Nu-mi plac certurile. Sunt pacifist şi calm din fire. Ca şi voi, probabil, n-am avut mari probleme decât cu vecinii care locuiesc în apartamentul de deasupra. În ciuda calmului cu care încerc să rezolv toate problemele, uneori îmi vine să le zic: “Linişte! Mutaţi-vă pe Lună şi lăsa-ţi-mă în pace!”
Locuiesc într-un bloc, la penultimul etaj. În apartamentul de deasupra a locuit o familie cu 3 copii. Mă împrietenisem cu această familie. Numai bărbatul lucra. Soţia lui trebuia să aibă grijă de copii. Nu ştiu cum se face că toţi copiii lor au descoperit, rând pe rând, plăcerea nebună de a încerca să umble prin casă încălţaţi cu pantofii cu toc ai mamei lor. Eu auzeam doar boc, boc, buf, auuu!
Mă duceam sus şi o rugam pe vecină să-şi recupereze pantofii de la odraslă. Aveam linişte câteva minute, după care copiii începeau să bată una sau mai multe dintre mingile pe care le aveau. Într-o zi, pe la prânz, se tot auzeau bufnituri ritmice din apartamentul de deasupra. Sun la uşă. Îmi deschide unul dintre copii. Prietena mea, femeie în toată firea, sărea coarda!
– Ce faci, Gilda, ai dat în mintea copiilor?!
– Nu, dar am luat în greutate!
I-am aruncat o privire tâmpă. Arăta ca Olive, iubita lui Popeye Marinarul! La 1,65 metri înălţime, avea sub 40 de kg. Am acceptat cafeaua pe care mi-a oferit-o şi discutam de una, de alta, când mi-am dat seama că era prea linişte în casă. Am întrebat-o pe gazdă ce fac copiii. Atunci şi-a dat seama că liniştea nu era semn bun. I-a găsit pe toţi trei în altă cameră, încercând să dea foc unei draperii. Noroc că chibriturile erau proaste… Doamne, parcă născuse mai mulţi Chucky, păpuşa asasină!
La un moment dat, nu i-am mai vizitat şi nici ei n-au mai trecut pe la mine. Chestia proastă e că începuse să-mi picure apă în baie din tavan. M-am dus la ei şi i-am rugat să vadă care-i problema. De fiecare dată, acelaşi răspuns:
– La noi e uscat, apa vine de la tine.
– De la mine?! N-are cum!
Ani de zile, după ce foloseau cada, mie îmi curgea apă din tavan! Am fost la administrator, m-am dus şi la poliţie, fără rezultat. Cică dacă cineva îți ridică ștergătoarele mașinii, e tulburare de posesie și va fi amendat. Dacă îți distruge apartamentul, nu-i poate face nimic! În fine, administratorul a venit la uşa lor cu un instalator plătit din banii asociaţiei şi, după multe parlamentări, bunii mei vecini au acceptat să li se schimbe gratis garnitura de la scurgerea căzii.
Vecinii se schimbă, problemele rămân
Am spus amin când şi-au vândut apartamentul. În locul lor s-a mutat o tânără de 20 şi ceva de ani. Pe la ea s-au tot perindat bărbaţi. N-aveam nimic împotrivă, puteau veni şi toţi deodată, dacă era linişte. Dar vecina se supăra mereu pe prietenul care locuia la ea, din cauza banilor. Auzeam fără să vreau ce zbierau unul la celălalt.
Nici ea nu cred că-i zdravănă la cap. Cum îşi schimbă amanţii, îşi schimbă şi interiorul casei. Din primăvară până-n toamnă, e balamuc. Din trei camere cu două grupuri sanitare, a obţinut un apartament cu două camere mai mari şi o singură baie. Anul următor, şi-a pus tavan fals peste tot, apoi şi-a înlocuit cada cu jacuzzi. După încă un an, a refăcut interiorul, revenind la împărţirea iniţială de trei camere.
Nu există să nu schimbe ceva tot timpul, cu zidari, zugravi, instalatori. Şi, desigur, cu alt amant. Apoi a născut un copil. Tatăl? Poate că ea ştie cine e, dar nu sunt sigur. Ca să aibă cineva grijă de plod, şi-a adus părinţii. Apoi s-a măritat. Înainte să plece de dimineaţă la serviciu, pe la 6 şi jumătate dimineaţa, îşi trezeşte copilul.
