Am înţeles că toţi bloggerii din România ar trebui să scrie azi câte ceva despre păcăleli, măcar tangenţial, atât cât să nu se creadă că a trecut 1 aprilie pe lângă noi fără să-l băgăm în seamă. Desigur, am făcut şi mi s-au făcut farse, mai mult sau mai puţin reuşite.
Ţin minte că i-am pus unui coleg în geantă o cărămidă grea. Eram liceeni (o, tempora!) şi eram în luna de practică. Ar fi trebuit să ne prezentăm zi de zi la Uzinele Timpuri Noi, desigur, echipaţi corespunzător, cu un halat. Bineînţeles că n-avea nimeni încredere să ne dea ceva de făcut, ceea ce era un semn de sănătate mintală din partea personalului. Aşa că n-aveam nevoie de halat. Îl puneam pe noi doar dacă venea cineva în inspecţie din liceu, adică, dacă se întâmpla asta, o singură dată în luna aia de practică.
Astfel încât cărămida a rămas foarte bine în geanta colegului meu, sub halat, până la terminarea perioadei de practică. După ce am reluat cursurile, colegul şi-a scos halatul şi a dat de cărămidă. A aşezat-o pe un ziar pe biroul lui şi a păstrat-o multă vreme. Îşi punea pe ea ceainicul cu ceai. În tot cazul, când ne-a întrebat ce ştim de cărămida din geanta lui, abia mi-am adus aminte de ea. Colegul mi-a mulţumit pentru cărămidă, iar eu i-am spus că mi-a tăiat tot cheful…
O farsă reuşită a fost făcută, cred, tot de 1 aprilie, dar în anul de graţie 1990 sau 1991, de publicaţia Caţavencu, care a scos un număr special din defunctul ziar Scînteia, având pe prima pagină o vizită de lucru a lui Ion Iliescu, cu elogii la adresa activităţii tovarăşului în fruntea partidului şi statului nostru, precum şi a discursului său de o inestimabilă valoare teoretică şi practică, însoţit de aplauzele audienţei extaziate. Un bătrân a cumpărat ziarul Scînteia, după care s-a întors şi a început să-l înjure amarnic pe vânzător…
Îmi mai amintesc de farsele făcute de un savant colegilor săi dintr-o academie regală de ştiinţe din Londra. Una dintre ele se referea la descoperirea unor peşti cu blană în apele din apropierea Polului Sud. Se prezenta şi o poză, așa că peştelui i s-a dat un nume şi a fost catalogat drept o nouă specie…
O altă farsă de care îmi aduc aminte e aceea făcută de un ziar nu mai ştiu de pe unde. În tot cazul, se anunţa pentru a doua zi, 1 aprilie, o mare expoziţie cu vânzare de măgari în piaţă şi era invitată toată suflarea oraşului, ca să admire patrupedele. Aşa încât, a doua zi, locuitorii ţinutului au venit cu mic, cu mare şi s-au uitat unii la alţii…
Farsa cu magarii e criminal de buna! :)))
Adevărat! Dar şi să convingi nişte savanţi că există peşti cu blană…
Asta cu măgarii e tare de tot! :))
Mi-a plăcut şi mie, de asta am reţinut-o.
Aia cu magarii e geniala. :)) Mi-a facut-o si mie azi un blogger. A anuntat pe facebook ca e ziua lui. Cu totii ne-am inghesuit sa-l felicitam…
Nicio problemă. Când va fi în realitate ziua bloggerului, va fi înjurat…
Se pare ca gandim la fel. 😉 :)) 😛
Sper că nu doar la prostii…
Da, deci tuturor ne-a placut farsa cu magarul. 😆 Epica!
In ultimii ani nu am mai dat importanta acestei zile. Probabil si asta m-a facut aseara atat de vulnerabila la gluma lui Rusanu. :))
Pesti cu blana? Da’ ce fumasera savantii care au crezut bazaconia? :))
N-avea grijă, ăştia sunt mai nebuni ca noi!
N-am fost blogger de 1 aprilie :)) N-am scris nimic despre bazaconia asta cu pacaleli. Nici vreo pacaleala n-am luat.
Dar faza cu magarii e buna 😉
Nici pe mine nu m-a păcălit nimeni, dar nici eu n-am avut nicio tentativă de a juca vreo farsă cuiva…