Blogul ne ajută să socializăm. Iniţial, nu pentru asta mi-am deschis un blog. Sunt mai reticent faţă de semeni. Dar, pur şi simplu, aveam nevoie să scriu. Şi totuşi, a trebuit să socializez şi eu. Ce am găsit în blogosferă mi-a confirmat aşteptările, dar numai în parte. Am văzut iubire faţă de semeni, compasiune, dorinţă de a ajuta. Dar şi intoleranţă, răutate, invidie. Pe acestea din urmă nu le înţeleg. Dar ambele tipuri de sentimente mi-au depăşit aşteptările. Motiv de bucurie, dar şi de tristeţe. Am o întrebare simplă: de ce atâta ură venin?
Mda, întrebare simplă, însă răspunsul e greu de dat. Ce răspuns ai putea găsi pentru a justifica intoleranţa? Am scris că nu-i înţeleg pe homosexuali, nicidecum că i-aş urî. Am fost prieten aproape o viaţă cu un homosexual. A avut doi copii, pe care i-a crescut foarte bine. Dar a avut decenţa să-şi ascundă întotdeauna orientarea sexuală. După ce am aflat, credeţi că sentimentele mele faţă de el s-au schimbat în vreun fel? Absolut deloc. M-a mirat pe moment, dar am trecut peste.
Am scris că nu ar fi bine pentru un copil să fie adoptat de un cuplu de homosexuali, nu pentru că aceştia n-ar putea fi părinţi buni, iubitori şi protectori, ci fiindcă micuţul va fi exclus de ceilalţi copii din mijlocul lor. Cum va creşte acest copil? Pentru asta am fost etichetat drept intolerant, ba chiar fascist! Probabil că acel iubitor de gay, care se dă drept heterosexual, nu cunoaşte sensul acestui cuvânt. Am întâlnit şi un fanatic religios, care m-a acuzat că l-aş servi pe Satana! Dumnezeule mare!
Se tot organizează concursuri pentru bloggeri. Am văzut că unii câştigători nu numai că au fost contestaţi, ci chiar atacaţi de alţi concurenţi. Ce vină avea omul, dacă alţii l-au ales câştigător, chiar dacă unuia sau altuia i se pare că propriul său material e mai bun? E drept, de multe ori nu înţeleg nici eu cum sunt desemnaţi câştigătorii, dar nu i-am atacat pe aceştia.
La început, credeam că-mi voi face mulţi prieteni în blogosferă. Simplul fapt că suntem bloggeri ne apropie într-atât încât ne tutuim cu toţii, indiferent că unii avem 15 ani, iar alţii 70. M-am gândit: fie şi aşa, s-a adoptat stilul relaxat al americanilor, nu-i nicio problemă, mă adaptez. Şi chiar mi-am făcut prieteni, chiar dacă nu ne-am văzut niciodată faţă în faţă.
În ceea ce priveşte scrisul meu, reacţiile au fost foarte diverse. Cineva mi-a spus că am scris un articol foarte prost, altcineva mi-a zis că sunt un geniu. Presupun că vi s-a întâmplat şi vouă să întâlniţi exagerări de acest gen. Există comentarii extrem de diverse. Unele sunt scrise pentru a cere lămuriri, altele, pentru a cere socoteală. Unele sunt impertinente, altele haioase, după cum sunt şi oamenii.
Fiindcă scriu, nu vorbesc, bloggerii îşi pot alege cuvintele. Am observat două tendinţe contradictorii. Unii devin mai sinceri, fiindcă n-au de ce să se cenzureze, marea majoritate necunoscându-ne personal. Aşa că îşi pot spune ofurile pe blog, ca şi când ar face un soi de terapie la psiholog. Astfel se eliberează, iar blogul lor chiar îi ajută psihic şi emoţional.
Alţii, în schimb, îşi ascund adevăratul eu, blufează, vor să treacă drept altfel decât sunt. Desigur, asta nu înseamnă neapărat că o fac cu intenţii rele, dar nesinceritatea lor te poate duce cu gândul că unii dintre ei vor să profite într-un fel sau altul de pe urma celor cu care iau contact. Mai curând accept un om intolerant şi chiar plin de ură, dar cel puţin e sincer în nemernicia lui. Dar un făţarnic e detestabil şi potenţial periculos.
