Cele mai ciudate fapte reale referitoare la sex

De-a lungul şi de-a latul mapamondului s-au petrecut fel şi fel de lucruri bizare, întâmplări ieşite din comun cu privire la sex. S-a demonstrat că atunci când e vorba de sex, de cele mai multe ori, oamenii îşi pierd capacitatea de a raţiona normal, iar reacţiile lor lor sunt adesea stranii. În continuare vă voi prezenta cele mai ciudate fapte reale referitoare la sex.

Cum e sexul în zbor? La această întrebare ar putea răspunde cel mai bine o parte a personalului unor companii aeriene. La asta s-a gândit şi redactorul-şef al unui ziar din China, căruia i-a parvenit o fotografie care îl înfăţişa pe pilotul unui avion în cabină, la manşă, în timp ce o stewardesă îl satisfăcea oral.

Pilotul, surprins în fotografie în timp ce demonstra că e dedicat trup şi suflet meseriei sale, a declarat că pentru nimic în lume n-ar fi pus aeronava, călătorii şi restul echipajului în primejdie şi că era perfect stăpân pe situaţie în tot acest timp. El a fost nevoit să recunoască faptul că, într-adevăr, a împletit distracţia cu munca şi că fotografia nu era trucată, dar s-a arătat scandalizat de faptul că aceasta i-a fost sustrasă din calculatorul personal. Noi ne întrebăm doar cum a ajuns acolo…

Şi-a pierdut un ochi fiindcă a refuzat sexul în trei! O americancă din Florida a agăţat o altă femeie într-un club şi a adus-o acasă ca pe un trofeu, dar iubitul ei dormea dus. L-a trezit şi i-a zis că e în măsură să-i dăruiască o noapte de amor în trei, la care orice bărbat visează, dar acesta a refuzat-o, spunându-i că mai bine l-ar lăsa să doarmă. Mare greşeală!

Iubita lui era abţiguită de la escapada în club şi s-a ajuns la ceartă. Femeia n-a stat mult la discuţii şi i-a înfipt un cuţit în ochi. După ce a fost arestată, agresoarea a declarat că nu voia altceva decât să-i facă o surpriză plăcută prietenului ei, care însă n-a reacţionat ca un bărbat sănătos la cap, lucru care a făcut-o să-şi iasă din minţi. “El n-a avut decât de pierdut: a rămas fără un ochi, fără mine şi a pierdut cea mai frumoasă noapte de amor sălbatic din viaţa lui!”, a afirmat agresoarea.

S-a dat drept actuala iubită a fostului ei amant. O americancă inventivă din Texas a furat în mediul virtual identitatea actualei amante a fostului ei iubit. Femeia, geloasă fiindcă fusese părăsită, a dat mai multe anunțuri online, dându-se drept rivala ei în dragoste şi oferind servicii sexuale tarifate. Victima s-a pomenit că la uşa ei au bătut mai mulţi bărbaţi necunoscuţi, care îi solicitau să presteze serviciile oferite pe net. Înnebunită, femeia a chemat poliţia, neştiind ce se întâmplă. După adresa IP, femeia care voia să se răzbune a fost prinsă.

Fiindcă o teroriza, i-a retezat penisul soţului ei! În iunie 1993, în Manassas, Virginia, Lorena Bobbitt (23 de ani), după patru ani de mariaj nefericit, i-a tăiat penisul bărbatului său, John Waine (26 de ani) pe când acesta dormea. Cu “trofeul” în mână, femeia a luat-o la goană, s-a urcat în maşină şi a demarat în trombă. Şi-a eliberat mâna de corpul delict însângerat, aruncându-l pe câmp. Abia după ce s-a mai calmat, s-a îngrijorat de soarta soţului ei şi a telefonat după ambulanţă.

După cercetări asidue, penisul a fost recuperat şi împachetat în gheață. A urmat o operaţie grea, iar medicii au realizat ceea ce părea imposibil şi i-au reataşat omului penisul, care s-a dovedit a fi funcţional. John a afirmat ulterior că este fericit că bărbăţia lui e ca nouă.

La interogatoriul poliţienesc, Lorena Bobbitt (de origine ecuadoriană, născută Gallo) le-a relatat polițiștilor că John era un individ egoist, pe care nu-l interesa niciodată dacă ea e satisfăcută de sexul brutal la care o supunea. Mai mereu era agresată, înjosită şi devenea victima violurilor conjugale.

Procesul Lorenei Bobbitt, care a suscitat un interes enorm, fiindcă fapta sa era fără precedent, a durat până în 1994, în final ea fiind absolvită de orice culpă. Juraţii au fost convinşi de nevinovăţia ei, datorită avocatului apărării, care a pledat pentru nebunie temporară, în timpul căreia agresoarea a simţit o pornire de nestăpânit de a-şi răni sexual soţul şi hotărându-se să taie răul de la rădăcină.

