La examenul naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar de anul acesta, au promovat numai 47,83% dintre profesori. Doar 32 de profesori au reuşit să obţină note de 10, din 74.000 de candidaţi. Mulţi profesori predau în continuare, deşi nu reuşesc să treacă examenul de definitivare. Cu astfel de profesori, nu-i de mirare că foarte mulţi elevi termină şcoala inculţi. De altfel, perlele unor profesori le întrec pe cele ale elevilor.
Preşedintele Alma Mater a opinat despre profesori: “Cei mai buni se duc în privat, pleacă din ţară… Când văd că au 700-800 de RON la intrarea în sistem, fug”. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ declară că rezultatele la examenul de definitivat ale profesorilor nu miră pe nimeni, ţinând cont de faptul că politica guvernelor de după 1990 faţă de salarizarea din învăţământ a fost iresponsabilă.
Din perlele profesorilor
Ia-mi-o, trage-mi-o şi pe o parte şi pe alta şi pune-mi-o pe catedră… (Era vorba de o foaie de hârtie.)
Eu nu văd acuma de ce să stau cu cracii-n sus, dacă eu mi-am terminat treaba!
P-asta o facem orală.
Fundul oceanului e neregulat.
Virgula este o întrerupere de sarcină.
Eu mă chinui s-o fac cu mâna la tablă, şi nimeni nu vrea să se uite!
Ia ieşi la tablă şi hai s-o facem!
Limbile vi le dau profesorii respectivi. (Se împărţeau manualele.)
Deschide gura că, dacă o ţii închisă, nici nu-ţi intră, nici nu-ţi iese!
Nu-ţi fie teamă! Desfă picioarele, că de restul mă ocup eu! (Profesorul de sport ajuta o elevă să sară peste capră.)
Pe asta vreau să mi-o puneţi între paranteze. (Reacţia.)
Profesorii spun lucruri trăsnite
Cine se simte prost, să vină lângă mine!
Tu, un bou de 18 ani, te pui cu unul ca mine?
Bă, şi dacă sunteţi imbecili şi n-aveţi ţinere de minte, luaţi-vă dracu’ un carneţel şi notaţi în el! Uite, eu am vreo două!
V-am jignit eu vreodată, tâmpiţilor?!
Eu nu v-am vorbit niciodată urât, măi tâmpiţilor! De ce nu mă respectaţi?
Dacă vrei s-o faci pe maimuţa, treci aici, în locul meu!
Avem un cerc de formă rotundă.
Vreau să-l termin pe Ştefan cel Mare ora asta!
Nu mai scrieţi cu voce tare, că-i deranjaţi pe cei care scriu în gând!
Taci din gură şi povesteşte mai departe!
Si eu am avut profesori de astia si i consideram simpatici dar ai dreptate din randul lor nu prea exista modele,cei care au date pt profesia asta nu o fac,si ai spus tu de ce_nu iese banul.Traim o perioada in care banul face legea,nu exista interes pt evolutie,progres,care ar aduce si prosperitate.Puterea politica da tonul,acolo i buba.
Just.
Poi elevul e relfectia profesorului. Ce ne mai miram?
Întâi de toate, elevul e reflexia părintelui său.
Cam aşa e.
E posibil să existe şi indivizi care se simt depăşiţi, ca-n orice domeniu, dar în principiu nu-s de acord cu denigrarea profesorilor.
Ce nu ştie lumea e că, începând de anul trecut, examenul de definitivat s-a modificat. Dacă în trecut nota de trecere era 6, în 2012 a devenit 7, iar în acest an 8. Dacă în trecut, exista o singură inspecţie, în ultimii doi ani au fost necesare două. Dacă în trecut, examenul se dădea în august, mai nou…se susţine în iulie. Dacă în trecut, profesorii din centrele universitare le dădeau ,,indicaţii precise” debutanţilor din învăţământ, noi am apucat perioada în care nu se ştia nici măcar structura subiectelor. Şi da…am trecut cu bine de acest examen, însă mi s-a părut destul de dificil. Nu a fost deloc cum ziceau cei mai în vârstă – un examen pe care îl ia toată lumea.
Departe de mine intenţia de a denigra profesorii.
Am în familie profesori şi ştiu cum se mănâncă pâinea asta.
Şi dacă mă mai uechezi, să ştii că nota de trecere de la anul
va 9 pentru profesori, iar după alt an va fi 10.
