Se spune că e bine ca la începutul fiecărui sezon să-ţi achiziţionezi veşminte şi încălţări potrivite anotimpului. Asta ar însemna ca din trei în trei luni să-ţi îmbogăţeşti garderoba. Sigur, la nivel declarativ, chiar aşa stau lucrurile. Pe piaţă există îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru toate gusturile şi toate buzunarele. Însă, atenţie, mai scump nu înseamnă întotdeauna mai bun! În fond, unde găseşti haine ieftine şi bune?
În unele magazine fizice de încălţăminte am văzut etichete pe care scria “pantofi reduşi”! Prima oară, m-a umflat râsul: cum Dumnezeu ar trebui să-mi închipui că arată încălţămintea redusă? Oare pantofilor le lipsesc tocurile? Or fi fără şireturi? Sau fără talpă? Trebuia să fii vreun savant ca să scrii corect „preţ redus”? Ei nu, poate era minte redusă…
Am căutat pe internet şi am găsit foarte multe magazine online de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii pentru femei, bărbaţi şi copii. Poţi cumpăra orice ai putea dori. S-a demonstrat că psihicul nostru poate fi ajutat de shopping. Dacă te simţi bine în hainele tale şi în pantofii tăi, sunt deja create premisele de a avea o zi bună, fiind încrezător în propriile forţe. Unde mai pui că poţi face cumpărături din confortul propriei case?
Totuşi, trebuie să ţii cont de faptul că vei purta ore în şir aceleaşi veşminte şi aceeaşi pereche de pantofi. Îmi amintesc că într-o dimineaţă mi-am pus în picioare nişte pantofi din piele pe care îi cumpărasem în ajun. Mi se părea că pantoful îmi venea cam fix, dar m-am gândit că se va lăsa. Drumul de acasă la serviciu era cam lung şi trebuia să-l fac cu mijloacele RATB. Oricum, am ajuns cu întârziere la serviciu (lucram la o editură), dar nu erau probleme.
În schimb, am aflat că mă căutase telefonic un autor, ca să-mi predea un manuscris. I-am telefonat şi am convenit să-l vizitez acasă în jurul orei prânzului. Deja pantofii mă jenau şi mă dojeneam că n-am avut prudenţa de a mă încălţa cu altceva. Ca să ajung la adresa indicată, trebuia să merg destul de mult pe jos. În cele din urmă, am sosit aproape şchiopătând. Desigur, primul meu gest a fost să mă descalţ. Scriitorul mi-a spus repede:
– Vai, dar nu trebuie…
– Ba trebuie! i-am tăiat-o eu, fiindcă abia așteptam.
Vreau să vă ajut să nu căutaţi în neştire magazine online. Chiar am fost rugat să vă prezint un astfel de magazin cu noutăţile din primăvară, de reprezentanţii săi, care afirmau că produsele lor sunt nu doar noi, ci şi ieftine şi bune. Dar orice comerciant îşi laudă marfa. Aşa că cel mai bine e să daţi click pe site şi să vă convingeţi singuri dacă reclama spune adevărul.
M-am uitat și eu şi am constatat că poţi găsi, într-adevăr, haine ieftine. Acum, depinde de fiecare dintre noi ce înseamnă asta. Ce zici tu că e ieftin, pentru mine poate fi scump. Sau poţi căuta pur şi simplu reduceri haine.
Multi isi achizitioneaza la inceputul unui sezon articole pentru sezonul care tocmai s-a incheiat, ca se vand la “reduceri”. Si nu doar romani fac asta.
Adevărat, dar dacă vrei să fii şi la modă…
Bine că mi-ai amintit, tre’ să-mi cumpăr şi eu nişte pantofi mai comozi pentru primăvara asta. 😀
Vezi ce norocoasă eşti că te uiţi la postările altora?
Eu intotdeauna imi cumpar haine atunci cand simt. Momentul nu prea coincide cu inceputul de sezon, sfarsit, sau orice altceva.
Oricum, shoppingul nu este o solutie pentru mine, asta este sigur 🙂
Dar stiu multi oameni pentru care shoppingul este cea mai buna solutie antidepresiva 🙂
Adevărul e că nici pentru mine nu-i mare bucurie să mă plimb printre rafturi împingând un cărucior…
Acum că mi-ai amintit…Vaai, mie, de cât timp n-am mai schimbat pantofii !…
Draga mea, e bine să-i dai jos din picioare, din când în când.
Papucilor tăi le e dor de tine!
Ma gandesc ca si cele mai ieftine sa fie si tot nu cred c-as putea lua haine de pe net. Daca nu probez o haina, adaca nu vad tesatura, daca nu simt placerea de a le proba…e foarte greu… Sunt destul de pretentioasa in materie de haine (a nu se intelege ca vreau haine scumpe).
As putea lua doar electronice, carti, obiecte de mobilier standard…
Da, multe persoane gândesc la fel.