În viaţa cotidiană ne confruntăm cu o multitudine de examene. Încă de la naştere, trebuie să trecem mai multe teste. Începem cu anii de şcoală, continuăm cu primul sărut, sportul, serviciul, ziua în care ne căsătorim etc. Dacă examenele sunt numeroase, mulţi sunt şi examinatorii: medicul, poliţistul, profesorul, preotul, judecătorul etc., toţi sunt ca un fel de profesor care ne va pune note. De aceea, psihologii susţin că orice examen e o luptă în care trebuie să învingem.
Examenele clasice sunt cele de la şcoală şi de la facultate. Dar există şi examenul susţinut atunci când ne luam carnetul de şofer, când conducem în trafic, iar poliţistul ne urmăreşte toate mişcările. Mai sunt şi examenele susţinute în faţa unui controlor, poliţist, medic. Nici în familie nu putem sta liniştiţi: mama ne priveşte circumspectă, în căutare de pete, când ne-am întors de la joacă. E tot un examen. Privirea unei fete ce trece în revistă înfăţişarea pretendenţilor ei constituie alt examen. Şi aşa am putea continua…
De fapt, examenele nu se termină niciodată. Atunci când facem cunoştinţă cu cineva, instinctiv îl supunem unui test şi îl integrăm într-o anumită categorie: a persoanelor care ne plac, a celor inteligente, simpatice etc. Este ca şi cum le-am pune note, iar cei examinaţi percep acel moment ca pe un test. Aceste examene sunt familiare îndrăgostiţilor care vor să ştie dacă persoana de care sunt atraşi simte acelaşi lucru pentru ei.
Ce au în comun interviul pentru o slujbă şi examenul de bacalaureat sau de licenţă? Toate aceste examene sunt etape fundamentale în viaţa tuturor, un soi de ritualuri de iniţiere care au semnificaţia trecerii de la un stadiu la altul (de la student, la angajat, de exemplu).
Cum trecem peste emoţia unui examen?
Un lucru comun pentru toate examenele este frica. Pentru un om neexperimentat, pentru prima oară la volan, şofatul poate însemna o probă foarte grea, iar pentru un manager, poate fi dificilă prima şedinţă cu consiliul de administraţie al firmei. Tensiunea celui examinat este o regulă a tuturor probelor, oricare ar fi natura lor. Cea mai dură probă a oricărui examen constă în puterea de dominare a emoţiei de concurs.
Anxietatea dinaintea examenului este utilă, atâta timp cât ne mobilizeză şi nu e împinsă la extrem. Nu-i nevoie să încercăm s-o alungăm, ci s-o înfruntăm. Cea mai sigură metodă de a depăşi un examen este aceea de a-l transforma într-o luptă pe care s-o ducem împotriva propriei persoane şi a celorlalţi, o confruntare care ne va ajuta să evoluăm. Până şi cei mai mari actori simt trac înainte de a intra în scenă; însă, cu trecea anilor, tracul devine plăcut. Trebuie să învăţăm să procedăm ca ei.
O bună metodă este aceea de a ne regiza propriul test. Se aplică cel mai bine acest lucru atunci când participăm la un interviu pentru angajare. Dacă în timpul în care suntem testaţi de examinator, îl testăm şi noi pe el, bazându-ne pe întrebările pe care ni le pune, atunci vom avea controlul asupra situaţiei.
Dacă ne lăsăm cuprinşi de temă, lucrurile pot evolua riscant pentru noi. Studiile au demostrat faptul că jucătorii de fotbal care trebuie să execute o loviturã de la 11 metri ratează, dacă s-au apropiat de minge cu frica de nereuşită. Dar golul e ca şi marcat, dacă jucătorul se concentrează asupra punctului optim spre care să şuteze.
Țin minte povestea lui Doru, un bun prieten. Era foarte emotiv din fire, încă de la școală mi se părea mai “pierdut”. Însă a aflat cum să-și stăpânească emoțiile. Și de atunci, câștigul a fost garantat!
Examenele foarte dure ne rămân în memorie
Adesea, interviul dat pentru un job nu se bazează numai pe îndemânarea sau pe capacităţile noastre intelectuale. Baza se pune pe capacităţile psihologice. În astfel de cazuri, examinatorul va fi un psiholog care va încerca să ne pună în încurcătură. După ce s-a convins că suntem capabili să practicăm jobul respectiv, el utilizează unele strategii specifice pentru a ne afla personalitatea.
În acest sens, examinatorul ne poate pune să închidem ochii şi să spunem ce obiecte sunt în cameră. Sau poate să ne pună întrebări care, la prima vedere, n-au nicio legătură cu domeniul în care urmează să activăm. E ca un joc în care nu există reguli. Toate acestea ne intimidează, fiindcă nu putem ghici gândurile celui care ne testează. De aceea, nu uităm niciodată examenele foarte dificile: le putem povesti şi peste mulţi ani.
Se întâmplă exact ca atunci când avem de dat un test dificil cu un examinator sever şi visăm că l-am trecut deja. Sigmund Freud a explicat fenomenul. Visul respectiv e un mecanism activat inconştient, în momentele de criză din viaţa noastră, astfel încât, atunci când ne trezim din somn, să avem impresia că deja am trecut peste acel moment de cumpănă. E ca şi cum subconştientul ne-ar spune: “N-ai de ce să te temi, vei învinge şi acum, ca întotdeauna”. Studiile arată faptul că persoanele curioase reprezintă cei mai buni candidaţi la examene.
