Am un prieten, istoric şi paleontolog pasionat, căruia, la un pahar de vorbă, i-am pus o întrebare, doar ca să deschid discuţia: “Horică, e necesară fidelitatea?”.
Imperturbabil, el mi-a răspuns:
– Bineînţeles! Şi nu de azi, de ieri, ci de peste un milion de ani!
Eu am protestat:
– Îţi amintesc de haremuri… Mai există şi azi!
– Adevărat. Strãmoşii noştri aveau haremuri; le dãdeau un sentiment de putere. Dar, cu timpul, bãrbaţii au devenit fideli. Însă numai din interes. Omul a descoperit plãcerile vieţii de cuplu în urmã cu vreo 1,7 milioane de ani…
– Stai puţin! Bărbaţii voiau să aibă cât mai mulţi urmaşi, deci ancestralul îi împingea cãtre poligamie… Chiar şi tu te-ai despărţit de Steluţa şi ai luat-o pe Diana! Şi iar divorţezi…
Nerăbdător, Horia mi-a tăiat vorba:
– Lasă-mi femeile în pace, că încurci lucrurile! Homo sapiens a avut mai multe perechi. Strãmoşii noştri erau poligami. Acum 3 milioane de ani, strămoşii omului de azi trãiau în savana africanã, unde hrană exista destulă: fructe, rãdãcini…
– Hominizii ăia aveau şi bere?
– Nu, dar noi avem. Mai ia o sticlă şi taci! Deci hrană exista din abundenţã, dar era disparatã, ceea ce crea condiţii prielnice pentru poligamie. Bărbaţii rivalizau pentru cucerirea unui grup de femei şi a unei poziţii dominante. De fapt, acest comportament se poate observa, astãzi, la gorile.
– Vezi? Mai bine gorilă decât inginer… Eu am doar o prietenă.
– Cum spuneam, revoluţia sexualã a strămoşilor a început în urmã cu 1,7 milioane de ani, poligamia trasformându-se în monogamie. Datoritã consumãrii de carne, hrană greu de obţinut, bãrbaţii au fost nevoiţi sã se unească, pentru a putea vâna animale mari. Fiecare bãrbat voia sã aibã câte o femeie, cãci, fiind cu toţii înarmaţi, nimeni nu putea pretinde dominaţia asupra unui grup de femei.
– Aha! Suntem fideli, pentru cã vrem sã mâncãm carne!
– Te-ai prins! Bãrbaţii plecau împreunã la vânãtoare, lãsându-şi singure femeile, care se îngrijeau de copii şi de prepararea mâncãrii. Asta s-a perpetuat: femeia la bucãtãrie, iar soţul la vânătoare… de bani, adică la serviciu. Pentru strămoşi era un lucru de la sine înţeles: ar fi fost greu de imaginat ca o femeie cu burta la gură sã plece la vânãtoare de mamuţi!
– Sigur! Dacă îşi rupea o unghie?!
– Vrând, nevrând, bãrbaţii le-au lãsat femeilor controlul asupra alimentelor, iar ei şi-au pierdut din autoritate. Totuşi, femeile îi aşteptau, fiindcã bărbaţii aduceau vânatul. De când au început sã mãnânce carne, creierul oamenilor s-a dezvoltat mult…
– Zău? Păi, mai mănâncă şi tu un grătar!
Horică îşi aprinse tacticos o ţigară şi reluă:
– Desigur, la trãinicia cuplului a contribuit şi faptul cã femeia şi-a perfecţionat trucurile de a seduce şi pãstra un bãrbat, oferindu-i sex pe săturate. Astfel, femeia îşi ţinea bãrbatul lângã ea. Noi am reuşit, prin cultura noastră (nu-i vorba şi de tine!), sã învingem ancestralul, să iubim o singură femeie…
– Auzi, lasă vrăjeala şi spune-mi ce-ai avut cu Steluţa!
– Ah! Omul rãmâne poligam din instinct. Însã poligamia e îngrãditã de diverşi factori. Şi s-a impus monogamia. Mai mult, încã mai existã obiceiul pãstrãrii virginitãţii pânã la cãsãtorie. De exemplu, în Statele Unite, sunt peste 200.000 de abstinenţi sexual.
– Doamne, bine că nu sunt american! Să-i spun şi prietenei mele!
– Da, dar acum cei mai mulţi francezi le sunt fideli partenerelor. Ori, cu pânã câteva decenii în urmã, francezii însuraţi aveau, de regulă, cel puţin câte o amantã. Se pare că italiencele sunt cele mai infidele femei, spun unele studii, iar în Germania…
L-am întrerupt, iritat nu ştiu nici eu de ce:
– Te rog să revii în România!
– Bine! Natura poligamã a învins: s-a înfiinţat divorţul, omule! Actualmente, divorţeazã de zece ori mai mulţi oameni decât cu 50 de ani în urmã. Asta şi pentru că femeile s-au emancipat. Ele sunt independente din punct de vedere material şi nu mai suportă infidelitatea bărbaţilor…
– Bravo ţie, Steluţo! l-am întrerupt eu, pregătindu-mă de plecare.
