Agenţiile de ştiri scriu că medicii din lumea întreagă au aflat cu uimire că o chinezoaică în vârstă de 24 de ani trăieşte fără creier. Tânăra s-a născut fără creierul mic. Medicii chinezi au văzut că nu are cerebel, după ce au încercat să-i scaneze creierul, fiindcă pacienta se plângea de grețuri și vomă de o lună încheiată.
Pesemne că jurnaliştii străini n-au auzit destule despre România şi despre politicienii care o conduc. Şi fără scanner, puteau spune cu siguranţă că sunt descreieraţi. O simplă vizită prin parlament ar fi fost perfect edificatoare în acest sens.
În tot cazul, chinezoaica a declarat că n-o deranjează nimic altceva decât o stare de ameţeală permanentă. În locul creierului ei există doar lichid cefalorahidian. Simptomele obişnuite pentru astfel de cazuri lipsesc. Cerebelul controlează toate mişcările, până şi cele foarte fine, ca ale gurii şi limbii. Totuşi, tânăra vorbeşte normal, având numai un sâsâit ciudat.
„Acest caz arată că, la tineri, cerebelul tinde să fie mult mai flexibil şi ușor adaptabil la anormalităţi”, a declarat neurochirurgul Raj Narayan, profesor la North Shore University Hospital, din New York. Când o persoană se naşte cu o anormalitate sau pierde la o vârstă fragedă o parte din creier, restul încearcă să compenseze această lipsă.
S-a aflat de curând de condiţia specială a femeii, dar mama ei spune că aceasta a reuşit să vorbească abia la 6 ani şi să meargă în picioare la vârsta de 7 ani. Tânăra a mai spus că întotdeauna i-a fost greu să meargă în linie dreaptă, având probleme de echilibru.
În mod normal, cerebelul, denumit şi „creierul mic”, e mai compact faţă de restul creierului, reprezintând doar 10% din volumul total al acestuia, însă conţine 50% din totalul de neuroni.
Există numai nouă oameni în întreaga lume care nu au deloc cerebel. De obicei, aceştia mor foarte tineri. Aşa spun statisticele, fără să ţină cont de particularitatea foarte obişnuită a politicienilor români, lipsa de creier. Cu toate că marea lor majoritate au acest handicap, domniile lor trăiesc multă vreme şi cu mult mai bine decât cei care i-au ales.
Funcţia principală a cerebelului este de a controla echilibrul şi mişcările voluntare, având un rol important şi în învăţarea limbajului şi a mersului. Medicii spun că funcţiile care ar fi fost îndeplinite în mod normal de cerebel au fost preluate de cortex. Lipsa cerebelului nu a împiedicat-o pe chinezoaică să-şi trăiască viaţa aproape normal. De altfel, ea are un copil perfect normal.
La fel şi politicianii români tipici: au nişte copii supranumiţi beizadele, pe care îi trimit să-şi facă studiile în şcoli de renume din străinătate, pe bani grei, numai ei şi, în unele cazuri, DNA ştiind cum i-au strâns. Singurul impediment în calea realizării viselor lor sunt niscai profesori fără căpătâi, care, de multe ori, refuză cu încăpăţânare să le dea copiilor ceea ce ar trebui să fie un drept subînţeles al acestora, diploma de bacalaurat.
Sursa: aici
Acest articol este un pamflet şi va fi tratat ca atare.
Dincolo de comicul evident al articolului pe mine m-a impresionat observatia legata de cazul real al acelei persoane ca restul creierului se straduie sa compenseze functia atat de complexa si de inalt specializata a cerebelului. Pe urma mi-a dat prin cap cum aceasta functie e slabita in mod toxic si la persoanele profund intoxicate cu alcool care abia se tin pe picioare, in cazul lor creierul mare ne mai reusind sa faca fata. M-am gandit in mod oarecum trist si la copiii cu parinti alcoolici care incearca ei sa suplineasca functia de rol parental in locul parintilor lor cu cerebel plus creier subfunctional. Stiu ca suna poate ridicol dar eu aseman creierul uman uneori cu un fel de complex de apartamente cu o gradina interioara spaniola…am si vazut unul care mi s-a parut chiar f apropiat de imaginea mea intr-un film odata!…revin cu titlul ca l-am uitat momentan, dar era un film chiar simpatic si destul de romantic care sincer cred ca ar fi ok de recomandat pt o seara de weekend de septembrie.
Filmul se numeste ‘Til There Was You, 1997, cu Dylan McDermott, Jeanne Tripplehorn, si Sarah Jessica Parker.
Mi l-am notat, să-l văd. Mulţumesc pentru informaţie!