Cum să-ți dezveţi cățelul de a-ți strica pantofii?

Ştim cu toţii că animăluţul nostru de companie, în special căţelul, are o plăcere în a ne strica pantofii preferaţi, în a ne roade firele de prin casă, paturile de pe pat sau chiar patul în sine. Ce trădează acest tip de comportament? Pentru unii câini actul de a roade obiectele din jurul lor este o pură plăcere şi se simt minunat când ne strică lucrurile, în schimb pentru alţii este un semn de plictiseală, cauzat de lipsa exerciţiilor, de lipsa ieşirilor în parc şi lipsa mişcărilor fizice, astfel câinele se va folosi de actul de a roade obiectele pe care le găseşte în jurul lui pentru a-şi consuma energia şi a scăpa de plictiseală, găsindu-şi o ocupaţie.

Primul pas în a-l dezobişnui din a roade obiectele din casă e să ascundem tot ce el ar putea strica. Pentru că blănosul să înţeleagă că nu are voie să roadă obiectele din casa trebuie să îi limităm accesul la lucrurile pe care nu vrem să le strice. Este foarte important să fim hotărâţi şi fermi cu blănosul, o dată ce am luat o decizie trebuie să o ducem până la capăt şi să nu cedăm, dacă vom ceda şi îi vom mai da obiectele din casa să le roadă el va înţelege că poate oricând obţine ceea ce îşi doreşte şi nu vom reuşi niciodată să îl dezvăţăm de obiceiul de a roade lucrurile din casă.

Nu uita să îi oferi şi alternative delicioase la obiectele pe care i le interzici. Câinele are nevoie să roadă şi dacă nu îi oferi o alternativă la lucrurile interzice. Este recomandat să îi oferim 2–3 jucării pe care el să le roadă şi cu care să se joace, jucăriile trebuiesc schimbate la o anumită perioadă de timp astfel încât blănosul să nu se plictisească de ele.

Comments

comments

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.