Fie vară, fie iarnă, ea îşi pune încălţări cu tocuri de oţel şi începe că toace podeaua în capul meu, cel puţin un sfert de oră, până la 7, când pleacă la serviciu. Nu suportă decât gresie și parchet. N-are covoare sau mochetă. De ce nu se încalţă chiar înainte de a ieşi din casă, nu înţeleg. În fine, pleacă. După câteva minute, începe copilul să tropăie. Acum are doi ani. Tatăl(?), în rarele zile în care îl scoate din casă, îl pune în cărucior. Mă crucesc: afară îl ţine în cărucior, în schimb, înăuntru îl lasă să alerge!
Dar fata e tare înţelegătoare. Când mă vede, mă căinează:
– Vai, cred că fii-miu v-a scos peri albi! Nu prea aveţi linişte!
Adică ştie bine chestia asta şi nu ia nicio măsură! Am discutat amical cu administratorul problema asta, iar el mi s-a plâns că vecinul din apartamentul de deasupra lui, într-o noapte, pe la 1 şi jumătate, proba în casă funcţionarea unui motor de barcă!
Într-o zi, am bătut tare în ţeava caloriferului, că nu mai suportam tropăielile. După câteva minute a coborât bunica cu plodul în braţe. Făcea gură că i-am speriat nepotul, pe care îl apucase plânsul. Şi m-a ameninţat că vinde apartamentul unor ţigani, numai ca să-mi facă mie în ciudă. Păi ei sunt mai răi decât o şatră întreagă! Să se mute!
Asta e viața la bloc..:) Eu am probleme cu vecina de jos, care urla dimineata, la pranz si seara si ne face in toate felurile..chiar si cand este liniste in casa. Intr-o noapte urla ca din gura de sarpe ca dam drumul la apa si nu facem economie..dar noi dormeam tun..Eu incerc sa ma abtin sa nu ma cert cu ea..dar nu stiu cat voi mai rezista..
Şi ce treabă are ea cu apa ta? Dacă o plătiţi în comun,
numai ea are voia să dea drumul la robinet, ceea ce e firesc,
fiindcă locuieşte mai jos. Ce-i aşa greu de înţeles şi acceptat?
Taci, în continuare, e normal să înghiţi. Şi ai grijă:
dacă vă întâlniţi pe scări, te ia la bătaie, fiindcă tu nu ripostezi…
Are si locuitul la casa avantajele ei!
Cu siguranţă!
Ai toata compasiunea mea! In cei 10 ani de stat cu chirie prin diverse blocuri le-am cunpscut pe toate: cei in continua renovare(desi uneori ma intreb cum de nu le cade casa de atatea miscari!), nimfomane zbieratoare, babe securiste care imi opreau musafirii sa ii interogheze, animale care vesnic urlau… Nu te face sa te simti mai bine, stiu, dar e clar ca se poate si mai rau!
Eu de 2 ani am plecat din Bucuresti, mi-am luat casa si e incredibil: pot sa dorm o noapte intreaga!
Felicitări! Ferice de tine!
dar ce job si salariu are doamna, de-si permite renovari anuale?
daca nu traieste din salariul ei, de ce se mai duce la munca?
mai bine ar creste copilu’ si ar avea grija de el, ca sa nu mai faca zgomot 🙂
Mi-am pus şi eu întrebarea asta, îţi dai seama.
Cred că părinţii ei au pensii mari şi îi fac toate poftele.
Fratii si vecinii din pacate ne sunt dati de Dumnezeu.
N-am fraţi, dar dacă ar fi fost la fel ca vecinii ăştia, mai bine lipsă.
Eu am cei mai multi vecini: toti morti :))
Bianca, nu fi macabră!
Locuieşti lângă cimitir?
Da… nu ma deranjeaza nimeni. De fapt cand eram mica ii deranjam eu pe ei jucandu-ma pitulusu’ printre morminte :))
Da, ai o linişte mormântală…
Totuşi, ai vecini în bloc. Sau şi ăştia…
Stau la casa 😀
Fericito, stai la casă, nu-ţi tropăie nimeni în cap!
