Mişcarea înseamnă viaţă

Sedentarismul duce la boli foarte grave, între care diabet, unele forme de cancer, boli de inimă etc. Dar ne putem controla stilul de viaţă (alimentaţia şi activitatea fizică). Ideal ar fi să facem 30 de minute de mişcare moderată în fiecare zi. Mişcarea şi alimentaţia sănătoasă ne prelungesc viaţa. Starea de bine de la nivel fizic continuă cu o stare de bine la nivel psihic, oferindu-ne optimism. Mişcarea înseamnă viaţă. Vom vedea cât adevăr există în aserţiunea „mişcarea face bine”.

La un moment dat, un endocrinolog m-a întrebat cam câtă mişcare fac în fiecare zi. Obligaţiile de serviciu mă ţineau zilnic 10-12 ore ţintuit în scaun. Mi-a spus că la fiecare 45-60 de minute, ar trebui să las lucrul un sfert de oră, în care timp să fac mişcare. M-a pus să mă ridic şi am alergat amândoi pe loc. Deşi era mai în vârstă decât mine cu vreo 25 de ani, doctorul nu era deloc marcat de efort, deşi eu abia îmi trăgeam sufletul.

El renunţase la carne şi lactate. Mânca numai salate, rădăcini, seminţe şi fructe. Nu folosea decât ulei de măsline neprelucrat termic, spunându-mi că uleiul de floarea soarelui e cancerigen. După această vizită la medic, n-am adoptat în totalitate stilul lui de viaţă, dar am început să mă mişc mai mult.

Mi-am cumpărat o bicicletă staţionară şi am început să pedalez câte o jumătate de oră de două, trei ori pe săptămână. Când n-o folosesc, pur şi simplu alerg. Nu fac maraton, ci jogging, adică o alergare lentă. Practicându-l cu regularitate, ne măreşte durata vieţii cu circa 5 ani. 30 de minute de jogging ajută la întărirea mușchilor inimii şi topeşte grăsimile. La fiecare kilometru de alergare, pierdem circa 150 de calorii.

Îmbunătăţeşte rezistenţa organismului şi măreşte capacitatea de muncă. Ajută la alungarea sentimentelor negative, întărește muşchii şi oasele, elimină stresul şi ne scapă de agresivitate. În timpul jogging-ului are loc şi eliberarea endorfinelor (hormonii fericirii). Întăreşte sistemul imunitar şi ajută organismul să lupte cu atacul de cord, cancerul, diabetul, hipertensiunea arterială şi osteoporoza.

Am început să frecventez şi o sală de forţă, unde l-am cunoscut pe Doru, cu care m-am împrietenit imediat. Într-o zi, mi-a spus că va face fitness la o altă sală. Acolo va face zumba, adică un program de fitness inspirat din dansurile latino.

Zumba e rezultatul unui „fericit accident”, aşa cum îl descria chiar fondatorul acestui concept, columbianul Beto Perez, coregraf şi instructor de fitness. Prin anii ’80, şi-a uitat caseta cu muzica sa obişnuită pentru cursul de aerobic pe care îl ţinea. În disperare de cauză, a folosit muzica pe care o asculta de obicei în maşină (salsa şi merengue). Având un mare succes, el a conceput un nou program de fitness, intitulat „Zumba Fitness Party”.

Coregrafia zumba conţine mişcări de hip-hop, soca, samba, salsa, merengue, reggaeton, mambo, arte marţiale şi chiar dans din buric. În argoul local, zumba presupune distracţie şi înseamnă „să te mişti repede”.

Kangoo jumps transpune exerciţiile specifice aerobicului clasic pe nişte ghete speciale, dotate cu arcuri elastice, sporind amuzamentul celor care îl practică. Este una dintre cele mai moderne forme de aerobic.

Steel Programs e un complex de sisteme de antrenament care ne oferă posibilitatea de a câştiga noi experienţe. Sistemele de antrenament sunt: steel combat, steel training, steel tonic şi steel cycling. Aici, muzica e unul dintre cele mai importante instrumente de lucru.

Rebound AAS presupune să luptăm împotriva kilogramelor în plus, folosind trambuline elastice. AAS (Aerobic Accelerator System) se bazează pe acţiunea simultană a mai multor forţe: acceleraţia gravitaţională, greutatea şi deceleraţia.

Interval Jump antrenează întreaga musculatură. Combat Jump pune accent pe antrenarea musculaturii trenului superior, combinând mişcări din arte marţiale, efectele exerciţiilor fiind amplificate de săriturile continue pe trambulină. Dance Jump este distractiv şi presupune folosirea unor mişcări din diverse stiluri de dans, adaptate la trambulina elastică.

Total Body Workout îmbină antrenamentul AAS cu cel funcţional. Se pune accent pe exerciţiile de ardere a grăsimilor, forţă şi tonifierea musculară. Jump Dance Junior e un program dedicat copiilor, având ca scop dezvoltarea atenţiei distributive, a creativităţii, a tonusului şi păstrarea greutăţii corporale în limite normale. Totul prin mişcare, fiindcă miscarea face bine.

Functional Training (antrenamentul funcţional) e reinterpretarea metodelor de antrenament tradiţionale, renunţând la aparatele fixe şi la greutăţile mari, folosindu-se mai ales greutatea corporală şi mişcările libere sau unele accesorii.

Khai Bo e un tip de exerciţii de freestyle combat executate pe fond muzical. Loviturile fără contact sunt asemănătoare celor din artele marţiale şi din box. Mişcările sunt uşor de executat şi dezvoltă rezistenţa şi forţa corpului, tonifiindu-l în acelaşi timp. E şi un eficient antrenament cardio. În plus, arde până la 800 de calorii pe oră.

Aerobicul (gimnastica aerobică) e un complex de exerciţii şi mişcări fizice, accesibile la orice vârstă. Solicită toate grupele de muşchi şi poate fi practicat oriunde. Cuvântul aerobic înseamnă „cu oxigen” referindu-se la oxigenul pe care trupul îl consumă, energizându-se. Măreşte producţia de endorfine, care creează o stare de bună dispoziţie şi elimină stresul.

Boot Camp presupune practicarea unui tip de antrenament funcţional combinat cu cel practicat în armată. Se măreşte forţa şi aduce o excelentă doză de bună dispoziţie. Se poate opta între a face un antrenament individual cu instructor sau să profiţi de dotările unei săli de boot camp.

N-am încercat boot camp, khai bo, steel programs sau rebound AAS, dar şi numai privindu-le din afară, îţi dai seama că ai toate şansele să te distrezi practicându-le. Aşa că, prieteni, vă propun să încercăm împreună un antrenament de acest tip, pentru a alunga plictiseala. Pentru cei care preferă mişcarea clasică, există foarte multe sporturi care presupun mişcare, iar mişcarea înseamnă viaţă.

Comments

comments

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.