Apoi, o să fie mai greu să urce baremul… 🙂
Nu m-aş mira să fie admişi doar cei cu 10 într-un viitor apropiat. Orice e posibil.
Te crucesti, nu alta!
Nu sunt toţi profesorii aşa…
Adevărul e că puţini mai sunt interesaţi să se perfecţioneze, să facă lucrurile ca la carte pentru că, pe lângă faptul că nu sunt motivaţi, se mai aruncă şi cu pietre în ei la fiecare insucces al elevilor. Şi elevii pe care îi deplânge societatea sunt, în realitate, nişte iresponsabili. Cu riscul de-a generaliza, ăsta e adevărul: NU SE MAI ÎNVAŢĂ! Gândiţi-vă că pe munca lor o să dobândim noi pensie. Pe munca indivizilor care-l consideră pe Becali un model în viaţă, o să ne ducem bătrâneţile.
Să ne apere Dumnezeu!
E normal ca un om cu studii superioare, un om care îşi dedică viaţa instruirii elevilor, să aibă un salariu mai mic decât cel al femeii de serviciu?!
Fiecare muncă are greutăţile ei, dar cârca e mai apreciată decât mintea. Dacă te uiţi în Parlament, îţi dai seama de ce.
Culeasa personal de pe teren, de la o invatatoare, la ora de ”Stiinte”. Preda o lectie despre pasari. ”Ce vedem noi la acest cuc ?” 😆
Şi ce vedeau? 🙂
Eu nu văd acuma de ce să stau cu cracii-n sus, dacă eu mi-am terminat treaba! – trebuie sa fi fost o profesoara :))
Tu, un bou de 18 ani, te pui cu unul ca mine? – Exceptionala :))
Mda, una şi una…
Supar tari !
Mă bucur că-ţi plac.
Astea sunt VECHI DE CATIVA ANI.
Sunt doar niste glume. Dar da, sunt convins ca si profesorii sunt prosti gramada. Numai un prost se face profesor in Romania !
Şi deşteptu’ se face fotbalist.
Sau manelist.
Nu. Desteptul se face inginer, informatician sau medic, IN ALTA TARA ! Unde va primi respectul cuvenit, in final. Nu intr-o tara DE 17 MILIOANE DE SCLAVI !
Da, da’ vezi tu…inginerii, medicii, informaticienii nu ar exista dacă n-ar fi profesorii.
Serios ? Educatia romaneasca nu cumva este doar TEORIE veche din 1900, si practica ZERO ?! Sau tu nu ai habar de asta !?
Asadar, un inginer nu devine asa fiindca l-au “invatat” minunatii tai profesori, ci pentru ca s-a chinuit singur sa faca practic, nu scoala
Alex, eu zic să închidem naibii şi şcolile, să-i ardem pe rug pe nenorociţii care se încăpăţânează să predea. Corect?
Renunţă la stilul ăsta incisiv de exprimare. Nu te avantajează.
Daca aveati impresia ca in Romania, oamenii inteligenti stau pe 700 RON in invatamant, cand la mintea lor pot merge oriunde in alta tara, cred ca aveti ceva probleme a la cabessa !
Da, daca nu stiati, DOAR ULTIMII DIN SCOALA, AJUNG PROFESORI !
Oameni fără minte, nu?! :))
Nu-stiu….ori esti profesoara, ori esti dusa cu pluta… Ce vrei sa spui atunci ? Ca profesorii sunt cei mai inteligenti oameni ?! IN ROMANIA ?!
Nu, aici doar cel care nu e capabil de altceva ajunge asa…
Nu mă aşteptam să depistezi ironia, stai liniştit. Nu eşti suficient de inteligent pt. asta.
Perle au fost si vor mai fi atat de partea elevlor cat si de a profesorilor. Unele, scoase fiind din context, par niste idiotenii dar de fapt nu sunt chiar astfel. Doar ca pot fi interpretabile si asta cred ca se intampla in orice limba 🙂
Am cunoscuti in invatamant si stiu ca nu au viata usoara.
Am rude în învăţământ, ba era să devin eu însumi profesor,
deci înţeleg despre ce e vorba.
Nu te uita in a lui ca e lunga si nu-i faina. (o compunere)
Ce te dai la pixul lui.
Scoala-te si stai jos.
Da-mi si mie daca tot ai mancat-o. ( o merdenea)
Altele mai am, dar acum imi fug din minte.
Pe astea nu le ştiam. 🙂