Am mai scris despre vecinii de deasupra apartamentului nostru. Aceştia au ajuns în paginile blogului meu, având meritul ca în fiecare primăvară să înceapă lucrări de modernizare de anvergură în locuinţă. Acestea durează până toamna şi-mi fac viaţa un iad. Atunci îmi aduc aminte de prietenul meu, Gogu, care are o cabană la munte. L-am vizitat în weekend. Întreaga cabană era construită din lemn şi mă întrebam de ce nu-şi face griji în privinţa riscului unui incendiu. Mai târziu am aflat de ce nu ia foc o casă din lemn.

Pe lângă aerul curat şi panorama superbă, acolo Gogu beneficiază de o linişte binefăcătoare. La revărsatul zorilor au început păsările să cânte şi m-am trezit lin şi cu poftă de viaţă. Automat, gândul m-a dus la vecinii mei, care sunt matinali zi de zi, fără odihnă. La 6:30 sunt în picioare şi un copil începe să tropăie, făcând turul apartamentului, iar la 9 se dezlănţuie bormaşina cu percuţie, freza de tăiat gresia şi alte utilaje, fiindcă acolo e chiar şantier…

Înciudat că şi aici am gânduri toxice, m-am dat jos din pat. Când am deschis uşa, un miros îmbătător de cafea proaspăt făcută m-a făcut să mă grăbesc spre bucătărie. Gogu şi nevastă-sa, Lili, tocmai pregăteau micul dejun şi simţul meu olfactiv mi-a spus imediat meniul: şuncă şi ouă prăjite în tigaie. Pe masă se găseau unt, gem şi nişte căni pline cu lapte bătut.

Nu ştiu de ce, dimineaţa n-am poftă de mâncare, aşa că m-am repezit la ceainic şi mi-am turnat cafea fierbinte într-o cană. Abia mai târziu am fost în stare să ciugulesc câte ceva din bunătăţile pregătite de gazde. Suntem prieteni vechi şi-mi cunosc tabieturile, aşa că nu s-au supărat pe mine. Pe Gogu chiar l-am surprins zâmbindu-i uşor ironic lui Lili şi m-am gândit că puseseră prinsoare că pofta pentru micul dejun îmi va schimba obiceiul de a bea o cafea înainte de toate.

Desigur, la sfârşitul mesei, mi-am mai turnat cafea în cană. Era deja rece şi-mi plăcea mai mult, având parcă un gust mai bun. De fapt, abia acum îi simţea bine gustul. Am aprins o ţigară din pachetul lui Gogu, pe al meu uitându-l în dormitor. Văzând flacăra brichetei, m-am mirat că întreaga cabană era construită din lemn. Mi-a trecut prin cap că lemnul o fi tratat cu ceva ignifug, dar Gogu mi-a spus că nu-i niciun pericol, există peste tot protecție la foc.

Constructorii folosiseseră pentru izolaţiile tehnice vată minerală bazaltică cu rabiţ, care rezistă la temperaturi de până la 600 de grade Celsius. Practic era vorba de nişte saltele cusute pe rabiţ, groase 50, până la 100 mm. Materialul nu este combustibil, nu reţine apa şi are rezistenţă scăzută la trecerea vaporilor de apă. În plus, e foarte rezistent în timp şi are un coeficient ridicat de absorbţie a zgomotului. Ah, ce bun ar fi şi în apartamentul meu!

Am ajuns în Bucureşti duminică noaptea. Am adormit foarte repede, dar la 6:30 dimineaţa, m-am trezit brusc: herghelia de deasupra apartamentului meu scăpase de sub control. Aş mai fi dormit o jumătate de oră. Mi-am pus perna în cap şi cred că tocmai aţipisem când a sunat ceasul. I-am închis bestiei gura şi m-am dat jos din pat, spunându-mi că acesta e cel mai tâmpit început de săptămână posibil…

Comments

comments