În urma unui amplu studiu, un grup de socio-psihologi germani a ajuns la nişte concluzii referitoare la felul în care puteţi evita certurile cu partenerul de viaţă. Majoritatea certurilor în familie provin din lipsa de bani, dar şi din cauza lipsei de timp ori din neorganizarea timpului liber. Dacă îşi împart judicios treburile casnice, se feresc de multe neînţelegeri. Pentru aceasta, membrii oricărui cuplu trebuie să priceapă faptul că treburile casnice nu-i revin numai unuia dintre ei.
În fiecare familie ar trebui să existe un fond comun de bani, la care să participe ambii soţi, la care se va apela în caz de necesitate. Acesta pentru că, în majoritatea cazurilor, certurile intervin din lipsa banilor. Împărţindu-vă treburile casnice cu bună înţelegere, veţi evita certurile şi veţi putea menţine armonia în familie.
Într-un cuplu în care ambii membri au câte un serviciu, este indicată organizarea timpului liber. Trebuie să nu porniţi niciodată de la ideea preconcepută, inactuală astăzi, că femeia trebuie să le facă întotdeauna pe toate în gospodărie. Cel mai indicat este ca ea să se ocupe de gătit, spălat şi călcat, iar bărbatul, de menţinerea curăţeniei, de aprovizionare şi de micile reparaţii necesare în casă.
În general, femeile învaţă să gătească de la mamele sau de la bunicile lor, deci sunt deja iniţiate în arta culinară. În plus, spălatul şi călcatul necesită răbdare şi atenţie, calităţi care le caracterizează îndeosebi pe femei. Pentru curăţenie şi aprovizionare este nevoie, în majoritatea cazurilor, de forţă fizică, motiv pentru care aceste activităţi sunt rezervate în special bărbaţilor.
Femeia ar putea să înveţe să repare o broască sau să înlocuiască un bec ars, pentru cazul în care bărbatul nu-i acasă. De asemenea, ar fi bine ca şi bărbatul să înveţe să spele rufe, fiindcă maşina spălat poate funcţiona şi în lipsa femeii, sau să coasă un nasture, pentru a-şi înlocui soţia, atunci când aceasta este bolnavă.
Creşterea copiilor revine atât bărbatului, cât şi femeii, fiindcă ambii sunt părinţi în egală măsură. Pentru o dezvoltare fizică şi psihică armonioasă, copilul are nevoie de ambii părinţi. În general, el învaţă de la mama lui regulile legate de comportament şi de igienă, iar tatăl trebuie să aibă grijă de disciplina lui.
În cele din urmă, cei doi îşi pot împărţi treburile casnice după cum cred de cuviinţă, neţinând cont neapărat de acest model german.
Putem să schimbăm partenerul :D?
Între noi? Vrei să ţi-o dau pe prietena mea în schimbul partenerului tău?
Păi partener e la genul masculin, deci prietena ta nu intră la socoteală.
Şmechero!
Uite cine vorbește :))))))
Sora-mea s-a maritat fara sa stie sa gateasca… 😉
Iar eu am “furat” toate meseriile trebuincioase intr-o casa. Numai ca imi folosesc doar mie :))
Certurile sunt inerente, depinde cum cei doi stiu sa le depaseasca.
Aici ai dreptate.
Mie sa imi spuna cine trebuie sa duca gunoiul, ca la noi in casa de aici pornesc discutiile. :))
Cel ce face curăţenie. În optica nemţilor, bărbatul.
Interesant este ca lucrurile pe care le fac sunt precizate in studiu ca “asa ar trebui” si sunt mandru ca le fac din propria initiativa.
Acesta este un studiu ale carui idei le impartasesc pe deplin 🙂
Mă bucur că specialiştii germani au nimerit-o de data asta!
Au nimerit-o cu mine 🙂 Iar eu guru sigur nu sunt si nici model pentru nimeni.
Stai să faci copii…
Când m-am căsătorit habar n-aveam să gătesc!…Credeți că s-a schimbat ceva?! După 17 ani împreună, gătesc,n-am încotro, dar nu dau savoare mâncărurilor(prea acră, nesărată, etc.)…Soțul meu, în schimb, e un bucătar desăvârșit! …Cum ne completăm în bucătărie?!…El gătește, iar eu îl țin de vorbă…timpul trece, mâncarea o servește!!! Aaaa, prepar niște cocktail-uri, de vă lasă gura apă! Gunoiul îl duc eu tot timpul!!! De curățenie se ocupă subsemnata!
…De la ce ne ”împungem”?! De la Nică al nostru(8 ani), care ne-o coace de fiecare dată și de la nimicuri, multe, multe nimicuri…Eh, condimentăm relația noastră zi de zi..cu ”sarea și piperul” vieții!
Ne ocupăm amândoi de creșterea și educația puștiului nostru.
…Suntem o echipă pe cinste,la rele și la bune!
” Unde-s mulți puterea crește, iar dușmanul nu sporește!”
Când m-am căsătorit, habar n-aveam să gătesc!…ceartă din cauza unei virgule, nu?…
Asta-i important, să vă înţelegeţi.