Recomandările săptămânii

caine la laptop 1M-am hotărât să înfiinţez o rubrică duminicală permanentă, intitulată, cel puţin momentan, „Recomandările săptămânii”, din lipsă de originalitate, în care să atrag atenţia asupra unor postări apărute în săptămâna care tocmai s-a scurs. Desigur, subiectivismul are un rol marcant. Asta nu înseamnă că îmbrăţişez în totalitate ideile care se desprind din ele, dar cred că sunt interesante şi vă îndemn să le citiţi.

Nice a sesizat noua obsesie naţională a românilor: „La televizor, în autobuz, la o cafea cu prietenii și chiar la serviciu nu se discută altceva decât despre regimuri… Într-o lume care pune prea mult accent pe imagine, grija pentru siluetă i-a cuprins pe toti…

Asistand la isteria naţională şi planetară pentru slăbit, am început să-mi pun întrebări… Cu cât ai mai mult, vrei mai mult, fie că este vorba de bani sau succes, faimă. Niciodată nu eşti suficient de slim, cu cât reuşeşti să scazi în greutate, parcă ai vrea şi mai mult… Până la urmă, intră în scenă obsesia pentru perfecţiune”.

Diana Diana Popescu ne povesteşte un episod din istoria modei: „Ciudate ritualuri legate de îmbrăcare şi haine, idei mai mult sau mai puţin trăsnite ale designerilor, fapte bizare sau foarte puţin cunoscute… despre îmbrăcăminte în general şi lenjeria intimă în special, te pot încânta, surprinde sau chiar şoca…

În Coreea de Sud a existat un fel de poliţie a hainelor care se ocupa cu verificarea lungimii minijupelor. Dacă o rochiţă era nepermis de scurtă, femeia care o purta era amendată sau arestată… Soldaţii ruşi au început să poarte ciorapi abia în anul 2007. Până atunci foloseau tradiţionalele obiele… Bărbaţii din epoca victoriană obişnuiau să poarte drept suveniruri la pălării bucle din părul pubian al iubitelor lor”.

Claudiu Mocan face o paralelă între Împăratul muştelor şi liderii UDMR: „Dacă aş fi maghiar, m-aş simţi jignit de politicienii care mă reprezintă şi care… nu au făcut decât să promită electoratului tâmpenii, iar acum joacă ultima carte, a pseudoiredentismului. Aş considera toată această maşinaţiune o lipsă de respect faţă de bunul-simţ de care este guvernat orice cetăţean civilizat.

Cum să înghit tâmpenii şi să nu mă simt jignit de liderii UDMR care ne spun… să îi facem pe românii din Secuime să se simtă minoritari? Cum să înghit asemenea mârlănii? Aş considera toate acestea lipsă de respect şi subevaluare a inteligenţei unui cetăţean al Europei secolului XXI. Nu vi se pare că toate acestea se repetă ori de câte ori se apropie alegeri de orice fel?”

Alice Diana Boboc ne atrage atenţia asupra a ceea ce mâncăm: „Această tocătură din resturi de tot felul, precum tendoanele, are proteine de slabă calitate…, a declarat profesorul Mencinicopschi. Mezelurile mai conţin şi nitritul şi nitratul de sodiu, E250 şi E251, folosit pentru a da culoarea rozalie. Pot duce însă la formarea nitrozaminelor, care sunt cancerigene…

Dr. Gheorghe Mencinicopschi… prezintă CARMINUL… un colorant produs din pulberea obţinută prin zdrobirea femelei unei insecte numite coşenilă, originară din Mexic… a fost folosit de secole ca un colorant natural în țesătorii; în prezent este folosit şi în alimentaţie, în industria cărnii, sau în patiserie… Iaurtul ‘Casa Bună’, iaurtul din gândaci… Sticla de suc Prigat – ingrediente: colorant: carmoisine = colorat tot cu gândaci”.

Cătălina Robu crede că nu mai avem niciodată grijă de noi înşine şi ne depersonalizăm: „Mi se pare că ritmul vieții actuale are tăria de a confisca o persoană… Dacă nu eşti atent, jobul… te poate confisca. Te trezeşti dimineaţa cu gândul la sarcini şi termene limită. Te duci seara la culcare, îngrijorat de lucruri nerezolvate peste zi…

La fel de… uşor te poţi pierde într-o relaţie. Iubirea te prinde nepregătit, un copil de şcoală primară la nivel emoţional şi spiritual. Nu stai prea mult pe gânduri şi te arunci îmbătat în focurile pasiunii. Pentru o vreme, crăpi de bine şi nici că îţi trece prin minte să te întorci vreo secundă la tine”.

Chinezu e revoltat de felul în care funcţionează Televiziunea Română: „Am câteva subiecte care mă inflamează… Unul din aceste subiecte este TVR. Totul este defect la cum funcţionează TVR acum. Începând de la organizare, de la modul în care ne suge banii, de la management, de la calitatea tehnică şi editorială… A mă obliga să plătesc pentru ceva ce nu vreau, nu consum, nu îmi place, ba pe care chiar contest şi care îmi repugnă este categoric o imbecilitate”.

Comments

comments

6 Comments

  1. Nice 06/04/2014
    • Nice 06/04/2014
      • Javra 06/04/2014
        • Nice 06/04/2014
  2. Alin 07/04/2014
    • Javra 07/04/2014

Leave a Reply

Viagra Malaysia treat erectile dysfunction with the original ED treatment that has helped men feel confident in bed for decades. We’ll connect you with a licensed healthcare provider to evaluate if our prescription ED treatments could be right for you, including super-affordable generic Viagra viagramalaysiaofficial Viagra is viagra malaysia an oral ED medication that works by suppressing an enzyme in the body called PDE5.