Sunt mai multe tipuri de masculi care le cad cu tronc doamnelor. Desigur, este o generalizare. Sunt femei şi femei, ca şi bărbaţi şi bărbaţi. Unii cercetători afirmă, după îndelungate şi savante studii, că damele se dau în vânt după bărbaţii cu voci grave, baritonale. De unde concluzia că un tenor ca Enrico Caruso n-ar prea fi avut succes la dame. Aiurea! Milioane de femei erau topite după el. Şi atunci mă întreb, până la urmă, ce bărbaţi au succes la dame?
Alţi psihlogi spun că fetele sunt atrase de băieţii răi. Şi aduc în sprijinul acestei teze numeroasele femei care au făcut pasiune pentru puşcăriaşi, printre aceştia numărându-se tâlhari, violatori şi chiar criminali. S-au îndrăgostit de ei chiar şi fără să se vadă unul pe celălalt vreodată. Şi îşi consumau pasiunea bolnavă prin corespondenţă.
Serios? Carevasăzică nu se îndrăgosteşte nimeni de mine, dacă n-am vocea ca venind din fundul pământului? Sau mai am o şansă, dacă jefuiesc şi violez o bătrână… Sau, şi mai bine e ca după aia s-o şi strâng de gât. Ei da, atunci femeile ar fi moarte după mine. La propriu!
Există şi sociopsihologi care ne avertizează că lucrurile sunt mai complicate, dar ei le-au desluşit cu claritate şi ni le pot releva pe înţelesul nostru. În viziunea lor, ar fi mai multe tipuri de bărbaţi care le plac femeilor.
Vulnerabilii le cuceresc pe femeile cărora izbutesc să le trezească sentimentul matern. Acest gen de bărbat pare a fi sensibil, este uşor de rănit şi are nevoie de o femeie mămoasă, care să-l îngrijească, să-i panseze rănile. Un bărbat care tocmai a fost părăsit de parteneră şi jinduieşte după iubire, poate atrage uşor un anumit gen de femeie, ce doreşte să se facă utilă acestui om care are nevoie de ajutor, ea simţindu-se astfel foarte importantă.
Am înţeles. Trebuie să cad pe scări şi să fac barem o entorsă. Bineînţeles, se vor repezi destule doamne care să mă ridice şi să-mi îngrijească glezna… Stai un pic, nu mă îmbrânci! Şi dacă mă ridică un bărbat?!
Linguşitorii sau experţii în complimente se fac plăcuţi multor doamne fiindcă ştiu să se comporte, fiind curtenitori şi sensibili. Aceştia sunt atenţi la detalii, empatizează uşor cu sexul frumos şi sunt maeştri în ceea ce filosofii numesc “jertfa laudei”. Acest gen de bărbat se pricepe foarte bine să plaseze un compliment deosebit, lăudându-i doamnei nu bustul, când e surprins cu ochii în decolteul ei, ci pandantivul…
Aici stau bine. Aş putea să mă holbez cu talent la un decolteu frumos. Mai rămâne restul…
Bărbaţii cu succes în viaţă au succes şi la femei. Ceilalţi bărbaţi cred că damele sunt atrase de contul în bancă al acestora, de hainele lor de firmă, de limuzinele lor. Greşit! Specialiştii spun că succesul este un afrodisiac foarte puternic, nu banul. Femeilor le plac bărbaţii ambiţioşi, învingătorii. Alături de aceştia se simt în siguranţă.
Deci rămâne să am succes. După aia, o să am şi succes. Simplu, nu?
Expansivii le atrag femeilor atenţia fiind vorbăreţi, zgomotoşi, lipsiţi de reţineri. Aceştia sunt mereu amuzanţi, vor să socializeze şi se află în centrul atenţiei. Cu astfel de bărbaţi, doamnele nu se plictisesc niciodată, ţinând-o din petrecere în petrecere. Specialiştii afirmă că cei timizi, interiorizaţi au numai de pierdut. Trebuie să se dezinhibe, ca să fie pe placul damelor.
Aha! Păi să-mi sumec mânecile şi să socializez…
Nu ştiu câtă dreptate au experţii. Intuiesc doar că orice sac are peticul potrivit. Totul e să se găsească unul pe celălalt.
Şi unele femei vor spune: dar nu poate să aibă câte puţin din fiecare? :))
Toate tipurile de bărbat în unul singur…
Dar ce, e nescafe?!
Cel mai siplu raspuns la intrebarea din titlu este:
Cei care nu doresc sa aiba, sau care nu isi construiesc un mod de viata din asta.
Există astfel de bărbaţi?
In filme 🙂
😀 Crede-ma pe cuvant ..uneori nici femeile nu stiu ce-si doresc asa ca putin probabil sa existe o reteta a ”reusitei” cand vine vorba de femei ..Suntem atat de complexe incat si psihologii nu ne dau de capat 🙂
Asta am mirosit şi eu, Cris-Mary, nu puteţi fi cuprinse într-un tipar…
Ah, da, ai dreptate!
Mie imi plac aia…barbati! Adica sa nu para un copil de 16 ani, la care daca ridic tonul, incepe sa planga..
Păi de ce ridici tonul?
Nu ştii că bărbaţii sunt sensibili?!
dacă o iei temeinic, fiecare bărbălău are măcar puţin din câte unul din tipurile descrise mai sus. concluzia ar fi că nu se există bărbaţi care nu au succes la femei. ceea ce e complet fals. dar…
Eşti incorigibil, Căline, mie nu mi-a dat prin cap!
Mulţumesc pentru comentariul muzical!
Cate putin din fiecare, asta e reteta ideala. Barbatul perfect e cel pe care il ai langa tine in momentul de fata, pe care il iubesti si te iubeste. Indiferent de calitati, defecte sau personalitate. Ce-o fi maine? Om vedea. 😛
Văd că mai multe fete şi-au exprimat dorinţa că bărbatul să fie de toate soiurile deodată.
Chiar credeţi că există sau e doar un ideal?
De acord cu tine, Nice, trebuie să trăim clipa.
Sa recunoastem, toate vor o bucatica din mine 😆
Ţi-ar cam plăcea să fii paşă!
Mai multe fete au spus că ar vrea
un astfel de bărbat multivalent.
Orientează-te!
Stiu ca sunt dame pentru care un barbat poate avea o singura calitate: sa poarte nadragi 😉
Glumesc putin dar sunt si persoane din astea.
Nu stiu…pe mine nu ma mai intereseaza aspectul. Pe mine personal.
Care? Bărbatul sau nădragii lui?
:)) Nu articolul vestimentar, desigur.
Nimic nou dar ce zici de un “tutorial” depre exact ce se vede in poza articolului tau: “cum poti sa ajungi in pat cu 2?” 😀
Sunt pline rubricile de anunţuri…