M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Alexandra Cristea n-a isprăvit lista păcatelor bisericeşti care o intrigă: „…Păcatul cu numărul 88: N-am păstrat curăție cu soțul (soția): miercuri, vineri, sâmbătă, duminică, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii și al ciclului lunar; 40 de zile după naștere. Chiar tre’ să mă uit în calendar înainte de a stinge lampa, rugându-mă să fie joi, să nu îmi vină ciclul și nu care cumva să fie o zi în care n-ai voie să mănânci nici iarbă, ca să pot face sex cu bărbatul căruia i-am jurat să-i fiu „roabă” acum câteva luni?

(…) Păcatul 133: M-am machiat, rujat, vopsit la păr, am dat unghiile cu ojă etc. Am purtat cercei, mărgele, inele, coliere, brățări, pantofi cu toc. Mi-am făcut părul. Ați înțeles, gagici? Nu vă mai stresați pentru păcatul 88, de mai sus. Oricum ajungem toate în iad… Păcatul 180: N-am plătit contribuția la Sfânta Biserică. Sfânta Biserică ar trebui să mai citească Biblia și să vadă cum stă treaba cu lăcomia și averea”.

Ana Q. are o dilemă referitoare la unghiile false: „Toată viaţa mea am avut unghiile scurte. Nu doar scurte dar şi casante, în sensul că dacă încercam să le las puţin lungi, o luau razna… Atunci mi-am zis că asta e, unghiile mele vor fi mereu ca ale unei şcolărite de clasa a V-a, scurte şi date cu lac transparent… Într-o zi am aflat de soţia unui coleg de serviciu că pune unghii false.

Tipa, super de gaşcă, mi-a arătat o mulţime de modele şi eu, în exces de zel, le-am ales pe toate. La final aveam toată primăvara copilăriei înghesuită pe mână. Am plecat de acolo puțin dezamăgită… că nu am ştiut să spun stop. Să nu mai zic că îmi aplicase şi o ojă tip cameleon, care își schimba nuanţa în funcţie de temperatura mâinii. O inovaţie ingenioasă, dacă nu ai aproape în permanenlă o mână mai rece decât cealaltă. Şi aşa aveam la una din mâini un albastru mai închis şi la cealalată, un bleu deschis. Două zile am mers cu mâinile aproape ascunse în buzunar”.

Răzvan Ianculescu se întreabă cum ar fi lumea, dacă mai existau dinozauri: „Se spune că dinozaurii au alergat pe Pământ circa o sută de milioane de ani. Alergarea lor a fost curmată brusc de căderea unui asteroid. Să ne imaginăm că asteroidul nu a căzut pe Pământ. …Înseamnă că imensele animale care au populat Pământul atâtea milioane de ani, nu au pierit…

Banala maimuţă a fost suficient de ambiţioasă încât să devină om… Aparent, maimuţa a reuşit asta fără pregătire prealabilă, fără un istoric indelungat pe Pământ şi fără ajutor, se pare. Pur şi simplu s-a iluminat, iar de la maimuţă la omul care trăieşte în oraş este o distanţă de câteva sute de mii de ani. Doar atât… Problema pe care o au oamenii nu este că ţintesc prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc”.

Cuvânta ne arată cum se nasc vedetele ieftine: „Dacă ai copil între anumite limite de vârstă, îl pui pe un fundal uniform deschis la culoare şi îl filmezi spunând de minim trei ori numele salamului, ai şansa de a-ţi face copilul vedetă. Deci: filmezi copilul, pe fundal deschis, copilul spune numele salamului, eşti selectat, urmează drumuri şi filmări şi gata, ai copil vedetă.

Concursul precizează că singurul premiu atribuit în campanie este apariţia în spotul publicitar (deci nu se dau bani). Dacă intri pe site-ul concursului, vezi cel puţin câteva zeci de filmuleţe adorabile, cu copii ai căror părinţi doresc să-i facă vedete. Cine ştie, poate unul din ei va fi vreodată plătit pentru o altă prestație de acest gen”.

Adelinailiescu ne povesteşte nişte mondenităţi: „Ce chestie, dom’le si bancomatul asta! Acum două decenii, să-mi fi spus cineva că o să scot bani din pereţi… n-aş fi crezut. Cum era să-mi imaginez… că leafa mea îmi va fi livrată printr-o crăpătură metalică doar pe baza unui număr…? Sau că… pot să-mi fac cumpărăturile doar cu un carton dat vânzătoarei…, fără să mă mai întrebe duduia ‘n-aveţi 50 de bani mărunt?’ Dacă banul e ochiul dracului, apăi cardul e cartea lui de vizită!

(…) Dacă peste vreo douăzeci-treizeci de ani o să mă vedeţi pe stradă în trening şi cu palarie cu voaletă sau în minijup, cu varicele tatuate şi cu fesul pe-o ureche, să ştiţi că aşa e moda pe la noi, nu-s extravagantă şi nici senilă. Şi dacă mă vedeţi jucându–mă la bancomat, să-mi amintiţi că ăla nu e dozator de îngheţată…”

Comments

comments