sau veioze cu becuri roşii. Poţi aprinde şi lumânări parfumate, de preferinţă cu aromă de vanilie.
– Păi sigur, dacă folosesc lumânări, trebuie să am şi un extinctor la căpătâiul patului…
– În cazul tău, nu strică! Aşternuturile de satin şi mătase oferă un plus de erotism. E indicată muzica lentă în surdină. Sunetele saxofonului au o influenţă directă asupra libidoului. Cele mai multe dame spun că cel mai excitant lucru e să dansezi cu ele, ambii fiind goi.
– Ba, fosta mea prietenă prefera să fiu îmbrăcat, iar ea, goală, în timpul preludiului.
– Serios? Cu cine ai umblat? Oricum, după cum vezi, ai de tras. Ce credeai? Una, două, jos textila şi dăi bătaie, cum ai făcut până acum şi ai rămas singur? Te înşeli, amice, sexul este o artă, iar arta cere sacrificii, încheie sfătos Martin.
– Mda, artă abstractă! Mi-ai spus ce să folosesc în baie şi în dormitor. Sper că nu trebuie să fac nimic cu bucătăria…
– Te înşeli! Trebuie să nu uiţi nici debaraua şi balconul! E necesar să termini de amenajat toată casa, nu poţi ştii pe unde vă poartă pasiunea…
– Adică tu ţi-ai scos iubita în balcon?! am protestat eu, consternat.
– Păi aşa s-a nimerit! Şi apoi, balconul meu e închis.
Am plecat de la Martin cu gândul că pot elimina toată bataia de cap, pasându-i prietenei mele problema: ne întâlnim la ea acasă…
Simplu ca BUNA ZIUA. Bravos. Daca vrea sex sa bage shmotru! – :)))))))))))
şi ce te faci dacă prietena se apucă să îşi renoveze casa? 🙂
stai că mi-a scăpat un detaliu. fără tabletă, ipad sau din d-astea nu se poate? că în poznă aşa văz 😉
Păi o face în acelaşi nobil scop!
Va trebui să găsim o soluţie de compromis…
Îţi trebuie ceva de pe care să telefonezi, dacă ai vreun accident în baie, Căline. Şi pe tanti din poză n-o cunosc.
Io-s mai ţăran şi ştiu din proprie experienţă, că atunci când ‘It’s go time’, decorul nu contează. Dacă ajungem să depindem de decor, înseamnă că ceea ce contează cel mai mult -> conţinutul actului în sine, lasă de dorit.
Zi-i lu’ Martin din partea mea, că …’o are mică’. 😀
Probabil că pentru bărbaţi decorul e neimportant, dar ar trebui să-şi dea cu părerea şi nişte femei.
Martin m-a asigurat că o are mare. Luleaua!
Din câte am înţeles eu până acum, decorul devine neimportant şi pentru femei, dacă bărbaţii ştiu ce să facă… 😉 Dar da, ai dreptate – opinia unor femei ne va lumina cu siguranţă calea.
Mă bucur pentru el, pentru Martin. Dar ştii cum e…când vine vorba despre fotbal se spune că “Şi calul aleargă”…
O sa fiu cam abrupta fiindca m-am amuzat.
Who the fuck is Martin?
Eu una i-as lua pe toti psihologii si sexologii lu’ peste si i-as arunca la crocodili. Asa, pentru a incerca si ei niscaiva senzatii tari care se pare cale cam lipsesc 😉
Am sa spun ceva sec: Langa omul iubit pana si bordeiul pare un palat. Credeti nu credeti, asta e adevarul. Cand deja incepe sa-ti pese daca apa e prea calda sau prea rece, daca cearsaful e de matase sau bumbac, daca sunt lumanari sau nu…doamne sfinte! :))) Atunci nu-i vorba de nimic acolo.
Si uite ca tocmai isi dadu cu parerea si o femeie. 😉
Acum sa va vad 🙂
* ca le cam…
Mulţumesc, Elly, m-ai destresat!
Eli, eu nu m-aş risca… Având în vedere stereotipiile care le brăzdează existenţa profesională (cine ştie, poate şi pe cea personală), s-ar putea să le placă la crocodili… 😉
My point exactly! Un braţ de fân sub cerul liber, cu persoana iubită alături, e mai important decât găsirea temperaturii exacte a apei, într-un jacuzzi în care te aşteaptă o persoană a cărei nume l-ai uitat…
Bine, dacă ar fi să fiu porc până la capăt (şi rareori reuşesc să nu fiu), aş spune că ceea ce spune Martin aici este un fel de upgrade al masturbării. Adică, decât să petrec o noapte alături de Manuela, sora lui Aron Pumnul, mai bine pregătesc o ambianţă d-aia sofisticată şi încerc să fac şi niţică gimnasica în doi…că nu strică.
Dar grosso modo, niciun detaliu nu contează mai mult decât chimia dintre protagonişti, care atunci când există, suplineşte tot decorul.
P.S.: În legătură cu întrebarea ta în engleză, era şi o melodie, doar că în loc de Martin, era Alice. 😀
P.P.S.: În sfârşit te văd vorbind în engleză. Adorabil! Your spelling is flawless. 😉
Ha! Ha! Te-am cam stârnit, aşa-i?!
Cum să arunci psihologii şi sexologii la crocodili, Elly?
Cu ce ţi-au greşit bieţii crocodili?!
Aroma de vanilie a lumanarilor parfumate m-ar trimite direct in bucatarie, sa fac o prajitura pentru copil. Orice, dar nu vanilie… Nu o suport… :))
Gusturi şi gusturi.
Aveam un şampon cu aromă de vanilie, de-mi venea să-l mănânc, nu alta…