Cum putem câştiga la loto

Loteria e un joc al hazardului şi singurul său mare secret e acela că nu există niciun secret al succesului. Statisticienii spun că există o probabilitate mai mare să mori în drum spre loterie (infarct, accident rutier etc.), decât să câştigi premiul cel mare la loto. Totuşi, specialiştii în probabilităţi au demonstrat că dacă e urmat un anumit ritm de joc, câştigurile sunt aproape garantate. Să vedem cum putem câştiga la loto.

Această metodă a fost testată în SUA, la Loteria din Massachusetts. În mod normal, există o singură şansă din milioane ca cineva să câştige premiul cel mare. Dar, după 3 luni în care marele premiu nu se câştigă, loteria îl împarte în mai multe câştiguri mai mici, care vor fi disponibile în următoarele săptămâni.

Dacă cineva ghiceşte 5 numere din 6 într-o săptămână normală, poate câştiga 4.000 de dolari. În săptămânile în care premiul cel mare e împărţit, cu 5 numere nimerite din 6 se pot câştiga până la 134.000 de dolari. Secretul constă în cumpărarea cât mai multor bilete şi bifarea cât mai multor numere.

Matematicienii americani au stabilit că, dacă se cumpără bilete în valoare de 100.000 de dolari, şansele de câştig sunt de 72%. Dacă se se joacă de 500.000 de dolari, câştigul cică este garantat. O casă de pariuri a şi câştigat în acest fel aproape un milion de dolari în prima jumătate a anului 2011.

A câştigat de şapte ori la loto!

Richard Lustig, un american din Orlando, Florida, care a devenit milionar, este obiect de studiu. El a câştigat de şapte ori la loto. Richard e convins că a descifrat secretul câştigului la loto şi susţine că „norocul n-are nimic de-a face cu asta”. El afirmă că trebuie să joci inteligent, asta înseamnând să ai un buget în care să te încadrezi şi să nu bagi în bilete mai mulţi bani decât îţi permiţi.

Richard Lustig ne sfătuieşte: „Nu vă alegeţi numerele la întâmplare! Este foarte important ca acea combinaţie de numere pe care o jucaţi să nu mai fi ieşit vreodată”. De asemenea, el recomandă ca atunci când biletul este câştigător, să fie investită o parte din câştig tot în bilete la loterie.

Regula numărul unu este să-ţi alegi singur numerele, să nu optezi pentru un bilet gata completat. Alege-ţi 10 seturi de numere pe care le consideri norocoase şi foloseste-le atunci când cumperi bilete de joc. „Nu contează cum ţi-ai ales numerele. Odată stabilite acestea, rămâi cu ele”, ne sfătuieşte norocosul Lusting.

A câştigat de patru ori premiul cel mare!

Americanca Joan R. Ginther (63 de ani) din Texas este, poate, cea mai norocoasă persoană din lume. Am mai scris despre Joan aici. Ea a câştigat de patru ori cel mai mare premiu la loz în plic şi a adunat astfel 20,4 milioane de dolari. Prima dată, Joan a câştigat 5,4 milioane de dolari, iar după 10 ani, încă două milioane.

Peste alţi doi ani a câştigat alte 3 milioane. A patra oară, în vara anului 2010, a încasat din nou marele premiu, de 10 milioane de dolari. De fiecare dată, suma obţinută avea câte şase zerouri. Care sunt şansele să se întâmple aşa ceva? Una la 18 septilioane (septilionul are 24 de zerouri). Matematicienii spun că un astfel de caz poate fi întâlnit o dată la 67 de miliarde de ani!

Trebuie spus faptul că ea a fost profesoară de matematică la Universitatea Stanford şi are doctoratul în statistică. Pe mine, personal, acest amănunt mă pune pe gânduri, cu atât mai mult cu cât în trei din cele patru cazuri de noroc porcesc, Joan a cumpărat biletele de la acelaşi mic magazin din Bishop, orăşelul texan în care a copilărit…

Specialiştii presupun că Ginther a reuşit să determine algoritmul după care pot fi aflate numerele câştigătoare la loto, urmărind şi interpretând rezultatele biletelor necâştigătoare. Totuşi, oficialii Loteriei din Texas spun că nu există niciun fel de suspiciuni, ea având noroc pur şi simplu…

După ce a găsit algoritmul de aur, profesoara ar fi trebuit să mai descopere în ce unitate loto va fi expediat lozul câştigător, ceea ce ar fi presupus colaborarea cu proprietarii magazinului, care n-ar fi scos lozurile la vânzare înainte de a juca ea. Această ipoteză abracadabrantă ar explica de ce femeia a câştigat în acelaşi loc de fiecare dată. Dar nimeni n-a putut descoperi un astfel de algoritm.

Sfaturi de la o fostă şefă a Loteriei Române: Jucaţi mai multe variante simple, alegeţi numere personale (vârsta, numărul apartamentului, data naşterii etc.), informaţi-vă din cărţi, reviste etc. în care pot exista scheme şi variante de joc. Nu vă descurajaţi că nu vă ies toate cele 6 numere câştigătoare. Şi cu 5 numere ieşite vă alegeţi cu sume bunicele. Sunt vreo 14 milioane de variante posibile, însă doar una are toate cele 6 numere norocoase.

Am văzut pe internet tot felul de astfel de sfaturi de a câştiga la loto. Ba cineva chiar vinde o reţetă sigură, verificată! Acum vă întreb pe voi: presupunând că aţi descoperi metoda sigură de a câştiga la loto, aţi face cunoscut acest lucru? Aţi vinde metoda?

Sursa: aici

Comments

comments

2 Comments

  1. Mariana 11/09/2014
    • Javra 11/09/2014

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.