Femeilor le plac cu adevărat „băieţii răi”? Potrivit unui recent studiu în rândul gardienilor şi al altor angajaţi ai instituțiilor de corecţie, atracţia faţă de oamenii cu antecendente penale este simţită mai des de către femei. Până la un punct, răspunsul la întrebare poate fi afirmativ, dar nu tranșant, fiindcă acestă atracție este considerată drept un comportament deviant, nefiind caracteristic damelor, în general.
Apetitul sexual faţă de persoanele cu antecedente penale, mai ales a criminalilor, este cunoscut drept hibristofilie, boală căreia i se mai spune și Sindromul Bonnie și Clyde. De fapt, este o parafilie în care o persoană se excită sexual doar în cazul în care simte că riscă să fie ucisă.
Acest tip de comportament este foarte bine ilustrat în cazurile unor vestiți criminali în serie americani, ca Charles Manson şi Ted Bundy. Aceștia au primit extrem de multe e-mailuri de natură sexuală de la admiratoarele lor înfocate. Primul a murit în închisoare la 83 de ani, iar al doilea, după ce și-a mărturisit 30 de crime, a fost executat prin electrocutare.
În SUA, hibristofilia afectează aproape 4 % dintre lucrătorii din penitenciare, care includ: gardieni, psihologi, profesori, asistenţi sociali, asistenţi medicali şi alţi profesionişti. Se apreciază că toate instituţiile penale sunt afectate de acest fenomen, deși conducerea închisorilor neagă existenţa lui. Șefii penitenciarelor nici nu pomenesc despre această boală, în timpul instruirii noilor angajați.
Un studiu, în cadrul căruia au fost analizate peste 300 de cazuri din SUA şi Europa într-o perioadă de 10 ani, a relevat faptul că femeile sunt mai afectate decât bărbaţii. În peste 70 % dintre cazurile de comportament sexual deviant din sistemul corecţional american a fost implicat personal de sex feminin, deși femeile reprezintă mai puţin de jumătate din forţa de muncă din închisorile din Statele Unite.
De exemplu, în Canada, multe servicii corecţionale pentru bărbaţi sunt, în mare parte, alcătuite din medici femei, inclusiv psihologi, criminologi şi asistente medicale. Desigur, relaţiile dintre deținuți și personalul penitenciarelor sunt sortite eşecului și au consecinţe nefaste pentru ambele părţi.
De obicei, un deţinut implicat e mutat într-o altă închisoare, purtând etichetele de „manipulator” şi reprezentând „o posibilă ameninţare la adresa securităţii penitenciarului”. Membrii personalului vinovați de legături nepotrivite cu deținuții sunt concediați, comportament lor putând duce la excluderea socială şi la destrămarea familiilor acestora.
Damele preferă „băieţii răi” pe termen scurt
Se spune adesea că „fetele bune” sunt atrase de „băieţii răi”, dar acest lucru nu a fost confirmat ştiinţific niciodată. E adevărat că un studiu sugerează că bărbaţii beau şi fumează pentru că aceste lucruri îi face atractivi, dar numai pe termen scurt. Dacă vă vine să credeți, aceștia sunt considerați inițial „bărbați adevărați”.
Băieții răi sunt considerați rebelii, bărbații duri și instabili. Aceștia au o masculinitate evidentă (au mult testosteron), nu sunt timizi, cred în propriile forțe, sunt indifererenți față de vicisitudinile vieții, sunt misterioși, au aventura în sânge, degajă forță și se pare că știu cum să abordeze femeile. Fără să conștientizeze acest lucru, damele sunt atrase fiziologic de astfel de masculi.
Printre „băieţii răi” se găsesc mulți narcisişti, oameni care se consideră importanţi, superiori celorlalți. Cum spuneam, la prima vedere, sunt consideraţi atractivi. Pentru scurtă vreme, narcisiştii pot trece drept distractivi şi sociabili, dar aceştia deranjează curând, având un comportament ostil şi arogant.
Sigur, unii dintre băieții răi pot fi și indivizi cu porniri criminale, dar este o exagerare să se creadă că toate femeile sunt atinse de hibristofilie, acestea fiind atrase sexual de asasinii sadici. Din contră, conform unor studii științifice serioase și contrar credinței populare despre „fetele bune”, în general, damele preferă bărbaţii sensibili, încrezători, altruiști, sociabili şi cu simțul umorului. Poate, cu băieții răi ar avea o aventură, dar precis cu cei cumsecade ar forma o familie.
Bag mâna în foc, că numai femeile cu deviere de comportament ar alege un bărbat agresiv!!!! Şi nu cred că există femeie sănătoasă la cap, care să prefere mângâierii , un şut în dos!Dar… interesant articol, ca de fapt tot ce scrii!!!!
Mulțumesc pentru aprecieri! Am observat cu întârziere comentariile tale la ultimele mele articole…