Cât de ciudat poate fi sexul?

În Franţa există mai mulţi bărbaţi heterosexuali care au fost sodomizaţi măcar o dată în viaţă, aşa, de gust, decât femei care au făcut sex anal, iar Anglia nu importa bideuri fiindcă acestea i-ar fi tentat pe bărbaţi să se masturbeze. Sexul a fost, este şi foarte probabil va fi în continuare plin de bizarerii. Dar cât ciudat poate fi sexul?

Ciudăţenii din Europa

Bordelurile germane din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial funcţionau non-stop, iar prostituatele primeau calificative de la clienţi. La al treilea calificativ negativ, femeia era împuşcată, considerându-se că activează samavolnic pentru inamici, trădându-şi patria.

În secolul al X-lea, regele Edmond al Angliei a luat măsuri aspre împotriva supuşilor infideli, fiind alarmat de înmulţirea cazurilor de adulter. Femeilor infidele li se tăiau nasul şi urechile, iar amanţilor cu care păcătuiau li se tăia cu barbarie… dreptul de a rămâne în regat.

În secolul al XIX-lea, în Marea Britanie era interzisă prin lege importarea de bideuri din Franţa, considerându-se că acestea erau “obiecte ale diavolului” care îi pot incita pe englezi la masturbare, un nărav privit ca fiind tare păcătos.

Un foarte serios studiu a demonstrat că obiectul cel mai greu de scos dintr-un vagin este o bilă de biliard. E drept, bila nu este foarte mare, în schimb e extrem de netedă. Totuşi, vaginul unor femei poate fi atât de mare încât în el ar putea pătrunde chiar şi capul unei persoane. Însă, alteori e atât de mic, încât un act sexual este absolut imposibil.

În anul 1995, la Milano, trei italieni arestaţi s-au căţărat pe acoperişul puşcăriei şi s-au masturbat cu abnegaţie vreme de 3 zile şi 4 nopţi în faţa paznicilor şi carabinierilor, care nu puteau ajunge la ei. Cei trei deţinuţi voiau să-şi reclame astfel dreptul de a face sex după gratii, practic cerând permiterea vizitelor conjugale.

În anul 2007, în Franţa, un studiu la nivel naţional a arătat că în această ţară sunt mai mulţi bărbaţi care s-au dedat la sex anal, decât femei. Astfel, 45% dintre bărbaţii care se socotesc heterosexuali şi 37% dintre femei au practicat sexul anal, măcar o dată. Vă reamintesc că mulţi francezi râd de noi!

Bizarerii sexuale din America de Nord şi de Sud

La un moment dat, Pentagonul studia posibilitatea de a fabrica o bombă cu un efect afrodisiac fenomenal. Această armă deosebită ar fi urmat să-i determine pe inamici să fie irezistibil atraşi unii de alţii, aşa încât să lase armele şi să se dedea unor orgii homosexuale în tranşee. Ideea însă a fost abandonată, presupunem, din motive umanitare…

În 1948, un raport oficial adresat ministrului sănătăţii american dezvăluia faptul că 65% dintre bărbaţii care trăiau în mediul rural au raporturi sexuale regulate cu diverse animale domestice.

În Nevada şi în alte state americane, în anii ’50-’60, sexul anal era interzis şi se pedepsea cu condamnarea la moarte. De altfel, actualmente, doar în 6 state este legală felaţia. Totuşi, nimeni nu urmăreşte ca legea să fie respectată, aşa că aceasta poate deveni un îndrăgit sport naţional.

În Statele Unite, metoda contraceptivă cel mai mai mult folosită îl constituiau spălăturile vaginale cu Coca-Cola! Noroc că prin anii ’90 au apărut anticoncepţionalele.

În unele părţi ale Braziliei, de multă vreme se prepară “cafeaua iubirii”. Asta presupune ca femeia să-i prepare o cafea iubitului ei, pe care s-o filtreze prin nişte chiloţi purtaţi de ea. Se spune că băutura ar avea efect afrodisiac. Din considerente practice, nu vă sfătuiesc să le daţi partenerilor voştri să bea o astfel de cafea, înainte să plece la serviciu, mai ales dacă au colege la locul de muncă.

Comments

comments

16 Comments

  1. Razvan Ianculescu 23/05/2013
    • Javra 23/05/2013
      • IanculescuHimself 25/05/2013
        • Javra 25/05/2013
  2. Ana Q. 23/05/2013
    • Javra 23/05/2013
  3. Călin 23/05/2013
    • Javra 23/05/2013
  4. Rolling Ideas 24/05/2013
    • Javra 24/05/2013
  5. Alexandra 24/05/2013
    • Javra 24/05/2013
  6. Alexandra Ali 24/05/2013
    • Javra 24/05/2013
  7. elly weiss 26/05/2013

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.