Cei mai haioşi maimuţoi

Bine v-am regăsit! Tocmai mă gândeam că săptămâna asta a trecut fără niciun eveniment notabil. Doar că s-a întâmplat ceea ce ştiam cu toţii: Şova va fi apărat de cei mai mulţi parlamentari şi nu va încăpea în ghiarele DNA-ului, fiindcă ştiu că le poate veni şi lor rândul. Însă procurorii l-au luat la scărmănat pe şeful şi bunul prieten al lui Şova, primul ministru… Desigur, preşedintele statului a anunţat naţiunea că i-a cerut lui Ponta să-şi dea demisia.
Dar acesta din urmă, după cum am constatat de n ori, e lipsit de onoare.Trebuia în nenumărate rânduri să-şi prezinte demisia, de fiecare dată când un subaltern de-al lui o dădea în bară pe plan profesional ori era arestat pentru corupţie. N-a făcut-o şi n-o face nici acum. Speră să-l scape parlamentarii şi pe el. Cineva spunea că mai bine s-ar înconjura clădirile palatului Victoria şi a Parlamentului cu sărmă ghimpată, ca să nu se mai piardă timp cu arestările politicienilor corupţi. Da, dar e greu să se realizeze un plen…
Ponta e urmărit penal de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Deocamdată. Prevăd că vor fi scoase pe tapet alte şi alte fărădelegi comise de onorabilul domn deputat şi prim-ministru. În plan uman, îmi pare rău pentru soţia lui şi fetiţa lor. Ponta mai are un băiat din căsătoria anterioară. Niciun copil n-ar trebui să treacă prin astfel de drame. Sper ca justiţia să-şi facă treaba, cu toate că n-are la dispoziţie decât 5 zile pentru a studia dosarul de peste 1000 de pagini întocmit lui Ponta. Oricui i-ar fi greu să citească un roman într-un timp atât de scurt…
Totuşi, ca în fiecare weekend, doresc să vă amuz. Dacă data trecută v-am prezentat nişte copii drăgălaşi, azi vă voi arăta cei mai haioşi maimuţoi.
Bă, tu eşti prost!Bă, tu eşti prost?!

maimuta hraneste un caineBine, dar eşti la dietă!

Solent News & Photo AgencyCe-mi reproşezi? Când m-ai votat, trebuia să ştii ce urmează…

Dacă ai ştii câte facturi am de plătit...La puşcărie n-o să am saună…

maimuta adoarme beataDupă o matură chibzuinţă, propun weekend cu supermarketuri închise!

maimuta care nu vrea sa audaNu vreau să mai aud de DNA!

Maimuta cu biberonNu vă miraţi, fără ta-su nu mai ajungeam ministru!

maimuta disperataOh, câţi foşti colegi parlamentari o să revăd în puşcărie!

maimuta haioasaNu mai sunt în funcţie, nu mai beau apă Evian…

maimuta indragostitaAţi văzut ce secretară capabilă mi-am tras?

maimuta razandRegret nespus dificultăţile prin care trec cei care m-au ales! Ha, ha!

Voiaţi să-mi dau demisiaPoftiţi demisia mea!

maimuta strigandAh, ce cuvântări interesante auzi în Parlament!

maimuta suparataNu toţi colegii mei parlamentari mi-au susţinut imunitatea!

maimute susotescAuzi, mă, prostu’ nu-şi dă demisia!

Maimuţa bossŞi mie, în calitatea mea de şef, ce-mi iese?

Nu vreau să aud nimic de politicieni!M-aţi ales ca să vă ascult păsurile…

maimuta beataIo votez pentru!

Zâmbeşte, mâine va fi mai rău!Zâmbeşte, mâine va fi mai rău!

tumblr_mt3dv7yrjr1qf9mevo1_500Selfie! Mulţumesc!

 

Comments

comments

2 Comments

  1. Mariana 06/06/2015
    • Javra 06/06/2015

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.