Multe femei vor să afle care sunt gusturile bărbaţilor. Deşi se poate spune că, uneori, nici ei nu ştiu, cei mai mulţi bărbaţi au preferinţe comune în ceea ce priveşte sexul frumos. Într-un articol anterior am arătat care sunt femeile preferate de bărbaţi şi v-am descris prototipul femeii ideale. Pentru a avea o imagine completă, astăzi veţi vedea care sunt calităţile femeilor apreciate de bărbaţi.
Sex appeal – Pentru ca un bărbat să apuce să vadă şi calităţile moral-volitive ale unei femei, trebuie ca aceasta să fie sexy, să-l atragă fizic. Aceasta este, de obicei, condiţia de bază pentru ca un bărbat să vrea să-i descopere toate celelalte calităţi. Nu prea se găsesc masculi care să fie atraşi de o femeie în primul rând datorită faptului că aceasta e familistă şi inteligentă, de exemplu. Astfel de calităţi nu-i sar în ochi, ci le găseşte ulterior.
Feminitate – Pentru bărbaţi, cel mai important atribut al unei femei este feminitatea, se înţelege. Asta presupune sensibilitate, blândeţe, empatie. De obicei, bărbaţii caută la o femeie acele calităţi care lor le lipsesc ori sunt mai puţin dezvoltate. Astfel, pot forma un cuplu echilibrat, membrii săi completându-se unul pe celălalt.
Optimism – Bărbaţilor le plac femeile vesele, care degajă optimism. Rămân cu plăcere în preajma unei astfel de doamne. Îi indispun damele veşnic nemulţumite, care se plâng mereu de tot şi de toate. Astfel de femei par a avea standarde imposibil de atins.
Sensibilitate – Femeile sensibile sunt preferate de bărbaţi fiindcă îi fac să se simtă utili şi importanţi. Acestea caută atenţia partenerului, iar bărbaţilor le place acest lucru.
Îndrăzneală şi siguranţă de sine – Masculii preferă o femeie cu aceste calităţi, fiindcă ele n-au nevoie să fie complimentate la tot pasul. Relaţia cu o astfel de doamnă este confortabilă, relaxată.
Atenţie la nevoile partenerului – Orice bărbat se poate îndrăgosti uşor de o femeie caldă şi grijulie, care îi aminteşte de prima sa iubire, mama. Se lasă dădăciţi cu plăcere, până când atenţia femeii nu devine agasantă, transformându-se în cicăleală. În cele din urmă, mulţi bărbaţi sunt nişte copii mai mari…
Personalitate puternică – O femeie cu personalitate este lipsită de complexe, iar inteligenţa o ajută să găsească subiecte de discuţie foarte interesante. Ea ştie cum să-l facă pe partener să se simtă respectat şi iubit.
Înţelegere – Bărbaţii vin la pachet cu tabieturile şi hobby-urile lor şi preferă femeile care îi acceptă aşa cum sunt şi care pot înţelege faptul că, uneori, un meci de fotbal televizat este mai important pentru ei decât o ieşire în oraş.
Modestie – La prima vedere, bărbaţii apreciază femeile eclatante, care impresionează, însă asta-i doar o aparenţă. Pentru o relaţie de lungă durată, masculii caută o femeie „de casă”, reţinută în atitudine, care nu vrea neapărat să epateze.
Fidelitate – Femeile sunt tot mai libertine, din cauza modelelor care li se propun de către societatea de consum de azi şi de mass-media. De exempu, devin peste noapte vedete damele care pozeză în revistele pentru bărbaţi sau care confundă dezinhibiţia cu imoralitatea. Astfel de femei sunt perfecte pentru o relaţie de o noapte, dar pentru a forma un cuplu, de obicei, bărbaţii caută doamnele devotate.
Simţul umorului – Femeile cu simţul umorului dezvoltat atrag majoritatea bărbaţilor. Râsul nu înseamnă neapărat superficialitate, iar masculii apreciază doamnele care râd la glumele lor.
Prietenie – Bărbaţii se simt în largul lor lângă o femeie tare, care ştie să le ofere suport emoţional şi căreia îi pot încredinţa secretele lor. Nu degeaba se spune că în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică.
Câte dintre aceste calităţi credeţi că aveţi? Probabil că sunt necesare unele ajustări pe ici, pe colo. Luaţi măsuri!
Dar oare ce calitati trebuie sa aiba un barbat ca sa fie apreciat de alti barbati, ma intreb…zau, daca am ajuns la o concluzie clara…singurul parametru pe care l-am putut identifica pana acuma e sa se priceapa sa gateasca…
Vai, Rudolph, ce comment amuzant, mi-ai inveselit ziua. De fapt cred ca este comentariul anului! :))
Sau sa se geatesca?
Cate cred eu ca am? Pe toate! Dar mai bine intreaba-l pe iubitul meu! E mai corect asa, zic! 😀
Până la proba contrarie, te cred pe cuvânt. Oricum, iubitul tău nu toate critica nimic fiindcă ai ochi de vultur!
Mi-e greu sa cred ca o femeie obisnuita poate indeplini toate aceste “cerinte”. Sa fie puternica, dar sensibila, modesta, dar indrazneata si tot asa. In teorie suna bine, in practica, din punctul meu de vedere se cam bat cap in cap.
Probabil de asta nu am o relatie de lunga durata :))
Nici eu nu cred că o femeie poate avea toate aceste calităţi.
De accea au fost create haremurile, nu? :))) Oricum, asa cum titul spune, calitatie pe care barbatii le ‘aprecieaza’ nu pe care trebuie femeile sa le aiba 😉 Daca nu ai o relatie de lunga durata, inseamna ca nu ai intalnit barbatul potrivit.
Vai,Rudolph,cum ai nimerit tu cu nuca-n perete!Adevarat c-ai fost f.amuzant voluntar sau nu!Asta chiar nu mai conteaza!
Grozav! Mi-am cam regasit aceste calitati. Am constatat cu uimire ca le cam am aproape pe toate. Mai am de lucrat la 2 si gata. Sunt dezirabila 🙂
Felicitări! O altă fată mi-a spus că ea ar trebui doar să mai slăbească vreo 25 de kilograme şi ar putea face apoi ravagii printre bărbaţi! 🙂
Mda toate femeile vor un babrat perfect si invers barbati vor o femeie perfecta …. dar hai sa facem un exercitiu de imagine ….cate femei ar iubi un barbat sarac cu instrumentul mic ??? aa ??!?! sa va vad !?!:)))) , si cati barbati ar iubi o femeie care e de casa si care nu iasa in cluburi si care nu pozeaza dezbracata pe facebook ???!?1?!
Taberele sunt 50% si 50% …. as fi vrut ca fiecare femeie sa lase experienta sexuala deoparte si sa incerce sa caute mai intai barbatu care sa o complecteze ,nu barbatul care ii face cel mai tare sex oral!
Cred că se face prea mult caz de sex. Probabil, fiindcă pentru multe persoane a vorbi despre el e tabu.
Ar mai fi si aceea cu femeia – buna gospodina, bucatareasa iscusita …
Asta-i cea mai importantă…
Sunt prea multe calitati. Trebuie si barbatul sa mai lase de la el :))
Păi se pleacă de la premiza că bărbaţii sunt perfecţi… 🙂
Provocare. Atat cauta barbatii inteligenti. Nothing else matters.
Tot ce se poate!