Bine v-am regăsit! Am veşti bune: de astăzi avem de trăit tot restul zilelor noastre! Săptămâna care a trecut a avut o singură furtună adevărată, cu vânt, ploaie cu găleata şi grindină. Şi exact în acea zi mă hotărăsem să fac nişte cumpărături dintr-un hipermarket. Desigur, furtuna m-a prins pe drum, dar fusesem prevăzător: aveam ochelarii de soare la mine! Când am văzut că ploaia n-avea de gând să se oprescă, am luat hotărârea eroică de a încerca să ajung acasă, fiindcă aveam treabă. În cele din urmă, am şi ajuns, dar parcă fusesem sub duş îmbrăcat. Prosop, foen, tot tacâmul… În tot cazul, începând un nou weekend, voi încerca să vă amuz. Dacă la sfârşitul săptămânii trecute aţi văzut menajeria la vremea siestei, astăzi o să vă prezint nişte pisici smintite.
Ah, ce chiolhan am tras! Nu mă pot ridica… Târâţi-mă-n pat!
Ce-i tâmpenia asta, fraţilor?!
Da, rabine, vrei să-ţi îndrum paşii?
Fereşte-te, că sunt expert în karate!
Chiar vreţi să mă ţineţi cinci minute în cuptorul cu microunde?! Cred că-i greşită reţeta!
Dacă mă mai prefac mult supărată, te pomeneşti că-i fraier şi pleacă!
Daţi-vă prinşi, că eu am şapte vieţi!
Mda, se poate face… Îmi trebuie o tubulară de paişpe!
Ai alimente bune în frigider, dar e cam frig… Ai grijă ce faci cu climatizarea!
Nu vreau să te mai văd şi să-ţi aud minciunile!
Să nu ne sculaţi până mâine la prânz!
Mi-e dor de tine! Aştept să mă suni…
Să nu vă aud cu presupuneri vulgare!
Tom, lasă-l, ăla-i tigru! Treci imediat în maşină!
Şi ce-i de râs, umflaţilor, n-aţi mai văzut coş de gunoi?!
Ţi-am spus că-ţi suflu gagica! Am şi ajuns în pantalonii ei…
Vai, capul meu! N-are nimeni o aspirină? Atunci daţi-mi cu un baros în ţeastă!
Sunt în server şi am veşti bune: ţi-l pot repara!
Acum eu trebuie să dispar! Pa, la reve…!
No Responses