Foarte adevarat, viata e un sir interminabil de examene. Din pacate nu pe toate le trecem. Depinde de cat de pregatiti suntem, de examinator, de noroc, de circumstante, de cat de puternici si perseverenti suntem, de mult prea multi factori. 🙁 Uneori ne saturam de atata lupta si luam o pauza.
Aşa este. Unii iau o pauză definitiv, dar deja sunt măsuri extreme.
Aoleu, tocmai saptamana trecuta am avut examen oral la lb daneza si am fost asa de ingrozit de el incat degeaba am recitat discursuri in fata oglinzii, pt ca atunci cand a venit randul meu eram deja epuizat de frica si am baigut ceva improvizat ce m-a trecut prin cap in clipa aia ! Plus ca a trebuit sa ma uit la noget ste pize si sa descriu ce e acolo in ele, insa din cauza emotiei am confundat un examen in esenta de vocabular si gramatica cu unul de gen job interviu pt un post de critic de bloguri, si in loc sa insir frumos si la obiect ce era in poza, am inceput sa emit opinia mea de tip comentariu asupra impactului educativ-emotional pe care acele poze il pot avea asupra
unui cititor ! Zau, am trecut totusi cu nota minima de trecere, care e nota 4, cf ultimului barem cu 7 puncte, in care numai notele mari de Ff Bine si Bine au cifre cat de cat normale, de ex nota 9 si nota 7…nu stiu daca exista nota 10, am si uitat ! Iar nota 4 inseamna ca totusi treci asa la mustata, iar daca iei nota 2 sau mai putin, nu treci, ceea ce mi se pare totusi normal, desi nu cred ca nota 2 e cea mai mica, trebuie sa fie si alta de gen 0 sau 1, ca sunt 7 note posibile in total…zau, cand mi-au zis ca am luat nota 4, nu stiam ce inseamna si am intrebat asa, vai…ne vedem la primavara atunci la restanta ? Si profesoarele au zambit vesele si au zis, nu, nu e nevoie sa ne mai revedem niciodata, ca nu ta 4 e o nota buna, inseamna ca ati trecut ! Vai, ce bucuros am fost…dupa aia m-am plimbat asa in nestire pe strazi in ploaie, insa totusi nu-mi prea venea sa cant..pt ca incepusem sa ma gandesc…de ce nu am luat si eu macar un 7, ca totusi parca suna mai frumos asa un 7…mai ales ca profesoarele imi spusesera ca au deliberat ff profund daca sa-mi dea 4 sau 7, insa ce m-a dat gata a fost melodia…mi-au zis ca le-a apucat ameteala cand am inceput sa vorbesc…am observat asta, de obicei danezii devin palizi la fata si parca li se face rau de mare atunci cand deschid eu gura asa in fata lor…uneori mi se face si mila de ei pt ca se vede ca le este dranjat intregul sistem vestibular cu ureche interna cu tot daca incep eu sa cant pe limba lor ! Pt ca ei vorbesc ff gay, asa intrebator si putin peltic, insa eu m-am straduit toata viata sa vorbesc ff macho, in orice limba, asa ca efectiv nu-mi iese gay chiar daca sunt gay…am audiat chiar recent o emisiune de radio despre cum suna un gay si mi-am dat seama ca daca nu ma chinuiam asa de tare sa fiu macho, as fi luat
poate nota 7 ! Zau, uite asa ma plimbam prin ploaie si ceata si ma gandeam total aiurea dupa acel examen infricosator !
Oricum, sunt hotarat sa aplic pt o diploma universitara in lingvistica acuma…dar mai degraba cred ca ma primeste la Stanford decat la Univ din Copenhaga pt ca pt Copenhaga trebuie sa ai minim nota 7 la oral, pe cand pt Stanford e un fleac de examen de gen bifat casute asa ca la aia care te intreaba la metrou ce inghetata preferi plus un articol de tip eseu critic de blog, si cu astea am deja experienta !
Pe de alta parte nota 4 pt mine poate insemna ca pot sa-mi platesc acea diploma universitara de la Stanford plus daca scriu un eseu frumos si zic ca am experienta de blogger poate primesc chiar si o bursa, cine stie, sau credit universitar ca sa obtin diploma mai rapid. Si daca am diploma de la Stanford ma primeste la Copenhaga direct la masterat unde la acel nivel nici nu e obligatoriu sa cunosti lb daneza doar sa ai bani sa supravietuiesti. Acea nota de 7 e necesara numai celor care au doar Bacul, nu pt
niveluri superioare ! Dar oricum, sunt hotarat sa incep sa dau cat
mai multe examene ca sa ma desenzitizez, plus dupa aia sa am si
eu asa multe titluri cum are de ex personalul de serviciu si
curatenie de la serviciul meu, toti au doctorate in inginerie
ecologica sau ceva de genul asta. Diplomele sunt fff importante in
UE pt a capata un job. Sunt hotarat sa capat cat mai multe
diplome. Asa doar cu Bacul nu merge decat pt job de functionar. Pt
joburile mai bune si mai interesante, plus fara prea mare stress, de
ex portar sau personal de curatenie si intretinere, trebuie sa ai
minim masterat sau PhD ! Cand ma gandesc cum se chinuie
Schatzi care nu are decat un Bac elvetian obisnuit, sa se lase exploatat de o firma suedeza de arhitectura si design si nu are bani nici de o bere, sau cum a trebuit colega mea de clasa de origine
germana cu doctorat in fizica atomica de la Max Planck sa ia calea
pribegiei si sa se chinuie cu o casatorie de convenienta cu un
american astfel incat sa aiba ce manca…zau, eu ma consider chiar
norocos !
Vorbești serios, îți trebuie doctorat ca să poți da cu mătura?!
Totul e bine când se termină cu bine…