E bine să foloseşti un aparat de aer condiţionat?

Zilele trecute mi-am vizitat un vechi prieten, Gică, pe care nu-l mai văzusem de multă vreme. Era o căldură toridă şi simţeam cum pantofii aveau tendinţa de a se înfige în asfaltul moale. Mă gândeam că dacă aveam o greutate corporală mai mare, m-aş fi afundat în asfalt până la glezne. Era o oră nepotrivită pentru a ieşi afară. Totuşi, Gică mă aştepta şi pentru a-mi pune o întrebare de sezon: e bine să foloseşti un aparat de aer condiţionat?

E o întrebare cu răspuns de la sine înţeles, mai ales când aerul de afară e irespirabil. Ne-am adăpostit de vipie în casa lui mare şi întunecoasă. Funcţiona un ventilator, dar părea ineficient.

– Da, Gicuţă, e bine, pune-ţi!

– Am auzit şi de contraindicaţii, observă el, sorbind dintr-o doză de bere scoasă din frigider.

– Ţi-am dat răspunsul pe scurt. Dacă vrei detalii, ascultă-mă puţin. Îmi desfăcui şi eu o doză de bere, îmi aprinsei o ţigară şi reluai: Argumentele contra aer condiţionat constă în faptul că schimbările bruşte de temperatură şi umiditate afectează mucoasa căilor respiratorii.

– Şi nu mai respir ca lumea şi răcesc, completă Gică.

– Da, apoi duce la uscarea pielii şi a mucoaselor, poate provoca alergii la praf şi ciuperci, rinite şi faringite.

– Plus zgomotul permanent care mă irită îngrozitor. Nu mai pot să gândesc din cauza lui la serviciu.

– Da, Gică, şi or mai fi contraindicaţii, dar la sfârşitul lor, îţi pot spune şi binefacerile aerului condiţionat. În primul rând, ai confort, te simţi bine, poţi lucra eficient, te bucuri de viaţă. Tu ştii că natalitatea e în scădere vara şi din cauza căldurii excesive? Nu mai ai poftă de nimic, doar zaci şi suferi cu limba scoasă. Dar cu aer condiţionat, devii zmeu în aşternut! În plus, hidratarea internă e menţinută la parametri optimi şi apoi, nu-ţi mai intră muşte şi ţânţari în casă, omule!

– Mda, ştim bine, şi eu, şi nevastă-mea, Rodica. Ne chinuim de doi ani şi ea nu rămâne însărcinată… Oricum, una peste alta, trebuie să-mi iau. Aşa mă gândeam şi eu. Nevastă-mea e pentru, dar departe de aparat. Deci nu în dormitoare, ci numai aici, în livingul ăsta. Dar dacă-i spun că aşa o să avem un copil, Rodica o să vrea să-şi pună şi sub pernă!

– Oricum, ia-ţi urgent! Dacă-i pentru living… Ce suprafaţă are? La vreo 4,5 pe 4,5 metri, între 20 şi 25 metri pătraţi, ai nevoie de un aparat de 9000 de BTU. Şi nu uita să aeriseşti zilnic camera în care e aparatul de aer condiţionat. Menţine temperatura între 21 şi 25 de grade Celsius, iar umiditatea atmosferică între 60% şi 70%.

– OK, trebuie să-mi iau. De care? În afară de 9000 de BTU, ce performanţe trebuie să aibă?

– Gică, în general, un aparat de aer condiţionat îndeplineşte condiţiile minime pentru a fi cumpărat de clienţi: majoritatea au funcţiile standard de răcire, încălzire, dezumidificare şi ventilaţie. În afară de acestea, cele mai complexe purifică aerul, având nişte filtre speciale. De asemenea, pot fi cu autocurăţare, care previn apariţia bacteriilor sau a mucegaiului. Mai sunt diverse alte funcţii de programare ale aparatului. Fiecare dintre ele înseamnă alţi bani, altă distracţie.

– Aha, simplu şi eficace aş vrea. Dar ce fac cu zgomotul?

– Gică, unele firme au rezolvat parţial problema asta, dar sunt mai scumpe. Şi apoi, tu vrei să-l ai în sufragerie, nu într-o cameră de dormit. Tehnica a avansat şi aparatele nu mai sunt atât de zgomotoase chiar şi fără să se ia măsuri speciale în acest sens. Tu stabileşti ce sumă vrei să aloci. Dacă vrei, poţi avea un sistem multispliter: o unitate exterioară şi mai multe unităţi interioare. Însă poate fi mai avantajos să-ţi iei două unităţi tip split, formate fiecare dintr-o unitate exterioară şi una interioară.

– Bine, înţeleg. Vreau una tip split. Şi ştiu că un preţ mai mare nu înseamnă automat un produs de calitate mai bună. Trebuie să aleg aparatul potrivit locuinţei şi nevoilor mele, să fie durabil în timp şi să aibă un consum energetic minim. O să consult pe net o oferta aer conditionat.

– Aşa-i, Gicuţă, cine te contrazice? O singură precizare: cred că ieşi mai ieftin dacă vânzătorul îţi asigură şi montajul. Sunt două lucruri distincte. Montajul ţi-l poate face altcineva, nu neapărat vânzătorul. Deci vezi ce firmă alegi! Să aibă acreditare.

– Bine. Iar eu îţi mai ofer o bere rece!

– Se acceptă!

Comments

comments

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.