Proiectele dedicate copiilor sunt bine primite de orice comunitate, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt instituționalizați. Manifestările de acest gen emoționează și cei mai mulți dintre noi le vedem ca pe niște gesturi făcute din mărinimie. Personal, cred că ar trebui să privim astfel de acte ca pe ceva absolut firesc, care ar trebui înfăptuite nu doar o dată, de două ori pe an, ci tot timpul. Să nu uităm niciodată să fim oameni! Este o calitate pe care ar trebui s-o păstrăm 24 de ore din 24, fără pauză.
E greșit să privim copiii instituționalizați ca fiind lipsiți de familie. Nu, nu sunt singuri pe lume. Familia lor este întreaga comunitate, părinții lor suntem noi toți. Nu știu cât de bine sunt educați și pregătiți mental și nici câtă afecțiune primesc copiii din centrele de plasament, probabil, la un nivel apropiat de zero. Dar acești copii ar trebui să ne vadă pe noi, ceilalți, ca pe niște rude sau măcar prieteni. Sigur, e o utopie, atâta timp cât nici noi, ca societate, nu-i privim pe ei ca pe niște apropiați. Din păcate…
Un studiu realizat anul trecut de Banca Mondială, UNICEF şi Autoritatea pentru Protecţia Copilului arăta că cele 150 de centre de plasament din țară, care adăpostesc circa 19.000 de copii și adolescenți, ar trebui închise până în 2020. Acești copii sunt lipsiți de o dezvoltare emoțională, psihologică normală. Ei nu se pot atașa de nimeni și nimic, lipsindu-le sentimentul de apartenență la o familie sau la un grup. Destui copii fug din centrele de plasament, din cauza lipsurilor și a supraaglomerării.
Cei 19.000 de copii aflaţi în astfel de instituţii ar trebui mutaţi în case de tip familial sau preluaţi de asistenţi maternali. Sigur, o altă şansă a acestor copii o poate reprezenta adopţia, însă întreaga procedură e extrem de birocratică și greoaie. S-a recomandat ca autorităţile locale să angajeze mai mulţi asistenţi maternali, medici şi psihologi, astfel încât orfanii și copiii abandonaţi să aibă șansa de a fi recuperați, consiliați şi integrați în această mare familie, societatea.
O picătură de umanitate într-un ocean de indiferență
Până atunci, copiii instituționalizați trebuie să fie mulțumiți cu puținele manifestări care le sunt dedicate, precum programul Mână cu Mână. Copiii au fost implicați într-o activitate amplă ce a presupus pentru început fotografierea mâinilor lor de către Horia Manolache, un fotograf cu experiență în proiecte sociale și artistice în București și San Francisco.
Apoi, pe baza discuțiilor cu copiii, s-au extras citate care reprezintă dorințe și aspirații ale acestora, proiecții de viitor cu privire la familie și carieră, diverse considerente despre lume, viață, societate. Cu ajutorul artistului grafic Gabi Toma, fotografiile au fost însuflețite cu ilustrații și texte, pe baza cuvintelor spuse de copii.
Astfel, ulterior se vor organiza expoziții foto în spații publice și online pentru a face cunoscută această campanie inedită, parte dintr-o platformă de programe dedicate copiilor vulnerabili (Copii cu viitor). Proiectul este implementat cu ajutorul Asociației United Hands Romania, Fundației Refresh și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Implementarea și realizarea părții artistice se fac mai ales în două centre de plasament constănțene, Centrul de Plasament Antonio din Constanța si Centrul de Plasament Delfinul din Agigea. Prin schimbul de experiențe facilitat de Direcțiile judetene pentru Protecția Copilului, campania va sprijini direct copii din centre de plasament și din alte comunități din România.
Una dintre fotografiile realizate în cadrul acestei campanii, pe care le puteți vedea aici, mi-a atras în mod deosebit atenția. Mâna lui Antonio, în vârstă de 13 ani, prezintă o casă, simbolul familiei. Da, la asta visează el, ca și mulți alți copii din centrele de plasament. Mesajele scrise sunt stângace, dar încărcate de semnificații: Cele mai valoroase lucruri în viață sunt familia și sănătatea; Prietenia înseamnă când un prieten îți este ca un frate; Aș vrea să fiu un lup, căci trăiește în haită, care este ca o familie; Eu pot să ajung un om bun.
Sigur, cei mai mulți astfel de copii pot deveni oameni buni, dacă li se oferă o mână de ajutor. Aceștia nu reprezintă doar simple cifre, nici dosare sau probleme nerezolvate, ci copii absolut normali, viitori adulți în societatea noastră. Copiii din centrele de plasament au nevoie de o comunitate înțelegătoare, de puțin sprijin material și emoțional pentru integrarea lor socială.
Documentându-mă pentru scrierea acestui articol, am descoperit că prima cantină pentru copiii săraci din București s-a înființat, în urmă cu 3 ani, în strada Mitropolit Filaret nr. 41-41A, sector 4. Cantina socială este deschisă pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani. Masa respectă principiile unei alimentaţii sănătoase şi este compusă din supă sau ciorbă, felul doi şi desert, fiind servită în 3 ture, de la ora 12:30 la 14:30.
De luni până vineri, se servesc zilnic câte 60 de porţii în fiecare serie, rezultând 180 de copii sătui pentru o vreme. Când ești sărac și “îți chiorăie mațele”, timpul spre mâine trece chinuitor de greu. Dacă vedeți copii ce provin din familii sarace, ar fi bine să le dați adresa acestei cantine. În Capitală trăiesc peste 300.000 de copii, dintre care mai mult de 100.000 sunt săraci. Se dorește ca măcar o dată pe zi, o mică parte dintre aceștia să aibă o masă caldă.
No Responses