Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta  nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Vienela ne descrie cu sensibilitate o prăbuşire în cascade: „Precaută, am ridicat un dig şi am format o altă albie, departe de clavicula ce mi se ivea prin bluza descheiată la primul năsturel. Te-am împins, încercând să te îndepărtez. Nu te-ai lăsat şi atunci te-am zgâriat, aşa cum orice femeie ştie să zgârie când simte că a sosit ceasul. Ai sângerat, dar încă nu îmi dădeam seama. Ţi-am văzut lacrima şi atunci am cedat iar. Mi-am pus buzele pe ea, să nu se irosească şi lacrima sărată m-a ars.

Ce făcusem? Nu cumva tocmai omorâsem un înger? Am vrut să colorez în pastel, să-mi torn ruginiu pe buze, ca pentru a mă pedepsi, sperând să mângâi unde lovisem aproape involuntar… Nu ştiu unde se găseşte balsamul potrivit, nu ştiu cum l-aş putea întinde peste rană, fără să provoc alte dureri. Spaima mi-a coborât în cascade şi în jur mi-a mirosit a aripi frânte, a zbor ucis… Tăcere”.

Elly Weiss face vorbire despre cel mai mare prim-minstru din lume: „Cu surle și trâmbițe s-a anunțat apariția fabricanților de izmene și cămăși de piele de dinainte de ’89… Bine, n-au apărut chiar fabricanții. L-au delegat pe prim-ministrul lor. Care după părerea mea, la cât e China de mare, e cel mai mare prim-ministru din lume. După înălțime aș fi zis că Victor Ponta este cel mai mare. Iar privindu-i pe amândoi cu atenție, nu știu care-i mai chinez.

Am, așa, o impresie că, la câtă slugărnicie se găsește pe meleagurile noastre, foarte curând vom avea în școli, ca limbă străină, chineza. Tot așa, am o intuiție că vom afla care sunt cei mai importanți actori chinezi, vom fi la curent cu ultimele videoclipuri chinezești… iar revelioanele, vacanțele de Paște ori de 1 Mai le vom petrece călare pe Marele Zid, ca să fim cool”.

Beţivul de cuvinte ne împărtăşeşte impresiile despre adminstraţia locală şi personalitatea multiplă: „De câţiva ani buni lucrez în administraţia publică. Aia centrală, atât din punct de vedere al clasificării din legislaţia de profil cât şi din cel al amplasării sediilor instituţiilor prin care m-am perindat… exact în buricul capitalei. Prin urmare ar trebui să fiu obişnuit cu modul de lucru, procedurile, termenele, tabieturile precum şi atitudinea angajaţilor din sistem, şi, pe cale de consecinţă, să nu mă mai surprindă nimic.

FALS. În 99,9% din cazurile în care trec de cealaltă parte a baricadei şi sunt nevoit să dau piept cu birocraţia, ca un simplu cetăţean, am impresia că am aterizat aici de pe altă planetă… Limba în care vorbeşte administraţia publică e mai complicată decât sanscrita iar normele care stau la baza ei sunt mai imbecile şi lipsite de sens decât cel mai imbecil şi lipsit de sens lucru din univers (nu găsesc acum niciun echivalent potrivit… poate Trăsniţi în Nato, dar şi idioţenia asta de emisiune pare genială prin comparaţie)”.

Luiza Daneliuc îşi analizează greşelile făcute de ea în calitate de blogger: „Mi-aș fi dorit să existe o carte despre ce greșeli să nu faci ca blogger începător… Mă refer la greșeli de judecată, care au costat mult. Au costat timp… Mi-am dat seama greu că avusesem o pasiune încă de mică dar pe care nu o văzusem niciodată așa. În toate momentele mele grele am scris…

Prima mea greșeală a fost să mă îndepărtez de scrisul din suflet în favoarea scrisului pentru concursuri și a participării la evenimente… În ‘pauza de blogging’… am făcut o altă greșeală. Mi-am zis: …hai să ne concentrăm asupra scrisului. Într-o noapte de februarie am prins primul meu client… Am scris 9 articole în 6 ore, fiecare a câte 500 de cuvinte pentru fabuloasa sumă de… 20 USD… Problema nu erau doar banii extrem de puțini ci timpul de răspuns. 2 ore, 3 ore, acum în 20 de minute dacă se poate”.

Adelinailiescu ne arată cât de multe datorăm noi femeii: „1. Femeia nu mai acceptă să locuiască în copac. Şi plânge. Atunci bărbatul începe să caute o soluţie şi descoperă peştera… 2. În peşteră e frig. Femeia plânge. Bărbatul descoperă focul… 6. Femeia s-a săturat de friptura făcută la ţepuşă şi mâncată pe frunze verzi. Şi plânge. Bărbatul descoperă olăritul. 11. Femeia observă că seamănă prea mult cu celelalte femei. Şi plânge. Bărbatul inventează fardurile şi bijuteriile.

Peste ani… Femeia se plictiseşte, simte nevoia de a evada din cotidian… Femeia ar avea aşaaaa… un fel de chef de a scrie ceva care să-i aducă complimente de la necunoscuţi şi să fie o chestie care să păstreze anonimatul… Pentru a nu ştiu câta oară în istorie, Femeia începe să plângă. Bărbatul inventează blogul. Morala 1. Când Femeia plânge, omenirea evoluează. Morala 2. Fără Femei, am fi stat şi acum în copac, clar?!”

Răzvan Gabriel Mateescu ne spune motivele pentru care românii nu divorţează: „Recent, am realizat un interviu cu un ofițer al stării civile, stare la care, mai nou, poți să și divorțezi după ce ‘ți-ai unit destinele’. În primul rând, tinerii divorțează pentru că unul dintre ei rămâne în țară, iar celălalt pleacă la muncă, în străinătate. Fiecare își găsește pe altcineva, „mai bun”… Unele femei reclamă că soțul sforăie, că o iubește prea mult pe mă-sa sau îi put picioarele.

Un alt tânăr, căsătorit doar de câteva luni, a divorțat pentru că nevastă-sa ‘vorbea prea mult’. Tăcea doar în somn și când urmărea serialul Suleyman Magnificul… Am identificat câteva dintre motivele principale pentru care românii aleg să NU divorțeze. Unul dintre cele mai importante este acela că soții nu vor să împartă averea, terenuri, vile, firme. Locuiesc împreună ca să nu sufere copiii, chipurile”.

Comments

comments

9 Comments

  1. Zina 01/12/2013
    • Javra 01/12/2013
  2. Vienela 01/12/2013
    • Javra 01/12/2013
  3. pasarea pheonix 01/12/2013
  4. elly weiss 04/12/2013
    • Javra 04/12/2013

Leave a Reply