Ca întotdeauna, de Învierea Domnului, am fost la biserică. N-a plouat, cum mă temeam, deşi toată ziua cerul fusese acoperit de nori, ba mai şi dăduse o ploicică. Era o mare de oameni. Curtea bisericii, trotuarul din apropiere şi două benzi de circulaţie de pe carosabil erau ocupate de oameni. De fiecare dată, participă mulţi enoriaşi la Înviere, dar parcă n-am mai văzut atât de mulţi copii ca acum. Cei de 2-3 ani erau în braţele părinţilor, veniţi să ia lumină, ceilalţi pe lângă ei, făcând larmă. Trebuia să înaintezi cu băgare de seamă, să nu dai peste ei.
Mi-a fost greu să mă reculeg în mijlocul mulţimii. Era lume pestriţă. Cocălarii adolescenţi, veniţi la agăţat, parte din ei beţi deja, care se vedea de la o poştă că au venit cu gânduri exclusiv lumeşti, erau cei mai zgomotoşi, ca să atragă atenţia asupra lor domnişoarelor venite singure sau în grup, probabil, cu aceleaşi intenţii ca şi băieţii. Mă întrebam de ce nu se organizează puţin. Ar trebui să aibă un loc al lor, destul de aproape de biserică, pentru a avea scuza că participă la eveniment, dar îndeajuns de departe încât să nu-i deranjeze pe adevăraţii enoriaşi. Şi în acel loc să se formeze perechile, ura şi la gară! Noi, ceilalţi, chiar puteam participa la slujba de Înviere.
Şi noi, oamenii maturi de azi, la 17 ani mergeam la biserică, majoritatea, cu aceleaşi gânduri prea puţin cucernice, dar nu ţin minte să fi fost vreunul ameţit de băutură, cu atât mai puţin de droguri. Îmi amintesc că mergeam la Caşin, de Înviere, fiind aproape de un parc mare, prin care ne plimbam după ce luam lumină. Acolo, lucrurile mergeau uşor. Trebuia să fii puţin îndrăzneţ şi îţi găseai imediat pereche, măcar pentru noaptea aceea. Alţii, rămaşi singuri, abia atunci încercau să se îmbete.
Cum să te reculegi, când gândul ţi-e la propria adolescenţă, în timp ce vreun imberb râde tâmp în apropiere, tu fiind lângă nişte tineri liniştiţi, veniţi cu cu un copil de 2-3 ani obosit, plictisit, pe punctul de a izbucni în plâns, deşi e ţinut de taică-su pe umeri, cu corul de preoţi care cântă “…Cu moartea pre moarte călcând” şi tot corectându-i, fiindcă, vezi bine, pluralul de la mormânt e morminte, nicidecum “mormânturi”, cum strigă oamenii în sutană… Nu mai spun că era un comic de situaţie absolut nelalocul lui, unul dintre preoţii care răcneau fiind peltic. Nu era vina lui, dar nici a ta, care încercai cu disperare să te concentrezi şi, în schimb, te umfla râsul…
Am reuşit să mă adun doar atunci când unul dintre preoţi striga “Hristos a înviat!”, iar eu, împreună cu aproape toată suflarea, respundeam ”Adevărat a înviat!”. Acela a fost momentul de comuniune care ne unea, pe care îl aşteptam, ca să simţim că ceva se întâmplă cu adevărat. Atunci m-am liniştit şi m-am bucurat de Înviere şi în acest an. Hristos a înviat!
Adevarat a inviat! Cunosc intocmai ce se petrece la inviere, din pacate multi vin doar sa zica ca au fost, nu imi vine sa cred ca unii pot izbucni in ras, nu am inteles niciodata… Mi-ar place ca si la slujba de inviere sa fie tot atatia oameni cati sunt la o slujba obisnuita.
N-ai să vezi! La o slujbă obişnuită nu sunt mai mult de 20 de persoane în biserică, pe când de Înviere sunt câteva sute, dacă mai multe.
Bon! Frumos spus! Adevărat A Înviat!
Mă bucur că ţi-a plăcut.
Adevarat a Inviat!! Majoritatea merg la Inviere doar pentru ca a devenit la moda, iar cei mai multi nici nu se sinchisesc sa inconjoare biserica:D
Vin la Înviere ca să se mai întâlnească puţin cu gaşca.
Adevarat a inviat! Si cand spuneam eu ca natiunea asta are nevoie in primul rand de un …transplant de mentalitate. Dar de unde sa incepi?
De la cap!
Nu stiu cum te poate umfla pe tine rasul, caci pe mine ma apuca nervii in fiecare an la slujba de Inviere.
Fiecare reacţionează în felul lui lui la stres.
Satul de situatii similare petrecute in anii din urma, anul acesta mi-am incercat norocul si m-am dus la o biserica dintr-un cartier mai putin populat. Si am reusit , dupa atatia ani , sa ma bucur si de momentele premergatoare clipei in care preotul a strigat : “Hristos a inviat “.
Mă bucur pentru tine!
Eu am rămas un pic şocată când am văzut un puşti de maxim 14 ani cum îşi aprindea joint-ul, de la spice shop, la candela unui amic de-al său. Totuşi… ar trebui să existe o limită.
Cine să le impună limite?
Dacă părinţii nu se preocupă…
Eu sunt din Iasi si am fost la Mitropolie. Inainte de a merge spre biserica, am asteptat pe cineva la o intersectie unde pe o parte era un magazin, iar pe cealalta altul. Multi tineri i-am vazut tranzitand zona ba cu doze ce bere in mana, ba cu peturi de bere sau sticle de vin. Sa nu mai zic de prezenta la slujba a grupurilor de tuciurii.
Tuciurii sunt peste tot.
Şi dacă sunt curaţi şi la locul lor, n-are nimeni nimic cu ei.
Cred ca nu are rost sa mai spun ce cred despre astfel de chestii. Romanii=un popor de tampiti, iar pustanii + fetele alea, doar niste curvari in calduri, ca toti din ziua de azi… Viitor luminos tara noastra are…
Îţi amintesc faptul că tu şi părnţii tăi sunteţi tot români.
Nu putem generaliza. Acei puşti sunt nişte copii scăpaţi din mână, dintr-un motiv sau altul. Sunt situaţii şi situaţii, cazuri diferite
cu aceeaşi rezultantă nedorită.
Nu am mai fost la slujba de Inviere de cam multi ani. Poate vreo 8-10 ani…
Dar ai dreptate.
Aha, mai ţii minte!