Prietenul meu, Silviu, cu care am copilărit în Bucureşti, şi-a stabilit reşedinţa în Braşov. În apropierea oraşului are o casă de vacanţă. După spusele lui, a dat de bani şi vrea să-şi facă lângă ea o vilă cu un etaj şi mansardă locuibilă. M-a invitat pe la el, la casa de vacanţă, să văd cu ochii mei unde are de gând să-şi ridice vila. Are un proiect ambiţios, e ditai clădirea, cu şapte camere, bucătărie şi trei săli de baie, plus o piscină în spatele casei. El mi-a zis că e gata în şase săptămâni. Eu i-am răspuns că, poate, în şase luni. Voi în cât timp credeţi că se ridică o vilă, cu piscină cu tot?

Eram lângă aşa-zisa lui casă de vacanţă de lângă Braşov, dar Silviu avea acolo un căsoi în toată regula cu cinci camere şi bucătărie separată. Alături avea o livadă întinsă cu mai multe feluri de pomi. Toată proprietatea era îngrădită. Silviu tăiase câţiva pomi şi în luminişul creat voia să-şi ridice vila. Prin livadă erau risipite câteva căsuţe, magazii şi WC-uri ecologice. Acela era şantierul. Avea un diriginte de şantier care îi garantase că termină totul în 45 de zile. Acum tocmai turnase fundaţia.

Era ca pe şantier: mult noroi şi fel şi fel de materiale ripsipite. Silviu spunea că a doua zi apare o macara şi mă gândeam cu groază unde o să aibă loc bâzdâgania aia, dar amicul meu părea foarte liniştit, în ciuda perspectivei mele sumbre. Mi-a spus cât îl va costa lucrarea în total, că devizul e bine făcut şi că n-are pe ce să cheltuiască în plus pentru vilă.

Pe mine m-a apucat râsul şi i-am recomandat ca totalul să-l înmulţească cu 1,3, dacă nu mai mult, ca să se apropie de costul real. Silviu m-a contrazis. Era totul prevăzut în devizul final. Eu deja nu-l mai ascultam. Mă tot uitam la piscina aia, căci sunt mare amator de înot.

– Silviu, când pot să fac și eu niște ture de piscină înot?

– Auzi întrebare! Când va fi gata! N-auzi că-n 45 de zile e terminat tot?

– Perfect așa! Păi atunci, te vizitez peste 45 de zile, da? Hai noroc!

– Ce faci, pleci? D-aia ai venit?

– Glumeam, ia zi-mi tu mai bine cum se va face piscina aia, că numai la ea mă gândesc!

– Proiectul e al unui neamț și vreau să-mi fac proprietatea exact ca a lui.

– Păi de unde știi de el?

– E prieten cu sora neveste-mii, măritată în Germania, ăia sunt colegi de serviciu și s-a lăudat cu ce vilă și-a făcut.

– Și cum ai luat schițele?

– Le-a dat ăla, gratis!

– Păi nu-i era frică de hoți?

– Nu, la ce pază are acolo…

Peste două luni i-am făcut iar o vizită lui Silviu. Din ce șantier lăsasem în urmă, când am plecat, acolo se înălțase o vilă superbă. Grădină mare în jur, iar în spatele vilei… piscina. Mare, frumoasă, de formă dreptunghiulară. Era lată aproape cât casa. În ziua aia am putut spune că mi s-a urât de atâta înot.

Comments

comments