Cristian Archive
Dacă tot au trecut sărbătorile de iarnă ne putem face de acum planuri pentru următoarele luni. Iată că odată cu primăvara și cu temperaturile care încep să mai crească încep și sesiunile de curățenie când totul este aerisit după o …
Stailer este deja un brand foarte cunoscut la nivel național și se pare că tot ce și-a propus până acum, a reușit. Dacă în primul an a apărut prima dată în Cluj Napoca, iată că în momentul de față, Stailer …
Cu fiecare an încercăm să ne facem un plan de evoluție. Nu te poți aștepta la rezultate mai bune, dacă faci același lucru. Așadar, fie că ești în căutarea unei schimbări în privința job-ului sau pur și simplu ai decis …
Bijuteriile erau socotite obiecte de podoabă confecţionate din metal nobil (aur, platină) şi, eventual, pietre preţioase, adică giuvaeruri. Cum aceste materiale nu sunt la îndemâna tuturor, s-a impus şi alt tip de obiecte de podoabă, bijuteriile handmade. La confecţionarea acestora …
Dacă urmează să te ocupi de finisajele din casă atunci ai nevoie de soluții și variante dintre care să alegi. Parchetul sau gresia pe care le montezi nu pot fi alese la întâmplare pentru că acestea redau o mare parte …
Sărbătorile de peste an ne aduc magie în casele și sufletele noastre. Ne unesc în jurul mesei alături de cei dragi și petrecem clipe de neuitat. Tradiția este de a oferi persoanelor câte un cadou simbolic pentru a le arăta …
Pe întreg globul pământesc există fel și fel de tradiții care se respectă cu sfințenie în noaptea de Revelion, perpetuându-se din vechime de-a lungul timpului. De exemplu, unii oameni își sparg vesela, alții aruncă găleți cu apă și mobila pe …
Din când în când vă înfăţişez lumea şi diversele ei aspecte în viziunea oamenilor de spirit, care au formulat motto-uri, cugetări, butade, panseuri şi vorbe de duh despre diverse subiecte inspirate din viaţa cotidiană. Au devenit citate celebre, sunt maxime …
Zona feței este extrem de vulnerabilă la agenții externi, astfel că trebuie s-o îngrijim cu atenție sporită. Așadar, unul dintre cei mai importanți pași este, fără îndoială, îndepărtarea machiajului, acțiune pe care o facem, de obicei, înainte de culcare. Fără îndoială …
S-a constatat faptul că o persoană răsfăţată de soartă, cu cât câştigă mai mulţi bani, cu atât are dorinţe mai năstruşnice, care sfidează logica şi chiar bunul-simţ. Conduita multor oameni celebri din showbiz este adesea departe de a fi normală. …