Într-o dimineaţă, m-am întâlnit pe stradă, absolut întâmplător, cu Tudor, un vechi prieten. Ca şi mine, plecase după cumpărături, pentru a evita aglomeraţia care se creează în mai toate magazinele, în prag de sărbători. Aşa că ne-am dus amândoi într-un supermarket, făcând tot felul de cumpărături şi flecărind. Cum tocmai ne uitam după produse alimentare, el m-a întrebat, într-o doară: „Tu ştii ce o să mănânci astăzi la prânz?” şi asta m-a pus pe gânduri. Chiar aşa, oare ce am acasă pregătit pentru prânz?
Întrebarea lui Tudor m-a luat pe nepregătite, aşa că, după ce m-am gândit câteva clipe, i-am răspuns că habar n-am.
– Ei bravo! Acesta este răspunsul pe care îl aşteptam de la tine.
– Cum aşa, Dorule, nu era mai bine să am clar în cap ce voi avea de mâncare la cea mai importantă masă a zilei? De exemplu, o supă şi încă ceva de post, dacă tot e moda?
– Tu ţii post?
– Ce, eşti prost să ţii post?! m-am amuzat eu. Nu prea, dar poate că n-ar strica…
– Mă rog, treaba ta, făcu Tudor. Nu asta-i important, ci faptul că nu ştii ce vei mânca.
– Aşa o fi, deşi mă îndoiesc. Personal prefer să fiu prudent şi să am control total asupra hranei mele.
– Da, dar tu ştii câtă mâncare arunci, fiindcă îţi cumperi şi găteşti pentru mai multe zile? Te saturi şi vrei altceva, un barbeque, de pildă…
– Păi nimeni nu poate consuma tot ce are de mâncare şi mai aruncă din ea. Măcar pâinea care s-a învechit. Numai ruşii nu aruncă pâine, fiindcă aşa-i tradiţia la ei…
– Lasă-i pe ruşi! În medie, fiecare om aruncă la gunoi 100 de kilograme de hrană în fiecare an, explică Tudor, punând în căruciorul său o pungă mare plină cu portocale.
– 100 de kile, ce eşti bonav, cum să arunci atâta mâncare?!
– Bolnav, sănătos, atât arunci.
– Dar un individ din ţările foarte sărace, din Biafra, de exemplu, cât aruncă? îl iscodii eu, alegând nişte roşii frumoase şi, desigur, fără gust.
– Ăla n-are ce să arunce fiindcă nu prea mănâcă, dar e altă poveste. E bine că nu ţi-ai fixat deja un meniu, pentru că eşti deschis oricăror posibilităţi culinare. E clar că acasă trebuie să-ţi pui frâu imaginaţiei. Mănânci ce ţi-a gătit nevasta şi ea n-o poate face în fiecare zi. Te-ai însurat cu o femeie, nu cu o bucătăreasă. Şi, de cele mai multe ori, mănânci ce a gătit ieri sau alaltăieri. Ai cel mult două, trei meniuri săptămânal.
– Normal, Dorule, tu n-ai la fel?
– Ba nu-i normal. Meniul mi-l hotărăsc pe loc, lăsându-mă în voia imboldului de moment. Apelez la site-ul unei platforme de restaurante, dau un telefon şi sunt sigur că-mi vine repede acasă ori la birou o mâncare proapătă şi gustoasă. Azi mănânc pizza, ieri am avut în meniu mâncare chinezească, mâine mă voi delecta cu mâncare meditaraneană, de exemplu. Cuvintele de bază sunt varietate şi economie.
– Mda, nu prea ai ce arunca. Dar ce te faci când nu eşti acasă ori la birou şi te păleşte foamea?
– Păi am telefon mai inteligent decât mine! Pot comanda de oriunde, chiar şi din metrou. Există o mare varietate de restaurante şi promoţii pentru orice client.
– Aha! Simplu, rapid şi eficient. Comanzi ce şi cât vrei. Dar ăla din Biafra tot nemâncat rămâne…