Motive de a mânca la restaurantul El Torito

Întotdeauna am vrut să mănânc mâncare mexicană autentică. Credeam că singura posibilitate de a face asta era să ajung în Mexic. Dar am auzit că există un restaurant chiar în Bucureşti, în care se găsesc mâncăruri mexicane tradiţionale. Trebuia să-l vizitez. Voiam să-mi invit soţia la nişte aripioare picante de pui, ea să bea o Margarita, iar eu, un shot de tequila. Când am văzut restaurantul, am intuit că aveam mult mai multe motive de a mânca la El Torito.

Am fost la El Torito într-o sâmbătă seara. Şi am ajuns tocmai bine, fiindcă de la ora 20:30 au cântat live Ana Maria Petre şi Fredi Camacho, care au constituit o revelaţie pentru noi. E locul ideal de a ieşi cu familia sau prietenii. Restaurantul are un aer rustic şi un design plin de culoare, iar melodiile mexicane şi celebrele sombreros completează fericit ambientul. În plus, aromele îmbietoare de mâncare mexicană delicioasă te invită automat la masă. Voi scrie motivele pentru care mă bucur că am trăit această experienţă culinară unică.

1. Istoria – Mexic este una dintre ţările cu cea mai mare afluenţă de vizitatori de pe glob şi se mândreşte cu zeci de obiective turistice care au fost adăugate la Patrimoniul Mondial UNESCO.

2. Muzica tradiţională – Mariachi e un gen muzical originar din statul Jalisco, din vestul Mexicului. Un ansamblul Mariachi constă în pricipal din viori, trompete, chitare, bass acustic mare, la care, uneori, se adaugă o harpă sau două. Ca să vă faceţi o idee ce înseamnă un astfel de ansamblu, precizez că numai o harpă valorează cât o maşină bună. Muzica Mariachi e vestită şi pentru Grito Mexicano, strigătul scos la interludii, de cântăreţi şi/sau de ascultători.

3. Mâncarea mexicană are un gust unic. Credeam că toate preparatele sunt picante. Mă înşelam. Un mare gânditor spunea că există numai 5 gusturi. Şi el s-a înşelat. E de ajuns să mănânci la El Torito, ca să-ţi dai seama de asta. Istoria mâncărurilor mexicane e lungă. Se spune că produsele alimentare mexicane autentice ar deriva de la indienii Maya.

Din câte am citit, în 1521 Spania a invadat Mexicul, iar produsele alimentare iberice au avut cea mai mare influenţă asupra bucătăriei locale. Spaniolii au adus, printre altele, oi, porci, vaci, produse lactate, usturoi, grâu şi condimente. Mexicanii aveau baza de la vechii azteci, dar au asimilat şi alte bucătării, franceză, portugheză, din Insulele Caraibe, America de Sud şi Africa de Vest. De aceea bucătăria mexicană de azi e extrem de diversificată.

4. Ambientul – De când păşeşti în El Torito, intri într-o lume plină de culoare şi optimism tipică Mexicului. El Torito e un restaurant mexican cu totul aparte, cu linii rustice şi elementele de design viu colorate. Pereţii sunt decoraţi cu tablourile vestitului pictor mexican Diego Rivera şi cu lămpi de formă solară.

5. Meniul e un soi de carnaval al culorilor, aromelor, gusturilor şi texturilor cele mai diverse. Ne-a fost greu să alegem din varietatea de burritos, taquitos, fajitas şi tacos sau dintre vestitele grill-uri mexicane. Ne venea să gustăm din toate, însă porţiile sunt enorme.

Carnea gătită în restaurant e din miel, pui, porc, vită, peşte şi fructe de mare. Trebuie să încercaţi coaste şi cotlete de porc la grătar, antricot de vită în sos roşu sau la grătar, piept de pui cu sos de ananas, peşte oceanic cu sos de usturoi, aripioare de pui picante, chilli cu carne de vită, gujoane de pui, creveţi cu sos de usturoi, calamar umplut cu orez, rulouri de tortilla cu pui, chiar şi pizza mexicană, să beţi diverse sortimente de Margarita, sucuri, dar şi tequila, bineînţeles, să vă delectaţi cu nişte deserturi delicioase ca tort de ciocolată şi banane caramelizate.

6. Personalul – Oamenii din bucătărie au o experienţă de peste 18 ani în gastronomia exotică, MEX şi TEX-MEX, iar de vreo 7 ani, le fac clienţilor zile pline de savoare. Ospătarii sunt rapizi, curaţi şi foarte politicoşi.

7. Preţurile sunt rezonabile şi atrag şi ele mulţi oaspeţi.

Aceste aspecte şi totul luat în ansamblu m-au făcut să fiu convins că vom reveni cu plăcere la restaurantul El Torito.

Se pot face rezervări dar şi comenzi telefonic sau online direct de pe site. Dacă descărcaţi aplicaţia IOS / Android, veţi putea comanda mâncare mexicană la birou sau acasă. Timpul de livrare e de 60-90 de minute, în intervalul 12:00-23:00. Livrarea este gratuită!

Comments

comments

2 Comments

  1. Rudolph Aspirant 09/03/2015
    • Javra 09/03/2015

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.