Prietenul meu, Andrei, cu care am copilărit în Bucureşti, şi-a stabilit reşedinţa în Comarnic. În marginea oraşului are o casă de vacanţă. După spusele lui, vrea să-şi facă lângă ea o vilă cu un etaj şi mansardă locuibilă. M-a invitat pe la el, în concediul meu de odihnă, să văd cu ochii mei unde are de gând să-şi ridice vila. Era un proiect ambiţios, cu ditai clădirea, cu şapte camere, bucătărie şi trei băi, plus o piscină. El mi-a zis că va fi gata în şase săptămâni. Eu i-am răspuns că, poate, în şase luni. Voi în cât timp credeţi că se poate ridica o vilă cu un etaj, cu piscină cu tot?
La începutul lunii iunie, eram lângă casa lui de vacanţă din Comarnic, dar Andrei avea acolo o locuinţă cu cinci camere şi bucătărie separată. Alături se găsea o livadă întinsă cu mai multe feluri de pomi. Toată proprietatea era îngrădită. Silviu tăiase câţiva pomi şi, în luminişul creat, voia să-şi ridice vila. Prin livadă erau risipite câteva căsuţe, magazii şi WC-uri ecologice. Acela era şantierul. Avea un diriginte de şantier care îi garantase că termină totul în 45 de zile. Tocmai turnase fundaţia.
Era ca pe şantier: mult noroi şi fel şi fel de materiale. Andrei spunea că a doua zi apare o macara şi m-am întrebat cu groază unde o să aibă loc bâzdâgania aia, dar în ciuda perspectivei mele sumbre, amicul meu era foarte liniştit. Mi-a spus cât îl va costa lucrarea în total, că devizul e bine făcut şi că n-are pe ce să cheltuiască în plus pentru vilă.
Pe mine m-a apucat râsul şi i-am recomandat ca totalul să-l înmulţească măcar cu 1,3, ca să se apropie de costul real. Silviu m-a contrazis. Era totul prevăzut în devizul final. Eu deja nu-l mai ascultam. Mă tot uitam la locul viitoarei piscine, căci sunt mare amator de înot.
– Când pot să fac şi eu nişte ture înot în mega-piscina asta a ta?
– Auzi îa el ntrebare! Când va fi gata! N-auzi că-n 45 de zile e terminat tot-tot?
– Perfect! Păi atunci, te vizitez peste 45 de zile, așa-i? Hai noroc!
– Ce faci, pleci? D-aia ai făcut atâta drum, doar ca să consumi benzina?
– Glumeam, ia zi-mi tu mai bine cum se va face piscina aia, că numai la ea mă gândesc!
– Proiectul e al unui neamţ sincer şi vreau să-mi fac proprietatea exact ca a lui.
– De unde ştii de el?
– E prieten cu sora neveste-mii, măritată în Germania, sunt ăia colegi de serviciu şi s-a lăudat cu ce vilă şi-a făcut. Știi cum sunt nemții ăștia, trebuie să le iasă la milimetru! Numai piscina mea va fi altfel, după un proiect românesc.
– Presupun că-ţi trebuie şi o pompă submersibilă…
– Ei ba bine că nu. Credeam că e ceva simplu, însă sub piscina aia există fel de fel de acareturi, furtun, pompe, valve… Mi s-a arătat şi ce fel de pompă va fi. Proiectantul mi-a dat să aleg de pe site-ul unei firme. Sigur, până la urmă, tot el a ales, că ştia ce-i trebuie…
Spre sfârşitul lunii iulie, i-am făcut iar o vizită lui Andrei. Din ce şantier lăsasem în urmă, când am plecat cu Dacia mea, acolo se înălţase o vilă superbă. Grădină mare în jur, iar în spatele vilei… piscina. Mare, frumoasă, de formă dreptunghiulară. Era lată aproape cât casa. Sincer m-am mirat, deoarece nu credeam că va fi gata în cele 45 de zi. Însă nu numai că era gata, dar era și funcționabilă. Pot spune că mi s-a urât de atâta înotat!
