Cum suntem premiaţi de Paşti

La firma la care lucrez, există obişnuinţa ca noi, angajaţii, să fim răsplătiţi, ocazional, de director cu coşuri de produse, ca un soi de primă specială. De obicei, perioada 1-8 martie, cea din apropierea sărbătorilor pascale sau a Crăciunului sunt prilejuri potrivite. Unul dintre cele mai mari magazine online de coşuri şi cadouri pune în vânzare doar produse exclusiviste. Veţi vedea cum suntem premiaţi de Paşti.

Magazinul a organizat un concurs care constă efectuarea unei trageri la sorţi, iar celei mai norocoase societăţi comerciale care a comandat coşuri cadou de Paşti, de la acest magazin, i se va restitui suma de bani cheltuită, în limita a 10.000 de lei fără TVA. Numele firmei câștigătoare va fi aflat curând.

Personal am auzit de un astfel de magazin online de curând, de la Marian, un coleg care lucrează la Serviciul Aprovizionare, care, la iniţiativa directorului general al firmei, a cumpărat pentru toate femeile care lucrează la noi câte un coş cadou, cu ocazia Mărţişorului şi a Zilei Femeii.

Directorul a fost plăcut impresionat de rapiditatea cu care a ajuns comanda şi de calitatea produselor de la furnizori de renume, între care selecţii de băuturi fine, ciocolată şi dulceţuri cu ingrediente 100% naturale. Marian mi-a spus că acest magazin satisface pretenţiile oricăror clienţi, cu o gamă largă de produse, împărţite în mai multe categorii: coşuri cadou exclusiviste, tradiţionale, pentru buget redus, coşuri cu vin, cu şampanie şi tradiţionale româneşti.

Cu ocazia sărbătorilor pascale, directorul le pregăteşte nişte atenţii nu numai angajaţilor, ci şi vechilor noştri parteneri, care vor fi comandate, desigur, de la același magazin. Atenţiile vor consta în coșuri de Paști. Marian are de unde alege.

Vă voi prezenta ce conţine un astfel de coş cadou: o sticlă de vin spumant Duc de Paris, de 0.75 l, Panettone cu stafide ambalat şi decorat manual, specialitate patiserie Cantucini cu migdale Toscana gold, cafea Idee Kaffee, o tabletă de ciocolată albă belgiană, Torrone Morbido Vergani, specialitate patiserie Amaretti Virginia Colore, lumânare ou, fundă şi folie profesională cadou, tăviţă metalică galbenă.

Comments

comments

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.