Oare ce se întâmplă cu creierul omenesc, după ce suferă o traumă? Cum se poate ca o persoană să poată vorbi la perfecţie într-o limbă străină ei, după ce …
Unul dintre prietenii mei, Adrian, doreşte să-şi deschidă un magazin cu produse tradiţionale nipone. De aceea, a şi făcut mai multe drumuri în Japonia. Şi-a şi găsit locul în …
Nu ştiu cum se întâmplă cu pisicile altora, dar ale mele fug de apă ca de… foc. Am două maidaneze şi, ca orice om civilizat cu animale de casă, …
Am văzut în ochii multor români drama sfâşietoare a omului care nu-şi găseşte tribuşonul. Însă acest prieten de nădejde al românului şi în vremuri de restrişte, şi în momentele …
Din când în când vă voi prezenta lumea şi diversele aspecte referitoare la aceasta în viziunea oamenilor de spirit, care au emis butade, cugetări şi vorbe de duh despre …
M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna …
Pentru unii dintre noi a fost o săptămână obositoare. Şi fiindcă suntem, în sfârşit, în weekend, m-am gândit să încerc să vă destind puţin. V-am mai spus şi cu …
Am un prieten, George, care şi-a înfiinţat recent un salon de înfrumuseţare chiar la parterul blocului în care locuieşte. În acea incintă funcţionase până nu demult un magazin alimentar. …
Unii îşi construiesc singuri adevărul cu ajutorul căruia pot supravieţui pierderii cuiva drag. Nu-i şi cazul meu. Cred. Adevărul e constituit din multe, multe fărâme. Pentru a ajunge la …
Până de curând se credea că ţinuta şi frumuseţea au un rol esenţial în ceea ce priveşte seducerea unei persoane de sex opus. Totuşi, se pare că felul de …