Mda, teoria ca teoria. Horia are două divorţuri şi jumătate la activ, dar tocmai el vrea să mă convingă că trebuie să-i rămân fidel unei singure femei!
Dacă accept acest lucru, n-o fac pentru că aşa-mi spune un savant: dacă mi-aş înşela prietena, n-ar fi fair play din partea mea… Păi nu?
Habar nu am daca e necesara. Multe dintre aceste cutume exista cum exista cazurile de jurispudenta. 😉
Parerea mea e ca despre chestia asta se teoretizeaza prea mult si se trambiteaza peste tot o fidelitate care nu prea este. Eu sunt fidela dar daca cel ce-ar mi-ar fi partener n-ar prea fi…nu l-as parasi cata vreme tot acasa ar veni. Cand iubesti ierti si asta. Iti garantez. Problemele apar fie cand omul/oama au o educatie prea stricta si au impresia ca lucrurile sunt ori albe, ori negre, fie cand oamenii ciulesc urechea la prostiile psihologilor pe care azi nu i-as mai da la crocodili ci i-as impusca. Daca as avea o arma. 🙂
La fel de mult se teoretizeaza fara sens si despre sex si despre tot felul de aspecte legate de el.
Lucrurile sunt mult mai simple de fapt. Iubim sau nu si punct 🙂
Pari înţeleaptă, Elly, ce-i cu tine?
Văd că, în fine, ai pus mâna pe armă…
io zic că atâta vreme cât te respecţi pe tine şi o respecţi şi pe ea, nici nu îţi pui problema să calci pe alături.
Adevăr grăieşti, bade Călin!
Faptul ca nenea are doua divorturi si jumatate la activ nu trebuie sa conduca neaparat la ideea de infidelitate. Ba din contra.
Fidelitatea reprezinta si capacitatea omului de a pune punct atunci cand trebuie si de a o lua de la capat atunci cand trebuie.
Acest “atunci cand trebuie” poate fi interpretat ca “atunci cand fidelitatea devine istorie” 🙂
Poate că aşa-i cum spui, însă de fiecare dată amicul meu e cel care a fost părăsit. De fiecare dată, pentru infidelitate.
De unde deducem ca nu este un om statornic. Si nici cinstit 🙂
Asta i-am reproşat şi eu.
Dar asta nu-i scuză erudiţia şi inteligenţa…
Pai daca ele i-ar fi fost fidele l-ar fi aduc pe calea cea buna … nu-l paraseau 🙂
În aceste chestiuni, părerea doamnelor primează.
Elly a comentat foarte bine.
Nimeni nu-i singur vinovat 100%.
Cu un pic de înţelegere s-ar rezolva toate.
N-am inteles daca fidelitatea e obligatorie si pentru barbati si pentru femei! In general barbatilor, cu instinctele lor de pradatori, cauta diversitate, vor mereu altceva iar femeile apreciaza statornicia si siguranta.E adevarat ca le place sa fie curtate, complimentate si uneori mai cedeaza.Dar nu stiu cine e mai vinovat de infidelitate.Probabil cel care iubeste mai putin…Sa acuzi de infidelitate e usor, sa gasesti o solutie e mai greu si cel mai greu cred ca e sa uiti ca ai fost inselat.
Da, Adelina, n-am greşit când am spus că în probleme de acest gen doamnele au dreptate.
Eu zic ca daca vrem sa functioneze o casnicie.. fidelitatea este necesara
Şi tu ai dreptate, Adriana.
Incep sa cred ca infidelitatea e un hobby. Cel putin eu am spus ca niciodata nu imi voi insela sotia, nici macar cu privirea. Dar e cam greu sa te abtii cand vezi cum umbla don’soarele de azi pe strada.
Pe stradă, Cosmin?!
Glumesc, evident.
Înţeleg ce spui. Te atrag acele domnişoare, dar te abţii fiindcă îţi iubeşti soţia şi nu vrei s-o deyamăgeşti şi nici s-o pierzi.
Crezi că vei rezista? Răspunde-mi când ea nu vede ce comentezi!
dupa parerea mea, iubirea vine la pachet cu fidelitatea. Si invers, cand nu iubesti, inseli!
De acord cu tine, Carolina. Dar după ce se duce pasiunea de la începutul relaţiei, ambii parteneri se simt tentaţi de o aventură. Asta nu înseamnă că nu se iubesc, în continuare. Ce faci într-un astfel de caz, când nu te îndrăgosteşti propriu-zis de o altă persoană, dar te atrage foarte mult din punct de vedere sexual, intervenind ancestralul?
Eu cred ca discutia asta este, pur si simplu, inutila.
Mai sus, Calin a sintetizat extrem de bine totul.
Mulţumim că ne-ai luminat!