Ah, dacă ar vedea bunica!

Astăzi am cumpărat un cozonac din drumul meu. Îmi amintisem de bunica şi mai mereu îmi lasă gura apă în astfel de momente, fiindcă adesea mi-o imaginez în bucătărie, gătind. Speram să simt deliciul din copilărie. Aşteptările mele au fost înşelate cu cruzime. Bunica punea în cocă rahat, cacao, nucă, stafide şi cozonacii aveau un gust unic. Îi cocea într-un cuptor pe gaz vechi şi deşelat. Ah, dacă ar vedea bunica ce cuptoare sunt azi pe piaţă!

Când făcea renumiţii ei cozonaci, în bucătărie era o căldură sufocantă. Coca era turnată în forme, dar bunica aştepta „să crească”. Punea în cocă drojdie de bere proaspătă. Şi, într-adevăr, coca se umfla, iar uneori se revărsa din tavă. După ce toate formele erau pregătite pentru a fi băgate la cuptor, bunica le ungea, cu o pană de gâscă, cu ou bătut bine, astfel încât crusta căpăta un luciu deosebit.

Ţinea tăvile în cuptor absolut ochiometric, niciodată n-am înţeles cum ştia că e timpul să le scoată. E drept, o singură dată deschidea uşa cuptorului şi înfigea un pai lung în cozonaci. „Aşa aflu cât trebuie să mai stea în cuptor. Uite, vezi, pe pai nu s-a lipit nimic din compoziţie, ceea ce înseamnă că nu sunt cruzi şi trebuie să-i mai ţin doar un pic la copt”, îmi explica ea. Când îi scotea din cuptor, cozonacii rămâneau în forme până se răcoreau puţin. „Ai puţină răbdare! Dacă îi tai fiind fierbinţi, coca redevine crudă.”

Mă rog, erau nişte secrete culinare bătrâneşti pe care azi puţine gospodine le mai ştiu. În ciuda preparatelor ei culinare cu un gust absolut incredibil, bunica se plângea de aragazul cu trei ochiuri pe care îl aveam. Mai ales cuptorul o nemulţumea. Şi totuşi, multe mâncăruri le făcea la cuptor, cum ar fi cele preferate de mine, raţă pe varză călită şi sarmale.

Sigur, vechiul ei aragaz a ajuns la fiare vechi. A fost înlocuit de două ori până acum, de fiecare dată, aragazurile fiind alimentate cu gaze. Dar de o vreme încoace m-a tot bătut gândul să refac toată bucătăria şi să înlocuiesc unele aparate electrocasnice. De exemplu, am început să mă uit după nişte produse electrocasnice. Am văzut ce există pe piaţă şi m-au atras nişte cuptoare moderne.

Funcţionează cu energie electrică şi sunt foarte deştepte. Au aprindere electrică, le poţi programa la ce oră să pornescă rotisorul, de exemplu, la ce temperatură să funcţioneze şi când să se oprească, astfel încât puiul să fie numai bun de mâncat când ajungi acasă. Mai mult, producătorul s-a gândit şi la manichiura gospodinelor, cuptoarele având autocurăţare pirolitică. Consumul de energie electrică este mic, conform clasei A. Nici nu concepeam să nu-l cumpăr.

Şi, dacă m-am oprit asupra acestui producător, care e atât de atent la nevoile gospodinelor, am cumpărat o plită cu 4 arzătoare pe gaz, din inox, cu aprindere electrică, dar şi o hotă incorporabilă cu două motoare şi trei trepte de viteză, acestea fiind absolut indispensabile într-o bucătărie modernă.

Când toate electrocasnicele au fost montate, soţia mea s-a apropiat încetişor de cuptor, cu un soi de respect, parcă, a zâmbit larg şi mi-a spus că, într-o astfel de bucătărie, numai de drag va face de mâncare. N-are ea experienţa bunicii mele, dar găteşte cu dragoste şi asta se cunoaşte. Iubirea e atât de dulce! Tare aş vrea s-o vadă bunica şi, nu fiindcă ar avea neapărat nevoie, dar să-i dea unele sfaturi, aşa, ca între gospodine.

Comments

comments

12 Comments

  1. Intuneric 06/11/2013
    • Javra 06/11/2013
  2. Razvan Ianculescu 06/11/2013
    • Javra 06/11/2013
      • Razvan Ianculescu 07/11/2013
        • Javra 07/11/2013
          • Razvan Ianculescu 07/11/2013
  3. elly weiss 12/11/2013
    • Javra 12/11/2013
    • Javra 12/11/2013
      • elly weiss 12/11/2013
        • Javra 12/11/2013

Leave a Reply