Nu vreau să spun că blogosfera m-a dezamăgit, cu toate că, în parte, este adevărat. Dar îmi spun că poate şi eu am dezamăgit-o. Nimeni nu-i perfect, însă trebuie să ne vedem propriile imperfecţiuni, pentru a le transforma în calităţi. Fiindcă putem face asta. Cu toţii suntem un amestec de noroi şi stele. Parcă Rebreanu a scris asta. Dar de ce să ne tot etalăm noroiul, în loc să încercăm să scăpăm cumva de el?
Buna, J. este foarte, foarte suparator cand cititorii sau ascultatorii celor spuse de tine stiu mai bine decat tine ceea ce ai vrut sa spui. Te inteleg perfect.
Nu că m-aş compara, dar lui Eminescu i-au găsit mii de intenţii de a descrie fel şi fel de lucruri la care nu cred că el s-a gândit vreodată. Vezi cosmologia şi alte de-astea.
Nici lumea nu este perfectă, nici mediul nu e perfect, numai că trebuie să luăm ce-i mai bun din tot pentru a fi oameni.
Adevărat, nici măcar noi nu suntem perfecţi.
Peste tot va exista întotdeauna măcar un strop de venin. Şi eu am primit tot felul de comentarii pe blogul meu, de la felicitări sincere până la înjurături de care n-auzisem în viaţa mea. De obicei încerc să ignor ceea ce se întâmplă rău în blogosferă, dar uneori mă mai şi irită anumite chestii. Şi atunci, ce fac? Scriu câte un articol “de eliberare de stres”. 😀
Da, trebuie să aplicăm diverse tehnici de a supravieţui în blogosferă…
Ar fi interesant un text cu acest titlu. 😉
Foloseşte-l!
In spatele tastelor unii se simr invicibili, refuleaza eliberandu-si din plin frustrarea sub protectia unui nume cu care nu prea poti sa-i identifici, pt ca, nu-i cunosti.
E trist si doare, dar ploile de stele tot in noroi ajung.
Perfect adevărat!
Nu am uitat, La multi ani.
http://fatanaiva.info/zambete-in-buchet-cand-gandul-are-valoare/
Mulţumesc, la fel şi ţie!
Nici eu n-am uitat: naştere uşoară!
Cum zice cineva de mai sus, dupa tastatura toti suntem tari si mari. Daca ar fi cazul sa vorbim fata in fata, putini ar scoate cateva cuvinte.
Ei da, mulţi sunt laşi…
Stii ce mi se pare cel mai ciudat si neplacut? cand un cititor pare ok. la inceput, comenteaza decent si chiar pertinent, iti faci o parere relativ buna despre el si apoi, brusc, incepe a dea cu mucii in fasole.Fie devine trivial sau aluziv, fie iti ataca obraznic ceilalti comentatori, fie bate campii despre cu totul altceva decat subiectul expus. Si mai mult decat enervarea si sentiimentul ca ai fost inselat de un ipocrit e jena ca ii deranjeaza pe ceilalti. E ca si cum in toiul unei petreceri cu atmosfera placuta te-ai trezi cu un musafir dezbracat in sufragerie si nu stii cum sa-l dai mai elegant afara fara sa-i perturbi pe ceilalti. Nu e si asta o rautate?hai, ca ai avut si tu de-astia.:)
Sigur că am avut şi încă mai am astfel de comentatori.
E drept, unul de la bun început şi-a arătat adevărata faţă:
un misogin adevărat, nu un fleac. Şi, desigur, a început să se ia de fetele care comentau vreun material de-al meu. I-am atras de mai multe ori atenţia, ba şi fost nevoit să-l spamez uneori, când sărea calul. De obicei folosea un limbaj neadecvat, ca să nu spun de-a dreptul trivial. Aşa că trebuia să-i şterg intervenţiile, fiindcă nu accept cuvinte licenţioase pe blogul meu. Nici eu nu le folosesc. E regula casei.
Am vazut foarte multe intr-un an si jumatate… Insa ciudati inca nu mi-au aparut pe blog. Nu stiu daca sa ma bucur…
Mai degraba ma ingrijoreaza comentarii de forma, fara pic de susbstanta sau comentarii la misto, de un umor mai mult decat indoielnic, cand eu tratez in respectivele articole subiecte foarte serioase. M-as lipsi de ele cu cea mai mare placere. Uneori m-am gandit sa dau cu ele in Spam…
Blogosfera e cu de toate, si cu bune si cu rele si la fel ca in viata trebuie sa invatam sa facem alegerile pe care le consideram potrivite dar ce e potrivit pentru mine poate e nepotrivit pentru celalalt asa ca trebuie sa ne acceptam unii altora si calitatile dar si defectele … atata timp cat nu se sare calul.
Just!