De ce suntem infideli?

Oamenii de ştiinţă afirmă că trupul omenesc parcă este construit pentru infidelitate. Oamenii produc mai multă spermă decât e nevoie pentru fertilizare. Cam 99% din sperma bărbaţilor nu-i fertilă, ci are spermatozoizi cu rolul de a identifica şi de a anihila sperma altui bărbat. Şi totuşi, de ce suntem infideli?

Pentru a înţelege infidelitatea, trebuie să pornim de la căsătorie. Bărbaţii promit că vor oferi timp, angajament, afecţiune şi bani. În schimb, femeile oferă timp, angajament, afecţiune şi promisiunea fertilităţii. Ambele părţi doresc să obţină ceea ce oferă cealaltă parte. Astfel, în ochii cercetătorilor, căsătoria e de fapt o tranzacţie.

Divorţul e motivat de fertilitate, fidelitate, fonduri şi sex. Un studiu efectuat în 160 de societăţi a arătat că infidelitatea e principala cauză a divorţului. Divorţul poate surveni şi din cauze pecuniare. După 5 ani de căsnicie, femeile se plâng de trei ori mai mult decât bărbaţii că partenerul lor e zgârcit. Cele mai multe femei sunt nemulţumite de faptul că bărbaţii lor nu le cumpără cadouri.

Rezultatele reproductive ale bărbaţilor se îmbunătăţesc în urma sexului în afara căsătoriei, astfel că ei sunt tentaţi să-şi înşele partenera atunci când pot face acest lucru fără consecinţe. Totuşi, majoritatea bărbaţilor infideli au descris căsătoria lor drept fericită.

Cum puterea de atracţie a bărbaţilor creşte odată cu bogăţia, aceştia înşală mai ales când au vârsta cuprinsă între 40 şi 60 de ani. Aceştia sunt anii de vârf din punct de vedere al venitului. Mai bine de o treime din activitatea sexuală a bărbaţilor în aceste decenii se desfăşoară în afara căsătoriei.

Femeile sunt mult mai atente în ceea ce priveşte infidelitatea. Ele folosesc mai rar mijloace de contracepţie cu amantul decât cu soţul. Astfel, un studiu realizat în Marea Britanie a scos la iveală faptul că în jur de 10% dintre bărbaţii căsătoriţi cresc copilul altui bărbat, fără să ştie. În alte societăţi, estimările variază de la 1% până la 30%.

De ce înşală femeile

Un expert american în relaţii conjugale explică motivele principale pentru care femeile devin adulterine.

Nu sunt apreciate de parteneri – Bărbaţii trec uşor peste meritele femeii, nesubliniindu-le, indiferent că e vorba de un succes profesional sau de un prânz minunat pe care aceasta l-a pregătit, meritele ei rămân puţin recunoscute. Femeile se simt frustrate, nesatisfăcute şi chiar depresive. Aşa că încep să-şi caute satisfacţia şi liniştea în altă parte. Iar în clipa în care găsesc ce caută în persoana altui bărbat, acţionează imediat.

Trec printr-o perioadă grea – Îşi pierd un părinte sau un prieten apropiat, orice astfel de întâmplare declanşeaza emoţii foarte puternice, iar femeile încearcă să se reevalueze şi să se regăsească. Disconfortul schimbării de orice fel poate determina o femeie să caute o persoană care s-o deconecteze de la introspecţie, redirecţionandu-i atenţia către ceva mult mai plăcut, cum ar fi sexul.

Relaţia nu mai e condimentată – Nimeni nu se mai distrează şi atunci când nu mai râzi, de fapt, nu mai iubeşti. Aşa ajung femeile să caute în altă parte starea de bine, zâmbetul, pe acel cineva care le face să râdă în hohote. Când stresul şi grijile sunt unicele elemente care rămân într-o relaţie, femeia se simte tristă şi singură. E suficient să iasă cu o prietenă la o cafea şi, povestind, să realizeze ce le lipseşte ca să fie fericite. Şi atunci, nu ezită…

Simt că relaţia se destramă – Femeile intuiesc clar momentul în care relaţiile în care sunt angrenate se apropie de sfârşit. Şi încep să fie mult mai atente în jurul lor chiar înainte de a pune punct relaţiei lor. Poate e şi un mod de se repune în cărţi pe piaţă şi de a-şi retesta capacităţile de seducţie.

Sexul a devenit plictisitor – Nu numai bărbaţii au nevoie să condimenteze relaţia sexuală, ci şi femeile simt la fel. În plus, le place să se simta dorite, iar când această stare încetează şi nici nu mai au despre ce vorbi, încep să evite sexul.

Ele realizează că viaţa lor sexuală pare să fie foarte departe de ceea ce ar trebui să fie. Şi ajung la concluzia că nu pot schimba nimic. Asta determină orice femeie să caute în altă parte satisfacţia, alături de un partener alături de care se poate simţi mai puţin inhibată.

De ce înşală bărbaţii – Aşa cum spuneam, bărbaţii nu înşală mai mult decât femeile, ba poate chiar dimpotrivă. Însă ele vorbesc mai mult despre faptul că au fost înşelate, pe când bărbaţii preferă să nu se exteriorizeze.

Bărbaţii caută dragoste

Un specialist american în relaţiile de cuplu a chestionat 200 de bărbaţi căsătoriţi, în căutarea răspunsului referitor la motivele care îi determină pe bărbaţi să fie sau să nu fie infideli. Doar o parte dintre subiecţi şi-au înşelat partenera.

S-a constatat că bărbaţii nu caută într-o relaţie pasageră numai plăcerea sexuală, 48% dintre cei chestionaţi răspunzând că motivul infidelităţii n-ar fi legat de nemulţumirea pe plan sexual, ci lipsa satisfacţiei pe plan emoţional.

Rezultatele acestui studiu au demontat concepţia referitoare la cupluri, care sugerează că, pentru a fi fericit, un bărbat are nevoie în special de intimitate de natură sexuală, pe când femeile ar fi dominate de emoţii şi sentimente.

Adesea, amanta este o colegă de serviciu – Studiile arată că 40% dintre bărbaţi îşi înşală partenera cu o colegă de serviciu. Dacă bărbatul îşi laudă mult o anumită colegă şi îi menţionează adesea numele, femeia trebuie să aibă o discuţie cu partenerul său.

Unii bărbaţi îşi înşală partenera pentru că nu se mai simt iubiţi si sunt atraşi de perspectiva de a li se oferi dragoste. Alţi bărbaţi comit adulter fiindcă vor să-şi reconfirme masculinitatea. Desigur, există şi motivul crizei date de o vârstă pe care bărbaţii n-o acceptă.

Bărbaţii îşi exprimă greu sentimentele. De aceea, partenerele lor nu ştiu când aceştia au nevoie de încurajare sau sprijin. Faptul că bărbaţii nu le cer partenerelor o îmbrăţişare ori un cuvânt de înţelegere e motivul principal al infidelităţii masculine. Din cauza lipsei de comunicare, se simt neînţeleşi şi aruncă o parte din vină asupra partenerelor.

Comments

comments

11 Comments

  1. Laura C. 05/04/2013
    • Javra 05/04/2013
  2. Ruxandra 06/04/2013
    • Javra 06/04/2013
      • Mihaela 06/04/2013
        • Javra 06/04/2013
        • Alin 14/04/2013
  3. Dragoi Cristina 07/04/2013
    • Javra 07/04/2013
  4. marius b 18/10/2014
    • Javra 18/10/2014

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.