M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări care au apărut în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Adelinailiescu are o dilemă cutremurătoare: „Vă imaginaţi cum ar fi să staţi tot într-o zgâlţâială de aproape două săptămâni? Gălăţenii nu sunt japonezi… Şi cel mai frustrant e că nu le dă nimeni nicio explicaţie, toţi ‘specialiştii’ dau din umeri şi emit ipoteze pe care tot ei le demontează. Azi-noapte n-am dormit făcând analize, punând cap la cap toate informaţiile pe care le-am auzit.

Că ar fi vorba de o mai veche zonă seismică… Păi ce, zona asta e ca lojile masonice, stau un secol în adormire şi apoi se trezesc? …Că precipitaţiile abundente din ultima vreme ar fi produs nişte crevase… Păi nu în satul Izvoare, cel frământat zilnic, au fost cele mai abundente ploi… Că se face o nouă linie de metrou Galaţi-Mama Dracului, cu staţie la Izvoarele, peron pe partea dreaptă”.

Vienela joacă rolul bărbatului şi spune că nevastă-sa e cicălitoare: „Aşa este, domnilor, ni s-a dus vestea că suntem cicălitoare, că după ce ne vedem cu inelul pe deget ne transformăm în scorpii… Dacă nu aţi găsit singuri soluţii pentru a vă educa partenera, pentru a vă feri din calea gloanţelor ei verbale, nu vă mai rămâne decât o singură soluţie… O învăţaţi să îşi facă blog…

Veţi observa o schimbare aproape miraculoasă, o schimbare benefică atât pentru doamnă, cât şi pentru dumneavoastră. Având blog, doamna va fi prezentă şi totuşi absentă. Atenţia ei se va îndrepta spre monitor, spre blog, spre lumea virtuală, iar dumneavoastră veţi putea pleca până şi la pescuit, fără ca ea să bage de seamă”.

Ruxandra Oprea crede că e imperfectă dar fragilă: „Suflete, o să-ţi scriu pe nisipul închegat şi îţi voi recita cuvinte senzuale în momentul în care ne vom contopi cu marea, …atunci când vom privi dansul pescăruşilor… Suflete, ţi-aş desena inimi în palmă. Ţi-aş contura o inimă în obrazul drept şi aş săruta locul apoi. Simt nevoia să îţi scriu. Să lipesc litere pe foi colorate pe care ţi le-aş ascunde sub pernă. Noaptea, inima-mi bate sonor, dar aş alerga până la tine să-ţi număr fiecare bătaie a inimii. Atunci m-aş regăsi în tine”.

Răzvan Ianculescu scrie despre cauzele şi efectele supărării: „Supărarea este în mod natural efectul unui eveniment neplăcut care te-a afectat… Oamenii percep evenimentele în mod diferit, iar ceea ce pentru unii constituie sursă de distracţie, pentru alţii poate fi sursă de supărare. Ciudat este că mulţi oameni folosesc această supărare pentru a-i constrânge pe cei din jurul lor…

Cel mai frecvent se întâmplă în cuplu. Am cunoscut oameni care au făcut din supărare o artă. Oameni care atunci când vor ceva se supără, bat din picior şi au impresia că totul trebuie să se întâmple aşa cum vor ei. De ce? Pentru că sunt supăraţi… De foarte multe ori supărarea se foloseşte ca o armă deosebit de periculoasă. Cumva, greu de înţeles cum, partenerii acceptă fără explicaţii să se schimbe”.

Ana Q. ne întreabă cât de pregătiţi suntem pentru a ne asuma consecinţele: „Mi-aș dori că măcar pentru o zi să fim liberi… Sau mai bine nu, că atunci ne-am obișnui și nu ne-am mai întoarce în cușca existențială în care ne complacem. Pentru că e confortabil și ne-am obișnuit să nu acționăm. Ne e teamă de eșec de parcă n-ar mai exista nimic după. Nu ne asumăm riscuri nu pentru că știm că am putea da greș, ci pentru că, cumva, nu ne-am făcut calcule cu ce s-ar întâmpla dacă am reuși…

Dacă ar veni cineva și mi-ar zice ‘uite, gata, viața ta e altfel acum’, aș fi cea mai fericită. Din teama de a ne asuma consecințele propriilor acțiuni, rămânem în același punct. Ne e teamă să mergem mai departe pentru că nu știm ce ne așteaptă la capătul drumului”.

Elly Weiss ne vorbeşte despre un fel de Kama Sutra: „Am crescut într-o casă unde s-a pus accentul pe educaţie, poate chiar prea strictă într-o anumită privinţă. Ma refer, desigur, la latura ce ţinea de educaţia sexuală. Mama, cadru didactic, a avut grijă să ne dea discret exemple de ‘aşa nu’ pe care, atât eu cât şi sora mea, le-am băgat bine la cap…

Însă… din ceea ce mai descopeream/citeam prin cărţi şi din ceea ce îmi amintesc… că ne-a spus profesoara, la ora de anatomie, în şcoala generală, separându-ne băieţi de fete…, am adunat suficiente informaţii încât să am o adolescenţă cât se poate de normală… Am avut ocazia să deschid pentru prima dată o faimoasă carte… un fel de Kama Sutra, de abia în anul întâi de facultate… Aşa cum am deschis-o, cam la fel de repede am şi închis-o”.

Cris-Mary ne arată 10 lucruri care ne ajută să scăpăm de starea proastă: „Dimineaţa: uită de cafeaua băută în grabă şi ia-ţi cana de cafea caldă şi fă întocmai ca în reclame, închide ochii şi savurează o gură de cafea proaspătă, după care mergi cu mintea în cel mai fain loc în care ţi-ai băut cafeaua. Eu mă plimb prin Roma sau Paris…

Nu te grăbi să-ţi alegi ţinuta ‘care o fi’ şi să ieşi pe uşă în grabă… Ascultă cea mai funky muzică…, nu o da în Tony Braxton sau balade rock de tăiat venele, ci mai degrabă alege muzică optimistă… Mănâncă ce-ţi place ţie: fie că e vorba de o ciocolată, un covrig sau o îngheţată. Nu contează, e permis orice în zilele când eşti morocănos”.

Făceam corectura textului şi, jur, în timp ce reciteam ce scria Adelina despre cutremure, am simţit un cutremur şi în Bucureşti! Era ora 4:38. Credeam că mi se pare, din cauza subiectului lecturii, dar se legăna lampa. Cică a fost de magnitudine 5,5-5,7 şi a avut epicentrul în Vrancea.

Comments

comments