Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Iulian Mîlcomete ne vorbeşte despre ipocrizia noastră: „Conform proverbului ‘spune-mi la ce dai like, ca să-ți spun cine ești’, lăicuitorii se împart în categorii de la cel care abia așteaptă să mai posteze careva, ceva, să-l blagoslovească cu un like, până la cei care se cred eroii Facebook-ului, adevărați lideri de opinie în ale share-uitului, like-ul lor fiind valoros…

Dar nimic nu poate întrece în ipocrizie like-urile pentru urâte și bebeluși. Își arată vreo tipă oleacă mai urâțică, săraca, fața într-o amărâtă de poză? Hop suta de like-uri. Și toate-s de la alte tipe… Să fie clar! O femeie nu-i va spune niciodată ‘vai, ce bine arăți!’ uneia care arată mai bine. La bebeluși, stă altfel treaba. Proaspăta mămică are un omuleț pe care să-l arate lumii. Prima alăptare…, prima băiță… De ce ar simți cineva nevoia să arate celorlalți asemenea momente intime? Și mai ales, de ce se găsesc oameni care să le aprecieze?”

Vienela a primit o lecţie de blogging: „Pentru mine, blogul a fost mereu o joacă mai serioasă, care m-a ajutat să mă cunosc mai bine, să cunosc oameni, să împărtășesc gânduri, din care am reușit, este adevărat, să câștig și ceva bani. O joacă și atât… Mă distra ideea de a vorbi cu monitorul despre ceea ce îmi trecea prin cap.

Ei bine, Vavaly m-a sfătuit să iau în serios această joacă, să fiu prima care crede cu adevărat în munca pe care o fac, în efortul pe care îl depun pentru blog. Cum aș putea fi luată în serios, dacă eu nu mă iau în serios? Cum să tratez tot ceea ce fac pe blog și pentru blog ca pe o simplă joacă?”

Petre Dalea bombăne pe tema PageRank-ului: „Aproape toată lumea spune că nu mai contează PR-ul, dar se pare că ipocrizia are un loc în faţă în blogosfera, pentru că mai toţi aleargăm, într-un fel sau altul, după un PageRank cât mai mare. Degeaba ai un blog relativ bun, cu articole originale… dacă ai PR 0… Când primeşti o ofertă de advertorial preţul e direct proporţional cu PageRank-ul blogului…

Din păcate, algoritmii după care Google calculează acest indice sunt un pic cam ciudaţi sau cel puţin neînţeleşi de mine… Ştiu că par cam negativist cu aceste comentarii, dar e doar o formă de a vă incita la dialog, pentru a vă exprima părerea în legătură cu modalităţile de a optimiza eficient un blog, pentru a fi văzut bine de algoritmul după care Google calculează acest PageRank… care totuşi încă mai contează”.

Ana Q. face mărturisiri: „Iubiţii mei n-au fost… genul ăla de romantici incurabili, cum îi visam eu să fie, în copilărie, când încă mai credeam în poveștile cu zâne… Nu mi-au scris nici scrisori de dragoste, n-au venit să arunce cu pietricele în geam să ies afară pe furiș…, nu mi-au pregătit băi aromate cu petale de trandafiri…

N-am primit declarații de dragoste aprinse sub clar de lună, nu am făcut dragoste pe malul mării, n-am escaladat munți ca să ne mărturisim iubirea. Cu niciunul dintre ei nu am alergat prin ploaie, nu am făcut sporturi extreme, n-am făcut acte de nebunie curată… Și cu toate astea nu-l regret pe niciunul dintre ei. I-am îndrăgit pe fiecare în parte. Cu unii dintre ei mă vedeam împreună până la 100 de ani, cu alții știam că n-o să dureze mai mult de un 14 februarie și toți au fost speciali in felul lor”.

Spanac crede că suntem puturoşi: „Românii sunt de-o puturoșenie fără măsură, din păcate. Și mă doare chestia asta. Mă rănește în mândria aia care apare mai ales când ne bate Grecia la fotbal sau ne fură canadienii metalele prețioase de la Roșia Montană… Ziceam mai demult că acum 140 de ani eram hăăăăt, înaintea americanilor. Foarte adevărat. Numai că, între timp, ăia au evoluat, iar noi am cam bătut capul pe loc…

La noi în țară nu se fac multe chestii. Uite, de exemplu, o invenție… Se numește tocător de gunoi… Americanii curăță legumele și fructele în chiuvetă, iar tocătorul împiedică înfundarea țevii… E atât de greu să bagi un cuțit rotativ atașat la un motoraș electric? Nicidecum, e vorba de lene… Până la urmă, am impresia că suntem copia fidelă a personajului lui Cheloo: Prea leneș să muncească, prea fricos să fure/ Prea mândru să ceară, mulțumit să-ndure…”

Comments

comments

4 Comments

  1. Petre 05/01/2014
    • Javra 05/01/2014
  2. Ana Q. 05/01/2014
    • Javra 05/01/2014

Leave a Reply