Bine v-am regăsit! A trecut o nouă săptămână şi, dacă ar fi să facem o recapitulare a evenimentelor, prima zi de şcoală pentru copiii din clasele întâi şi a doua n-a adus şi manualele promise de domnul Victor Ponta. Nu că s-ar fi aşteptat cineva să se ţină vreodată de cuvânt, nici măcar copiii nu-l cred. Mai prost e faptul că l-a luat gura pe dinainte şi a anunţat iminenta unire a Moldovei cu patria-mumă. Nu doar că a fost total inoportun în contextul actual, dar i-a şi opărit pe ruşi, care ne-au informat că pot ajunge cu trupele în Bucureşti în două zile. Dacă era vorba numai de el, ducă-se, dar România poate avea de suferit de pe urma limbuţiei sale. Dar dacă tot vorbim despre nebuni, nu putem trece cu vederea planul tâmpit pe care l-a scos cu scremete partidul antiromânesc UDMR de a obţine autonomia a trei judeţe din România. Cei care au născocit acest plan idiot trebuie judecaţi pentru trădare de ţară şi duşi la răcoare. Însă fiind prima zi de weekend, mi-am propus să vă înveselesc. Dacă data trecută v-am arătat câteva pisici la datorie, astăzi am început să vă vorbesc despre tembeli şi veţi vedea că mama nebunilor e tot timpul gravidă.
Cică storc ei adevărul de la mine!
Asta înseamnă să iei masa în mijlocul naturii!
Chiar nu-mi pot vedea bărbăţia!
Da, taxele îmi iau şi pielea de pe mine!
E rodnic să pescuieşti în ape tuburi…
Dă tare şi o să vedem dacă explodează!
Îmi veghez grădina cu ochi de vultur!
Fiule, eşti leit taică-tu! L-am cunoscut la Grădina Zoologică…
Jos textila, să fac un selfie cu ea!
Lucrurile trebuie privite dintr-o nouă perspectivă…
Nu, n-am folosit bigudiuri. Aşa sunt ele, de la natură…
Partea aia trebuie puţin mai sus!
Păi dacă n-am cod de bare pe mine, trebuie să mă cântăreşti!
Trag obloanele şi fermoarele la culcare!
Trebuie să cumpănim bine lucrurile…
Voi doi trebuie să faceţi yoga!