Surprinzător, soţii Bobbitt, iniţial, s-au împăcat, ei pozând ca un cuplu fericit; totuşi, la doi ani de la incident, au divorţat. Ulterior, în Statele Unite a făcut vogă metoda Lorenei de a se răzbuna pe partener, destule femei retezându-le penisul soţilor necredincioşi. Americanii erau cuprinşi de psihoză şi se temeau pentru bărbăţia lor. Abia după ce câteva femei au ajuns în puşcărie pentru că şi-au mutilat partenerii, somnul bărbaţilor a fost mai odihnitor.

Există site-uri care promovează pedofilia şi incestul! Foarte ciudat, dar există astfel de site-uri care funcţionează fără oprelişti, în numele aşa-zisei libertăţii de expresie. Totuşi, poliţia nu stă cu mâinile în sân. Astfel, un soldat californian a străbătut vreo 1000 de kilometri pentru a se întâlni cu un homosexual, care îi spusese pe net că poate întreţine relaţii sexuale cu el, dar şi cu fratele său în vârstă de 12 ani şi cu sora lor, de 11. Soldatul a constatat că oferta nu semăna nici pe departe cu cererea, fiind întâmpinat de un poliţist sub acoperire.

A fost forţat să se însoare cu o vacă! Un indonezian burlac a susţinut că a fost sedus de una dintre văcuţele lui mai ochioasă şi că, fiind subjugat de frumuseţea şi drăgălăşenia ei, nu s-a mai putut abţine şi a făcut sex cu ea. Prins cu nădragii în vine, bărbatul s-a apărat, afirmând că a fost vrăjit, vaca luând înfăţişarea unei femei ispititoare, care l-a ademenit să păcătuiască. Conform regulilor locale, indonezianul a fost nevoit să ia vaca în căsătorie, pe motiv că a necinstit-o şi trebuia să-i salveze onoarea…

O femeie i-a tăiat capul violatorului său! Anul trecut, în Turcia, o femeie în vârstă de 26 de ani, mamă a doi copii, l-a împuşcat în organele genitale pe bărbatul care o violase cu câteva luni în urmă şi care de atunci abuza sexual de ea. Femeia nu s-a mulţumit cu atât şi l-a decapitat pe violator şi i-a aruncat ţeasta în piaţa localităţii în care locuieşte. Organizaţiile feministe locale au aplaudat gestul ei, socotind-o eroină. Individul o şantaja, ameninţând-o că le trimite părinţilor ei nişte poze cu femeia nud, făcute după primul viol.

Femeia era însărcinată în luna a cincea în urma abuzurilor la care fusese supusă şi le-a solicitat autorităţilor permisiunea de a face un avort. Fiind arestată, femeia a declarat că violatorul o ameninţa tot timpul că le va spune tuturor că a batjocorit-o. Fetiţa ei urma să înceapă şcoala şi toţi copiii ar fi insultat-o. Dar aşa ea a salvat onoarea familiei.

A avut o moarte frumosă! În anul 2009, Serghei Tuganov, în vârstă de 28 de ani, a făcut pariu pe echivalentul a 3000 de lire sterline, cu două femei, că le va satisface sexual timp de 12 ore neîntrerupt. Cele două tinere erau sigure că-l vor dovedi pe rusul din Moscova, însă niciuna dintre părţi n-a avut câştig ce cauză.

Bărbatul a înghiţit întregul conţinut al unui flacon de Viagra, pentru a putea face faţă provocării Alinei, una dintre cele două partenere, pe care o cunoştea intim. După exact 12 ore de maraton sexual, Serghei a murit în braţele unei femei, din cauza unui atac de cord. “Am chemat imediat ambulanţa, dar era prea târziu. A decedat cu demnitate şi a avut o moarte frumosă!” a declarat Alina.

Comments

comments

19 Comments

  1. cotos 14/11/2013
    • Javra 14/11/2013
  2. Intuneric 14/11/2013
    • Javra 14/11/2013
  3. GabiA 14/11/2013
    • Javra 14/11/2013
  4. Adri 19/11/2013
    • Javra 19/11/2013
  5. maria 19/11/2013
    • Javra 19/11/2013
  6. Dan T 03/12/2013
    • Javra 03/12/2013
  7. Szasz Sebes Paul 08/12/2013
    • Javra 08/12/2013
  8. dazsc 12/12/2013
  9. Simina 17/05/2014
    • Javra 17/05/2014
  10. Ciprian Tolescu 05/09/2014
    • Javra 05/09/2014

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.