Lumea animalelor e mai frumoasă decât a noastră

Parlamentarii îşi mai votează o lege care să-i favorizeze şi mai mult. Nu se mulţumesc că au votat nişte legi cu adresare directă către ei înşişi, cum ar fi pensii nesimţite şi salarii neruşinate. Vor să fie şi mai favorizaţi de legi, aşa că pregătesc o modificare a statutului aleşilor locali, propunerea fiind semnată de 16 parlamentari de la toate partidele.

Astfel, aleşii care au primit condamnări cu suspendare a pedepsei nu-şi mai pierd mandatul, putând rămâne în Parlament, că doar acesta e cuibul infractorilor. Parlamentarii hrăpăreţi trag tare ca să facă şi mai multe legi care să-i ridice deasupra restului populaţiei. Iar preşedintele văd că nu se opune.

Râsul curcilor însă vine din Laponia: Moş Crăciun va fi dat afară din casă, din cauza datoriilor! E vorba de locuinţa lui Moş Crăciun, care ar putea fi închisă, pe motiv că moşul nu şi-ar fi achitat datoriile la buget. Fiscul e nemilos şi cu personajele de poveste, după cum se vede. Astfel, copiii vor învăţa că duşmanul lui Făt-Frumos e Căpcăunul, iar cel al lui Moş Crăciun e Fiscul!

Casa e vizitată anual de sute de mii de turişti, copii şi părinţi deopotrivă. Totuşi, datoriile acesteia, care se ridică la circa 140.000 de lire sterline, nu sunt acoperite de venituri, astfel încât autoritățile ar putea-o scoate la vânzare, în cazul în care datoriile nu vor fi achitate în termen de o săptămână. Există şanse mari să fie cumpărată de vreun manelist sau de un parlamentar român…

Ca în fiecare weekend, doresc să vă readuc zâmbetul pe buze. Dacă la sfârşitul săptămânii trecute aţi văzut câţi bezmetici există în lumea largă, astăzi vă arăt încă o dată că lumea animalelor e mai frumoasă decât a noastră.Cum să fiu mai ridicol decât un polictician!Cum să fiu mai ridicol decât un polictician?!

E weekend!E weekend!

Fiţi liniştiţi, guvernanţii veghează!Fiţi liniştiţi, guvernanţii veghează!

Eh, cum să mă duc la dentist!Eh, cum să mă duc la dentist?!

N-a venit prea devreme toamnaN-a venit prea devreme toamna?

Mai uşor, Dorele, că m-ai trezit!Mai uşor, Dorele, că m-ai trezit!

Dacă ai fost infractor de drept comun, eşti bun de parlamentar!Dacă ai fost infractor de drept comun, eşti bun de parlamentar?!

Nu vreau să te văd!Nu vreau să te văd!

Numai vite conduc motociclete în România!Numai vite conduc motociclete în România!

Pun eu ghiara pe tine!Pun eu ghiara pe tine!

Romeo!Romeo!

Politica nu-i o nucă prea tare pentru mine!Politica nu-i o nucă prea tare pentru mine!

S-a dovedit ştiinţific că verdeaţa asta te scapă de arsuri!S-a dovedit ştiinţific că verdeaţa asta te scapă de arsuri!

Te-am avertizat să nu fii scroafă cu mine!Te-am avertizat să nu fii scroafă cu mine!

Stilistul meu spune că sunt ravisantă...Stilistul meu spune că sunt ravisantă…

Ţi-am spus de nu ştiu câte ori să taci!Ţi-am spus de nu ştiu câte ori să taci!

Şi io de ce n-aş fi bun de ministruŞi io de ce n-aş fi bun de ministru?

Vreau o poveste în care nu există parlamentari...Vreau o poveste în care nu există parlamentari…

Să ştii că n-avem timp decât de una mică...Să ştii că n-avem timp decât de una mică!

Nu, n-avem timp de iubit!Nu, nu-i vremea de iubit!

Comments

comments

3 Comments

  1. tau teodor 22/08/2015
  2. dispecer de zi 22/08/2015
    • Javra 22/08/2015

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.