Guvernanții noștri, mai incompetenţi decât Guvernul Burkinei Faso!

Guvernului României, condus de inegalabilul politician şi strălucit strateg Victor Ponta, i s-a notat competenţa şi se află în urma a 100 de mari forţe economice ale lumii, de talia Rwandei, Zambiei sau Burkinei Faso. Guvernul lui Ponta e pe un onorant loc 101 pe glob, conform unui raport al Competitivităţii Globale în perioada 2014-2015, adoptat de Forumul Economic Mondial. Bravo, Ponta, halal cabinet ţi-ai făcut!

La stabilirea acestui clasament au contribuit măsurile adoptate în ultimul an de executivele statelor respective, luându-se în calcul şi risipa făcută prin cheltuielile guvernului sau transparenţa decizională. Din punctul de vedere al risipei de bani constatate în ultimul an prin cheltuielile sale prosteşti, cabinetul lui Ponta e chiar mai aproape de coada clasamentului, respectiv pe locul 116 în lume, din 144 de state studiate.

În topul primelor 10 ale celor mai eficiente guverne se află cele din Qatar, Singapore, Finlanda, Hong Kong, Emiratele Arabe Unite, Noua Zeelandă, Rwanda, Malaezia, Elveţia şi Luxemburg. La coada clasamentului sunt Venezuela, pe ultimul loc al eficienţei, în apropierea ei aflându-se Italia, Argentina, Liban, Libia, Croaţia, Angola, Ciad, Mauritania şi Serbia.

Marea Britanie se găseşte pe poziţia 14, Germania pe 16, Statele Unite pe 34, Federaţia Rusă pe 97, iar Romania, aşa cum spuneam, cu îndreptăţită mândrie patriotică, pe locul 101. Îţi mulţumim, Ponta! De o vreme, domnia sa arată cât de adevărată e vorba “Unde nu-i cap, vai de picioare!”, şchiopătând demonstrativ.

Eficienţa unui cabinet se regăseşte în competitivitatea sa şi în creşterea economică. Birocraţia excesivă, lipsa de transparenţă şi cadrul legal inadecvat duce la costuri de business fără rost şi reduc dezvoltarea ţării, arată autorii raportului.

Topul competitivităţii arată cu totul diferit, în primele 10 aflându-se Elveţia, Singapore, SUA, Finlanda, Germania, Japonia, Hong Kong, Olanda, Marea Britanie şi Suedia, iar pe ultimele trei locuri se găsesc Yemen, Ciad şi Guineea, ultima dintre cele 144 de state luate în calcul. Romania se poziţionează pe locul 59. S-au avut în vedere numeroase criterii, ca nivelul infrastructurii, mediul macroeconomic, sănătatea şi educaţia, piaţa muncii şi inovarea.

Celor care ar dori să mă tragă de urechi pe subiectul (şi predicatul) guvern al lui Ponta, le reamintesc că despre morţi se vorbeşte numai de bine… De altfel, acesta e un pamflet şi va fi tratat ca atare.

Sursa: aici

Comments

comments

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.