Zilele trecute am făcut prostia să ies afară fără să mă uit că plouă. Și când am văzut că picură, mi-am zis că nu se va pune ploaia mai rău. Ştiu bine că dacă e nor mare, gri, trebuie să stai în casă că vine vijelia. Și de când cu încălzirea asta globală, te ia pe sus o vijelie mai ceva ca pe-o foaie de tabloid. Mi-am zis că nu mă întorc din drum pentru umbrelă.

“Trei-patru stropi nu mă sperie pe mine!” m-am îmbărbătat și m-am grăbit către metrou. Vorbisem cu bunul meu prieten, Doru, să trec pe la el, să stăm de vorbă. Îi promisesem că trec pe la el cu vreo lună în urmă, dar nu găsisem timpul necesar.

În cele din urmă, ajung la stația la care trebuia să cobor. Afară turna cu găleata. Ce era să fac? După ce-am pierdut 40 de minute pe drum, să fac cale întoarsă? Mai ales după ce-i spusesem că azi trec sigur pe la el? Și na, cât era să mă ude câteva de metri, cât aveam de la gura de metrou până la el în bloc?

Așa că m-am gândit s-o rup la fugă. Mare greșeală! Ploaia fiind puternică, n-am văzut bine pe jos un șurub care ieșea din caldarâm, fix într-o băltoacă, și l-am luat în picior. Nu foarte tare, dar îndeajuns încât să mă pomenesc fără veste, pe burtă, în balta cu pricina. Nici copiii care țopăie prin toate bălțile nu s-au udat vreodată așa ca mine…

Am ajuns la Doru ud fleașcă. Mi-a dat un prosop şi un halat de baie, bineînţeles, râzând de mine şi mulţumindu-mi că i-am înseninat ziua, în ciuda norilor de pe cer. Apoi am observat cu stupoare că acum telefonul meu era format din două bucăți din care se scurgea apa!

– Ia uite, Dorule! Bunătate de telefon! zic eu cu năduf.

– Nu-i nimic, mă, ai ajuns la țanc la mine, ia d-aici un dual sim! spuse, luând de pe șifonier o cutie.

Desfac cutia și ce văd? Un K-touck U9, nou-nouț.

– Ce e ăsta? întreb nedumerit.

– Ce să fie, un dual sim foarte meseriaș, rezistent la apă!

Fie vorba între noi, știam bine modelul, îmi făcuse cu ochiul pe net, însă uitasem cu desăvârșire ce ştie să facă. Când te uiți într-o vitrină plină de gadgeturi, mai ții minte ce face fiecare în parte?

– Păi mă, Dorule, merci, dar nu-l pot lua… n-am bani de telefon acum.

– Lasă, omule, ți-l fac cadou! Nu-ți cer nimic pe el.

– Ptiu, să nu te deochi! Văd că ştii să te porţi cu un musafir. Mersi mult! Arată-mi ce face!

Și a stat bietul Doru pe capul meu vreo 2 ore. Că telefonul are sistem de operare android pe el, adică pot lua mii de aplicații de pe net, că are două cartele, deci nu  mă mai car cu două telefoane după mine, că are ecranul de 4 inci, procesor cu viteza de 1 ghz, camera foto de 5 mpx, trimite mesaje, mailuri, are bluetooth, redă mp3-uri și filme HD, fel de fel de nebunii. Bașca e subacvatic, deci la vară pot merge cu el la ștrand fără probleme.

Între timp, mi se uscaseră și hainele, iar ploaia stătuse.

Se întuneca, ajungeam acasă pe seară. Când să plec, l-am întrebat pe Doru:

– Mă, dacă eşti aşa darnic cu oaspeţii, parcă l-aş trimite şi pe frate-miu pe la tine…

Comments

comments