“- La noi e uscat, apa vine de la tine.” asta ne-a spus şi nouă vecina de deasupra, la un moment dat. Dar am reuşit să o convingem că n-avea de unde să vină din altă parte apa decât de la ea… În rest, la mine în bloc e linişte şi pace. Mai apar ocazionale renovări şi concerte de bormaşini, dar nu în aşa hal încât să-mi vină să mă mut.
Nici mie nu-mi vine să mă mut.
În schimb, îmi vine să se mute ei! Tare mult îmi vine…
Am locuit atat la bloc cat si la casa si tind sa cred ca ambele au avantajele si dezavantajele sale. In cele din urma ne-am stabilit la casa pentru ca avem o libertate mai mare dar si pentru ca evitam cate un vecin mai sarit de pe fix.
Aţi ales bine.
Vezi Javro, ti-amzis eu ca astea de 20 si ceva de ani sunt curve…dar tu nu, Batman Batman…
Păcatul tău e că generalizezi.
Viata la bloc e o porcarie, stiu si eu, am stat in chirie destul… Numa’ sa reusesc sa-mi fac bani de casa, intr-o zi…ca o vila cu curte imi fac, nu as sta la bloc, nu pot sa fiu un biscuite in pachet
În câţi ani îţi vei putea face o vilă?
Şi până atunci, unde locuieşti?
Pai momentan sunt la tara, la ai mei. Unde stau eu….nu stau chiar in sat…avem cateva hectare de teren doar al nostru, vecinii sunt departe… Padure, munte la cativa kilometri, rauri…tot ce vrei..
Poţi fi mulţumit!
Nu, nu pot. Fiindca nu sunt bani. Si nu ai cum sa fii multumit cand nu iti poti realiza visele. Degeaba e peisajul OK, daca avem oameni nebuni psihic in zona, care ti-ar da in cap fara motiv, doar pentru ca au dereglari mintale…
Viaţa de cuplu. Am ajuns şi la acest subiect, la fel de sensibil ca şi copilul! Ei bine, pentru mine a fost un an de glorie, aşa cum am anunţat şi la început! În anul trecut am reuşiţ un lucru pe care nu credeam că îl voi face până când va împlini copilul 14 ani: să ieşim în oraş dor noi doi! Chiar dacă a fost o victorie care s-a lăsat aşteptată destul de mult, vreau să ţin cu dinţii de ea în noul an! Ne-am propus să avem o zi pe lună doar pentru noi doi, cu plimbat în parc, ieşit la film, activitati sportive (acum ceva ani ieşeam mai tot timpul la tenis, acum nu mai ştim nici măcar unde ne sunt rachetele ), restaurant şi tot felul de chestii interesante. Iar ca bonus, anul aceasta o să avem trei zile departe de casă, în formula sus amintită. Dar asta e ceva la care îmi este şi teamă să mă gândesc! Mi-am propus acest lucru şi e musai să-l duc la bun sfârşit!
Succes! Copilul e destul de mare încât
să poată sta o zi fără părinţi pe cap.
Mi-au placut articolul, comentariile si cred ca la un moment dat toata lumea are probleme cu vecinii din pacate.
Exact, e inevitabil.
Tu n-ai avut probleme cu ei?
Dacă nu, să ştii că timpul le rezolvă pe toate…
Ăla cu motorul de barcă este clar, de departe, cea mai ciudată specie de individ de care am putut auzi :))
La un moment dat, stăteam de vorbă cu un amic din bloc
şi i-a luat el la rând pe toţi, ca să înţeleg de ce vrea să se mute.
Astfel, am ajuns la concluzia că numai noi doi suntem zdraveni la cap
din tot blocul (36 de apartamente), ceea ce, desigur, nu-i adevărat.
Şi alţii dacă discută despre noi, ne găsesc pitici pe creier, aşa că…
Totuşi, ceva adevăr e în analiza lui, asta-i clar.
N-am stat niciodata la bloc asa ca nu stiu daca e chiar atat de rau….insa cred ca e bine ca stau la casa. 🙂
Ţi-am mai spus că aş face schimb de locuinţă cu tine…